Atitudinea fata de comunism in tarile Europei de Est a ramas foarte complexa si deloc uniforma de la o tara la alta. Astfel, daca aproape toate partidele comuniste est-europene, dupa 1989, au adoptat rapid eticheta socialista, sau social-democrata, refacandu-si virginitatea, cum se spune cu cinism in politologia franceza, partidul comunist ceh si-a pastrat denumirea de „comunist”, in vreme ce celelalte descopereau virtutile economiei de piata si se declarau partide centriste.
Dicţionar european cu Dan Alexe şi Liliana Barbăroşie
In Cehia, ca si in Franta de altfel, nici un politician serios nu ar indrazni astazi sa spuna ca Partidul Comunist este extremist si sa-l compare cu partidele fasciste, cu extremistii de dreapta. In alte tari insa, nu s-a ajuns inca la o definitie serioasa a ceea ce inseamna „extremismul” in dezbaterea politica.
La nivelul cel mai primar al politicii grosolane, este „extremist” cel care nu e de acord cu noi. Si inca, trebuie sa vedem in ce masura acuzatia se aplica realitatii politice, pentru ca in politica nu e intotdeauna exact ca extremele se ating. Pentru a da un singur exemplu, in spectrul politic european extrema dreapta si extrema stanga se ating numai in masura in care ambele sunt anti-americane si - fortand putin lucrurile - anti-capitaliste. In practică, toate celelalte chestiuni politice, economice si sociale extrema dreapta si extrema stanga se opun radical una alteia.
„Extremist” nu inseamna asadar nimic in sine si trebuie vazut mai intai despre ce fel de extremism vorbim. Niste politicieni moldoveni de inclinatie liberala au fost numiti de un politician moldovean de tendinta comunista: „fascisti”. Acuzatia e absurda in masura in care fascismul este o ideologie care prin definitie se opune liberalismului. Fascismul se bazeaza pe corporatism, pe ideea ca natiunea este o comunitate organica, fondata pe sange si pe identitatea comuna. Fascismul respinge ideea de individ si de identitate individuala pe care se bazeaza liberalismul.
Tocmai prin aceasta maniera de a pune identitatea de grup deasupra identitatii individuale, fascismul se aseamana foarte mult cu comunismul. Fascismul si comunismul pot asadar fi numite „extremisme”, punand comunitatea imaginara desupra individului, cu toate dezastrele care decurg de aici, insa in actuala confuzie a valorilor prin care trece politica moldoveneasca, politicienii se pot inca juca cu etichetele asa cum le-o impune oportunitatea momentului... ceea ce poate fi botezat, de altfel, un „extremism retoric”.
*
Încurajaţi de victoria zdrobitoare în scrutinul parlamentar din anul 2001, comuniştii
Comuniste în actualul partid al comuniştilor moldoveni sunt doar denumirea, sigla şi, poate, unele reflexe cum ar fi cele de a aduna sub flamura purpurie mulţimi în anumite interese electorale. Este punctul de vedere al politologului Corneliu Ciurea, care explică astfel motivele din care trage această concluzie:
„Un partid comunist, chiar şi în timpurile moderne, nu trebuie să atragă resurse financiare de la cîţiva oameni bogaţi, ci trebuie să aibă o bază socială foarte mare şi astfel un număr foarte mare de oameni să cotizeze pentru a face ca un astfel de partid să rămînă funcţional. În al doilea rînd, un partid comunist ar trebui să mobilizeze mulţimi importante care să participe la diverse acţiuni cu tentă socială, care să se desfăşoare cu regularitate. În al treilea rînd, sigur că comuniştii adevăraţi sunt combativi şi au o agendă socială foarte clară şi ar trebui să fie şi antioccidentalişti, lucruri care se certifică doar parţial în cazul PCRM.”
Doctrinar, devierile sunt la fel de mari, mai spune Corneliu Ciurea:
„Prin definiţie, comunismul este o ideologie care reclamă acţiuni ferme, prompte şi de multe ori abandonarea compromisului în favoarea purităţii ideologice. Din acest punct de vedere, PCRM nu respectă acest purism ideologic. Dimpotrivă, el înclină spre o amalgamare a diverselor ideologii, chiar şi liberale. Întoarcerea averilor furate de către cei bogaţi celor săraci – acesta este un element esenţial al unei ideologii comuniste. Am văzut că chiar dacă comuniştii au insistat asupra unor aspecte sociale, ei au favorizat privatizările şi pe perioada guvernării lor, cei bogaţi deveneau şi mai bogaţi, iar cei săraci – şi mai săraci.”
Dar cum se ştie că în lumea modernă contează mai mult formele, nu conţinuturile, simbolurile, nu esenţele, comuniştii moldoveni şi-au păstrat de-a lungul anilor denumirea, potrivit observatorilor tocmai pentru a menţine simpatia acelor alegători care nu au timp de pierdut cu raţiuni despre esenţe. Ori de câte ori s-a pus problema nevoii reformării PCRM şi, eventual, a renunţării la aşa zisa etichetă comunistă, răspunsul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost mereu acelaşi: „Nu, nicioadată.”
Ar putea totuşi renunţa vreodată comuniştii moldoveni la simbolică şi denumire după ce s-au menţinut cu acestea mai mult de un deceniu în topul preferinţelor alegătorilor, l-am întrebat pe un fost purtător de cuvînt al ex-preşedintelui comunist, Valeriu Reniţă:
„Nu cred că va renunţa, pentru că în momentul în care o să-şi zică altfel, o să dispară ca forţă. Pe de altă parte, oricare alt partid nou cu aceasta denumire ar lua din start atîtea procente din electorat care le-ar garanta accederea în parlament. Dar nimic nu poate fi etern. Cînd PCRM va vedea că lucrurile ce pornesc de la simbolică, ideologie, nu le mai aduc beneficii electorale, nu văd de ce le-ar păstra. Probabil că şi comuniştii văd în asta pur şi simplu un brand, nimic mai mult. Tot aşa cum s-a păstrat brandul, să zicem, „Komsomoliskaia pravda”. Astăzi acest ziar nu mai este ceea ce era, dar brand-ul şi l-a păstrat,”
Crede Valeriu Reniţă, în trecut purtător de cuvînt al liderului comunist, Vladimir Voronin.
