Nascut la New York ca fiu al unor supravietuitori ai Holocaustului, Lev Raphael este detinator al premiului Reed Smith Fiction Prize și International Quarterly Prize pentru presa inovativa. Si-a obtinut titlul de doctor in studii americane la Michigan State University si pana in 1988 a for profesor la mai multe universitati din statele New York, Massachusetts si Michigan unde a tinut cursuri multidisciplinare despre Holocaust. Din 1988 s-a dedicat exclusiv scrisului.
Dupa cum chiar el marturiseste, copilaria sa in New York a fost bantuita de fantoma Holocaustului. Cu ceva timp in urma a decis sa se confrunte cu trecutul parintilor sai si s-a intors in Germania, exact in locurile unde acestia au fost detinuti in lagare de munca silnică. A asternut aceasta experienta terifianta in cartea „My Germany”, pe care a promovat-o intr-un turneu ce a cuprins si Institutul Germano-American Karl-Schurz Haus, din Freiburg, Germania.
A asternut aceasta experienta terifianta in cartea „My Germany”: „Sunt intr-un tren care se indreapta catre Magdeburg, cam la 2 ore spre Sud-Vest, catre Berlin. Acum 61 de ani, raposata mea mama era intr-un tren cu totul altfel. Se indrepta si ea tot catre Magdeburg. Trenul in care se afla mama mea nu avea vagon restaurant, toalete si nici aparatura electronica. Ea era una dintre cele 300 de evreice care erau aduse de la lagarul de concentrare din Stutthof, de la Marea Baltica, la Magdeburg pentru munca fortata in cea mai mare fabrica de munitie din Germania de la acea data.”
Lev Raphael: „Acesta este cel de-al patru turneu literar pe care il fac aici si cand le spun americanilor ca vin in Germania imi spun: „De ce te duci in Germania? Esti evreu si Germania nu a facut nimic pentru a recunoaste ceea ce s-a intamplat in razboi!” In astfel de cazuri trebuie sa ii iau de o parte si sa le povestesc despre Stolpersteine, despre Memorialele Holocaustului de pe cuprinsul Germaniei, despre oamenii implicati in educatia privind Holocaustul pe care ii cunosc eu aici. Ma surprind mai des in postura de aparator al Germaniei, ceea ce nu este chiar comun pentru un fiu al unor supravietuitori ai Holocaustului.”
Europa Libera: Unde anume, in ce oras ati crescut in Statele Unite?
Lev Raphael: „In New York. Ceea ce este destul de ciudat. I-am intrebat pe parintii mei de ce nu plecam in Israel. Si mi-au raspuns ca nu doresc sa fie inconjurati de toti evreii alaturi de care au muncit in lagar. Apoi cred ca au dorit sa se izoleze. Nu au vrut sa interactioneze foarte mult cu evreii est-europeni care au trecut prin aceeasi experienta ca si ei. Dupa cum scriu si in carte, mama mea a fost eliberata dintr-un lagar de munca din Germania iar tatal meu era transportat cu un tren in Belgia de catre nazisti si a fost eliberat de armata americana, asa cum s-a intamplat de altfel si cu mama mea. Au ramas in Belgia in jur de 5 ani si apoi cu ajutorul unei rude de-a mamei au ajuns in SUA.”
Europa Libera: Spuneti in carte ca inca de copil ati avut resentimente fata de Germania, ca va imaginati ca aveti un laser cu ajutorul caruia puteti decupa Germania de pe harta. De ce aveati astfel de idei? Ce va povesteau parintii Dvs. despre Germania? Inteleg ca stiati cate ceva despre Holocaust.
Lev Raphael: „Nu stiam multe, nu stiam informatii exacte dar ceva stiam, simteam. Am crescut intr-o perioada in care informatii legate de crimele de razboi au inceput sa fie publicate in presa. Si chiar cand parintii mei nu spuneau nimic, o simpla intrebare ca: „De ce nu am bunici?” Raspunsul era: „Germanii”. Acesta era raspunsul pentru orice mergea rau in viata lor. Iar pentru mine, venirea in Germania a fost ca o revelatie. Pe de o parte, pentru a intelege felul in care ma simteam atunci, iar pe de alta, pentru ca scriind atatia ani carti despre copiii supravietuitorilor Holocaustului am vrut sa am aceasta experienta de a merge in locurile care le-au marcat intr-un mod atat de profund viata parintilor nostri si care ne-au influentat si pe noi.”
Europa Libera: Spuneti ca atunci cand ati aterizat in Frankfurt ati avut un sentiment de „acasa”. Cunosteati limba, pentru ca parintii dvs vorbeau si germana foarte bine, va era familiară mancarea. Totusi spuneti pe de alta parte ca ati trait intr-o familie in care cuvantul „german” era interzis. Nu este o contradictie aici?
Lev Raphael: „Sigur ca este o contradictie si de aceea a trebuit sa scriu cartea. Am simtit nevoia sa explorez. Scriitorii sunt intotdeauna curiosi sa inteleaga ceea ce nu stiu. Apoi, nu poti trai la nesfarsit cu poverile pe care parintii le-au lasat asupra ta. Trebuie sa le lasi la un moment dat in urma si sa le explorezi insemnatatea.”
Europa Libera: Este vorba de iertare?
Lev Raphael: „Nu, as folosi mai degraba cuvantul reconciliere.”
Europa Libera: Cum v-ati dori sa va citeasca publicul? Ce sa inteleaga din aceasta carte?
Lev Raphael: „As vrea sa inteleaga ce neobisnuita a fost calatoria mea si sa se gandeasca la faptul ca poate au si ei nevoie de o calatorie in care sa isi descopere trecutul - sau poate chiar viitorul - in ce directie e nevoie sa se indrepte.”
