20 de ani fără URSS

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri. 15 minute cu Radio Europa Liberă. În ediţia de astăzi:

20 de ani fără URSS – două decenii de speranţe şi decepţii. Ce iluzii au lăsat în urmă noile state independente şi cea care s-a numit moştenitoarea de drept a fostei Uniuni Sovietice? Şi cum privesc acum acestea viitorul, după 20 de ani de independenţă? Discutăm astăzi cu invitatul ediţiei, analistul politic de la Moscova, Fiodor Lukianov.

Începem cu buletinul de ştiri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute.

Dialoguri transnistrene

---------------------------------------------------------------------------------------------
Autorităţile transnistrene au respins cererea de graţiere adresată de Ilie Cazac lui Igor Smirnov. Familia lui Ilie Cazac crede că cererea de a fi grațiat la un an și jumătate de detenție în Transnistria i-a fost respinsă pentru că tânărul refuză să pledeze vinovat. Ilie Cazac, la fel ca jurnalistul Ernest Vardanean, eliberat între timp, a fost acuzat de autoritățile de la Tiraspol de înaltă trădare și spionaj în favoarea Republicii Moldova şi condamnat la 14 ani de închisoare. Tânărul în vârstă de 25 de ani, angajat al Serviciului Fiscal din Tighina, a fost arestat la 20 martie 2010.

Administraţia de la Tiraspol nu va accepta să fie reluată circulaţia mărfurilor pe cale ferată prin Transnistria, până când staţiile de tren din regiune vor primi coduri internaţionale şi vor fi incluse în registrul internaţional al căilor ferate. Anunţul a fost făcut de şeful departamentului de externe din Tiraspol, Vladimir Iastrebceak, la întâlnirea din 18 august cu şeful adjunct al ambasadei Statelor Unite în Moldova, Marcus Micheli. Vladimir Iastrebceak a spus că fără recunoaşterea internaţională a căii ferate transnistrene nu este posibil nici un progres în realizarea măsurilor Republicii Moldova pentru creşterea bunăstării populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului şi nici reluarea negocierilor oficiale privind statutul regiunii transnistrene. Iastrebceak a mai spus, citat de serviciul său de presă, că Tiraspolul va accepta reluarea negocierilor, numai dacă Chişinăul îl va recunoaşte ca parte egală şi va renunţa la ceea ce el a numit drept presiuni asupra Transnistriei.

Declaraţiile lui Vladimir Iastrebceak au fost făcute la o zi după întâlnirea sa cu reprezentantul Federaţiei Ruse la negocieri, Serghei Gubarev. Oficialul rus a spus că „nu este simplu să apropii poziţiile celor două părţi” şi că Moscova încearcă să le aducă la „aceeaşi înţelegere a termenului de reglementare şi a căilor de atingere a acestei reglementări”. Gubarev a spus că Rusia doreşte să fie reluate negocierile oficiale în formatul 5+2, dar „până atunci mai trebuie rezolvate o mulţime de chestiuni conexe”. „Spre exemplu, să fie stabilite nişte principii ale modului de desfăşurare a negocierilor, o agendă şi o ierarhie a chestiunilor care trebuie discutate”, a spus negociatorul rus, citat de Olvia-press. La rândul său, Vladimir Iastrebcheak a zis că Tiraspolul susţine întru totul aspiraţia Moscovei de a oficializa negocierile, dar cu condiţia elaborării unor principii de dialog cu Chişinăul şi a unor garanţii din partea celorlalţi participanţi la negocieri. Până atunci, Tiraspolul exclude orice posibilitate a discuţiilor cu Chişinăul la nivel de experţi pentru întărirea încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului.

Statele Unite ale Americii vor dubla asistenţa financiară nerambursabilă acordată Moldovei, informează site-ul Noi.md. Grantul suplimentar american este de în valoare de peste 20 milioane de dolari şi va fi folosit pentru susţinerea sectorului particular şi ajutarea întreprinderilor moldoveneşti pentru extinderea activităţii lor pe piaţa internă şi externă.

