Cu două zile înaintea Moldovei, altă fostă republică sovietică își sărbătorește independența: Republica Belarus. La Minsk, a 20-a aniversare vine pe fondul unei crize economice fără precendent în istoria post-sovietică a țării și al izolării internaționale provocată de politicile represive ale președintelui Aliaxandr Lukașenka.
Mulți cetățeni ai Belarusului, alungați de regim, urmăresc sărbătoarea de astăzi de la distanță, cu un amestec de speranță și dezamăgire. Maxim Bujnicki vorbește cu rudele online pentru că nu le vede prea des de aproape.
Cineastul de 30 de ani din Belarus trăiește la Kiev din 2007. Cu trei ani înainte fusese expulzat de la Academia de Arte din Belarus pentru participarea la un protest împotriva guvernului. Singura cale de a-și continua studiile a rămas exilul.
Din străinătate Maxim a continuat să protesteze împotriva regimului președintelui Lukașenka. A participat la mai multe proteste ale „aplauzelor” în fața ambasadei Belarusului la Kiev, unde activiștii își demonstrau solidaritatea cu camarazii protestatari din Belarus.
„Era interesant, spune Maxim, și mi-am întărit optimismul văzând protestele tăcute ale compatrioților mei în Belarus. Numai că n-au obținut mare lucru și la scurt timp au oprit protestele. Sistemul nostru social seamănă cu totalitarismul. Oamenii se tem până și să meargă pe stradă.”
Frustrarea lui Maxim față de situația din Belarus și-a găsit alt debușeu: filmul. A făcut șase scurt-metraje premiate în străinătate, care au în comun aceleași teme distopice. În ultimul său proiect, „Obstacol”, copiii care vor să iasă din casă descoperă că sunt blocați de un zid. Maxim spune că mesajul pe care vrea să-l transmită este că istoria se repetă, ca și greșelile societății.
Maxim crede că în actualul climat politic i-ar fi imposibil să lucreze și să facă filme în Belarus. Dar speră ca pelicula la care lucrează acum, numită „Fluture”, să fie proiectată în Belarus, permițându-i să împărtășească compatrioților viziunea sa despre țară.
„Visez să mă întorc acasă”, spune Maxim, recunoscând că deocamdată se poate întoarce numai prin film. La Kiev Maxim poate face ce filme dorește, iar activismul politic îi este mereu aproape. Poartă cu sine tot timpul un simbol al independenței Belarusului, sub forma fostului drapel național, adoptat de mișcarea de opoziție.
„Este o emblemă politică. Am primit-o de la un prieten de-al mamei. A fost polițist în 1993-1994, când țara era de curând independentă. Pe vremea aceea emblema o purtau polițiștii noștri pe uniforme. Asta ar fi greu de imaginat acum. Am purtat multă vreme cu mine rucsacul și acest simbol. A devenit foarte important pentru mine. Bineînțeles, e mai sigur să-l port la Kiev decât la Minsk.”
Lucrând la proiectul său cel mai recent, Maxim nu-și pierde speranța că într-o bună zi va putea face filme într-un Belarus democratic.