Pe 19 august s-au împlinit 20 de ani de la puciul de la Moscova împotriva ultimului preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov. Puciul a eşuat, după două zile, datorită rezistenţei populaţiei, organizată între alţii şi de Boris Ielţin. Acesta a devenit, luni mai târziu, primul preşedinte al Federaţiei Ruse, după ce in decembrie 1991 s-a destrămat Uniunea Sovietică.
------------------------------------------------------------------------------------

Europa Liberă: Sfârşit de secol 20 – timpul marilor speranţe. Prăbuşirea URSS şi sfârşitul războiului rece lăsau impresia că lumea a luat în sfârşit calea progresului şi se îndreaptă spre apogeul istoriei sale. Avântul euforic însă repede s-a preschimbat în gustul amar al deşteptării, iar următoarele două decenii pentru spaţiul post-sovietic au stat sub semnul despărţirii de iluzii. Scria într-unul din comentariile sale din revista „Rusia în politica globală”, al cărei redactor-şef este, Fiodor Lukianov. Analistul politic de la Moscova este invitatul ediţiei de astăzi, iar prima întrebare ce i-am adresat-o a fost cum a trecut Rusia prin perioada despărţirii de iluzii şi la care dintre ele a reuşit să renunţe?

Fiodor Lukianov: Rusia nu a renunţat la iluzii. Rusia a renunţat, după cum mi se pare, la dorinţa de a face ceva şi la speranţa să mai poată reuşi acest lucru. Perioada iluziilor i-a fost caracteristică Rusiei în anii 90. Dar şi aceste iluzii sunt diferite, trebuie să vă spun. Au fost oameni care (şi mă refer aici la foarte multe persoane, de altfel, poate la fel de multe ca şi astăzi) - pentru care destrămarea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă colosală, lipsită de orice consecinţe benefice. Chiar şi acum, dacă îi vom întreba pe unii dintre rezidenţii fostei Uniuni Sovietice (actuali cetăţeni ai Rusiei sau ai oricărui alt stat cu trecut sovietic) cum au trăit mai bine „atunci” sau „acum”, probabil, mulţi ar răspunde „atunci”, pentru că se referă la o perioadă când deşi exista o limită certă a posibilităţilor, exista şi o garanţie a faptului că poţi obţine anumite lucruri… Există foarte mulţi oameni în Rusia care consideră că au pierdut multe, dar nu au câştigat nimic. Şi asta pentru că ceea ce au câştigat (sau li s-a spus că au câştigat) sunt, ca să zic aşa, nişte bunuri nemateriale, cum ar fi - posibilitatea de a circula liber sau de a se exprima liber. O bună parte
dintre aceste bunuri sunt însă imposibil de realizat, în virtutea unor banale constrângeri de ordin material. Cât despre valoarea libertăţii politice, aceasta nu a fost şi nici nu este apreciată decât de foarte puţini oameni în Rusia, întrucât majoritatea nu înţelege la ce bun poate folosi această libertate, fiind convinşi că înainte trăiau, oricum, mai bine”.

Europa Liberă: dar aceştia sunt doar o anumită categorie de oameni…

Fiodor Lukianov: „Bineînţeles, au existat mulţi oameni care au întâlnit cu aşteptări uriaşe schimbările pe care le-a adus sfârşitul anilor '80 - începutul anilor '90. Într-adevăr, în întreaga Uniune Sovietică – atât în Rusia, cât şi în fostele republici sovietice - dimensiunea aşteptărilor societăţii, dorinţa de schimbare, foamea de schimbare, susţinerea acordată celor care s-au poziţionat ca reformatori şi demolatori a vechiului sistem au fost, desigur, foarte puternice, perioada în sine fiind, probabil, unică în felul său. Şi în acest sens, elitele politice poartă o imensă vină, pentru că au folosit oportunitatea momentului, abuzând de acest entuziasm general, în scopuri persoane, pentru a obţine bani şi putere. Pe când tot ce se aştepta de la ei – faptul că nu-şi vor trăda ţara, că vor construi o nouă societate pe principii mai echitabile - nu au realizat, dacă e să generalizăm şi să simplificăm, practic, în niciuna
din noile state. Excepţie fac, probabil, ţările baltice. Dar asta s-a întâmplat numai pentru că aceste state au beneficiat imediat de patronajul extern, care le-a şi asigurat accesul spre destinaţia dorită. Tot restul spaţiului post-sovietic trece şi astăzi printr-o perioadă foarte tulbure, doar că deja entuziasmul iniţial a fost irosit”.

Europa Liberă: unii au văzut în Vladimir Putin, ajuns la putere în 2000, chiar un fel de simbol al revenirii la stabilitate, după haosul anilor 90, însă în aceşti ani s-au întâmplat şi lucruri bune, Rusia a reuşit totuşi să-şi consolideze statalitatea. A renunţat Federaţia Rusă la iluzia de a deveni un stat democratic, în înţelegerea unei democraţii occidentale?

Fiodor Lukianov: Nu, n-aş zice că Rusia a renunţat sau, mai bine zis, sunt oameni care spun că n-avem nevoie de democraţie, dar eu n-aş zice că ei sunt în majoritate. Dimpotrivă, acum cererea de democraţie este în creştere, chiar şi printre cei cu viziuni de stânga. Şi anume comuniştii spun că avem nevoie de democraţie, pentru că ea va permite cumva să diversificăm puterea. Nu, Rusia n-a renunţat la iluzia democraţiei, Rusia s-a dezamăgit, mai degrabă, în propriile ei forţe. Şi atunci s-a tras concluzia că, dacă nu le reuşeşte nimic, ar trebui să se facă ordine. Şi au început să facă ordine… Iar asta a fost, iarăşi, dacă nu o iluzie, cel puţin o auto-sugestie profundă. Sigur că multe din lucrurile pe care le-a făcut Putin au fost absolut necesare, altele - nu au fost necesare dar admisibile, iar unele lucruri au fost absolut distructive pentru evoluţia ţării. Însă Putin a construit un model care, în anii săi cei mai buni, - de bunăstare provenită din petrol, în a doua jumătate a anilor 2000, - un model care era integru, lipsit de contradicţii interne. Chiar dacă cineva îl ura sau nu, în linii mari, acel sistem avea o relativă stabilitate”.

Europa Liberă: şi acea perioadă credeţi că a luat sfârşit?

Fiodor Lukianov: A luat sfârşit, pentru că legitimitatea pe care Putin o căpătase ca un personaj anti-Elţin şi care l-a însoţit multă vreme, - pe durata celor două mandate de preşedinte pe care le-a deţinut şi a unui mamndat al lui Medvedev, - acum se epuizează. Iluziile democratice au dispărut demult, iar iluziile unui sistem dirijat sau a unui sistem quasi-totalitar se epuizează şi ele, pentru că devine tot mai limpede că un asemenea sistem nu este capabil să rezolve problemele ce stau în faţa societăţii. Iar în faţa societăţii se află aceleaşi probleme caracteristice tuturor ţărilor post-sovietice, numai că ele sunt decalate în timp. Spre exemplu, problema naţionalismului etnic de care s-au ciocnit mai multe state odată cu destrămarea URSS şi obţinerea independenţei… În Rusia n-a existat aşa ceva, pentru că în anii 90, Rusia, să zicem aşa, îşi venea în fire, societatea încerca să înţeleagă ce s-a întâmplat, nu-i ardea de aşa ceva, supravieţuia. Acum însă, când urmele destrămării URSS se şterg, la suprafaţă ies lucruri legate de naţionalismul etnic şi incapacitatea de a înţelege cum trebuie să trăim într-o societate neomogenă”.

Europa Liberă: Ce planuri, speranţe sau strategii a urmat Rusia în această perioadă în spaţiul post-sovietic?

Fiodor Lukianov: Mai întâi ar trebui să ne întrebăm dacă au existat nişte planuri, idealuri sau speranţe. În opinia mea, Rusia n-a avut niciodată o strategie coerentă. Toată politica externă a Rusiei, chiar şi în spaţiul post-sovietic, a purtat de la bun început şi până acum un caracter reactiv. Era o reacţie la crize, la războaie, la şocurile economice, o reacţie la acţiunea actorilor externi… Tot ce se întâmpla în anii 2000 în spaţiul post-sovietic, inclusiv războiul ruso-georgian, este puţin probabil să se fi întâmplat dacă nu exista un factor extern foarte puternic, dacă nu se producea activizarea bruscă a politicii americane, încercarea preşedintelui Bush de a aduce într-un ritm accelerat un şir de state ex-sovietice în structurile nord-atlantice. Prin urmare, a funcţionat legea acţiunii şi reacţiunii – cu cât mai mare este presiunea, cu atât răspunsul este pe potrivă. Şi iată că războiul ruso-georgian a demonstrat foarte clar că voinţa americanilor de a călca în sfârşit peste o anumită linie roşie, - ca să finalizeze procesul delegitimării Uniunii Sovietice, - s-a ciocnit de dorinţa brutală a Rusiei să le arate că ei n-or să treacă de această linie roşie. Şi, deocamdată, punctul de vedere al Rusiei a triumfat. Altceva este că, deşi a triumfat, Rusia nu ştie ce să facă mai departe şi eu cred că nici nu prea doreşte să facă ceva”.

Europa Liberă: De ce? S-a schimbat ceva între timp?

Fiodor Lukianov: Dacă lăsăm deoparte terminologia idealurilor şi speranţelor şi am da aprecieri reale… După conflictul ruso-georgian, ale cărui consecinţe le-a agravat recesiunea economică, eu cred că Rusia a început să-şi reconsidere la modul realist rolul său în spaţiul post-sovietic - ceea ce ea îşi doreşte şi poate să facă, şi ceea ce ea nu poate să facă şi nu trebuie să-şi dorească. Probabil că în ţările vecine acest lucru este văzut altfel, pentru că, inclusiv în Moldova, orice adiere din partea Rusiei provoacă furtună. Însă privind lucrurile din centru, mie mi se pare că dispariţia instinctelor şi ambiţiilor imperiale ale Rusiei, ceea ce se dorea la începutul anilor 90, începe acum să se producă. Rusia nu mai ţine morţiş să rămână în anumite zone, numai din cauza că acestea îi aparţin. Da, să zicem că-i aparţin. Însă astăzi nimeni practic nici nu mai contestă acest lucru. Pentru că, iarăşi, după războiul ruso-georgian, dar mai ales după începutul crizei economice globale, actorii internaţionali au devenit mai preocupaţi de propriile probleme, decât de spaţiul post-sovietic. Statele Unite – cu problemele lor, Europa – cu ale sale, China, Asia ş.a.m.d. Nimeni nu mai este preocupat la modul serios de spaţiul post-sovietic, chiar şi comparativ cu ceea ce era cu patru ani în urmă. De aceea, putem spune într-un fel că Rusiei i s-au dezlegat mâinile, însă acum Rusia însăşi stă pe gânduri şi se întreabă: dar oare am eu nevoie de toate acestea?”

Europa Liberă: opinia invitatului ediţiei de astăzi, analistul politic de la Moscova Fiodor Lukianov, redactor-şef al revistei „Rusia în politica globală”. Fiodor Lukianov s-a aflat la Chişinău la invitaţia Asociaţiei de Politică Externă, în cadrul unui proiect pentru dezvoltarea unor relaţii viabile şi predictibile cu Federaţia Rusă, proiect finanţat de Fundaţia Black Sea Trust pentru Cooperare Regională.

----------------------------------------------------------------------------------------

Cum văd locuitorii regiunii transnistrene cei 20 de ani fără URSS şi de existenţă separată de Republica Moldova? Am încercat să aflăm de la oamenii pe care i-am întâlnit întâmplător pe străzi din Tiraspol şi Bender.

- Ne amintim de vremurile noastre, pe când toate costau copeici. Acum însă nu-ţi ajung bani pentru nimic... Prea puţine motive de bucurie avem. În 92, a murit fiul meu. Avea doar 20 de ani, nici nu apucase să trăiască. Tot ce a avut a dat patriei. Şi-a încheiat serviciul militar, s-a întors acasă şi a murit. Pentru ce a plătit acest preţ? Pentru ca astăzi, noi, pensionarii, să fim umiliţi cu orice ocazie? Nu vorbesc numai despre mine. Astăzi, cei drept, mi s-a făcut şi mie parte. Şoferul troleibuzului a observat că fug după el şi a aşteptat să urc şi eu. Pentru asta chiar îi mulţumesc! Iată că există totuşi şi oameni buni, doar că din cauza celor răi, cei buni nu se văd!

- Cred că aceasta este tragedia întregului popor care trăieşte în acest stat. Mai bine zis, care a trăit în Uniunea Sovietică. În toată Europa, toată lumea se reuneşte, la noi se desparte. Înţelegeţi? Au distrus toate speranţele, toată credinţa oamenilor. (…) Mie, URSS nu mi-a făcut niciun rău. Puterea sovietică m-a educat, mi-a dat apartament. Astăzi, nimeni nu mai primeşte nimic. Îmi pare rău pentru copiii de astăzi. Nici nu ştiu pentru ce mai merg la universitate. Copii prietenilor mei, de exemplu, şi-au încheiat studiile, după care au mers, unii la Odesa - să vândă îngheţată, iar alţii la Moscova - la magazin... Ce viaţă e asta? Ce ţară e asta? Am fost recent peste hotare şi am admirat conducerea acelei ţări - manageri buni, care ştiu să gestioneze treburile statului. Eu nu văd aici manageri. Şi asta, probabil, pentru că, peste hotare, oamenii sunt aleşi în funcţii de conducere pentru calităţile lor şi nu pentru apartenenţa la vreun partid sau datorită relaţiilor de rudenie.

- În perioada sovietică totul era altfel. Pâinea costa 16 copeici, carnea 3.80 sau 2.80, laptele era ieftin... Toate costau bănuţi, du-te şi cumpără-ţi ce vrei. Iar astăzi?! Au construit aceste chioşcuri. Nu mai înţelegi unde e magazinul pentru dame, unde magazin de încălţăminte. Eu sunt deja bătrână. Am 86 de ani. Nici nu ştiu unde să mă duc să-mi cumpăr cele necesare. E haos. Înţelegeţi? Eu îmi trăiesc ultimele zile, dar ce îi aşteaptă pe cei tineri?

- 20 de ani este un termen serios, desigur. Totuşi, orice revoluţie, orice cataclisme sociale trebuie să aducă ceva mai bun. Toată lumea - şi revoluţionarii, şi cetăţenii - speră, probabil, că asemenea fenomene le va schimba viaţa spre bine, cel puţin în parte. Desigur, mulţi au pierdut totul. Şi-au pierdut familia, investiţiile, locurile de muncă, posibilitatea de a lucra în profesie. De exemplu, eu locuiesc în ţara vecină, Republica Moldova. Acolo mulţi fiind medici, doctori în ştiinţe, mari specialişti au rămas fără un loc de muncă, doar pentru că nu ştiau limba de stat. Adică, calităţile tale profesionale sunt apreciate în funcţie de cunoaşterea limbii de stat. Nu este normal. Da, am pierdut o mulţime de lucruri - am pierdut cultura, ne-am pierdut centrele noastre de cultură, am pierdut minunaţii artişti, care au plecat. Cu toate acestea, o speranţă trebuie să rămână. Cei care au făcut toate acestea priveau în perspectivă, dar, eufemistic vorbind, le-au tras ţeapa tuturor. Iar acum fiecare se descurcă cum poate. Unii reuşesc, alţii mai puţin, dar sunt şi dintre cei care, pur şi simplu, au pierit, au rămas fără nimic.

- E bine, desigur, că am devenit independenţi, dar n-ar fi rău ca şi nivelul de trai să fie mai înalt. Ca să trăieşti fără să te gândeşti cu frică la faptul de unde vei lua mâine bani pentru pâine. Eu am lucrat 50 de ani. Sunt doctor în ştiinţe. Ştiţi ce pensie am? O mie o sută de ruble! Credeţi că nu mi-aş dori şi eu o pereche nouă de pantofi şi un capot curăţel? Nu sunt şi eu om?

- M-a afectat foarte puţin. Poate sunt oameni care au resimţit mai mult aceste schimbări. Asupra mea nu a avut niciun efect.

- Cum am trăit, aşa şi trăiesc. Ce mi-a adus această perioadă? O fiică bună, un nepoţel. Ce-i mai trebuie unei mame, unei bunici?


Europa Liberă: opinii, culese la întâmplare pe străzi din Tiraspol Şi Bender.

Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.