Vasile Botnaru a stat de vorbă despre moștenirea poetului cu scriitorul Iulian Filip.
Iulian Filip: „Eu cred că el trebuie valorificat, nu comemorat. Ceea ce se întâmplă la 15 ianuarie şi 15 iunie ar trebui să sensibilizeze suplimentar această lecţie permanentă cu Eminescu. Şi când zic lecţie permanentă mă refer la lumea foarte diferită. Adică o iau nu numai ca vârstă - este copilul, care este pornit spre carte, în genere, spre Eminescu în special. Este lumea care mai puţin are treabă cu cărţile. Este lume care e aproape de cărţi, este lume care descoperă în bibliotecă, îl descoperă pe Eminescu. Şi în această lume nu sunt nici cei care îl cocoţează pe Eminescu pe soclu şi nu-l ating, nu-l valorifică, nici cei care îşi fac mare problemă să-l dea jos de pe soclu. Eminescu e foarte diferit. El ajunge pentru întreaga viaţă, în măsura în care suntem oameni teferi şi avem această accesibilitate la diferită vârstă să comunicăm cu o parte din Eminescu. Adică este partea copiilor, şi nu e numaidecât „Somnoroase păsărele” numai şi copiii nu epuizează mesajul poveştii „Făt Frumos din Lacrimă”. A propos, acest basm parabolic al lui Eminescu nu întotdeauna e perceput cu această noutate a lui: cei doi feciori de împărat nu continuă limbajul războinic al taţilor, dar fac coaliţie ca să demonteze un mai mare rău. E o parabolă, care ni-l prezintă pe un etnolog foarte concret, care a fost Mihai Eminescu, care ne-a lăsat şi folclor, modele de valorificare a acestui tezaur. Adică de care Eminescu avem nevoie fiecare? Şi când? Când se pune problema competiţională, sau de reprezentativitate? De aceea pe acest blazon de nobleţe chiar e frumos să-l ai pe Eminescu, alături de Goethe al nemţilor, de Hugo al francezilor, de Cervantes, Shakespeare, ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Şi acei care nu se ridică la altitudinea lui Eminescu, cum se simt? Nu complexează în faţa lui?
Europa Liberă: Adică pe un daltonic nu are rost să-l forţezi să citească versuri.
Iulian Filip: „Da, să-i vorbeşti despre virtuţile cromatice ale lui Van Gogh şi să-i vorbeşti: domnule, etapa albastră a lui Picasso, când a descoperit el această viziune cromatică. Ce să-i vorbeşti? Nu trebuie să fim necruţători. Dar nu ştiu, lumea daltonică nu o percepe chiar aşa cum îl deplângem noi. Poate e mai simplă lumea pentru dânsul, aşa cum pentru clasa politică a împărţi lumea în „ai voştri” şi „ai noştri” e confortabil, e foarte confortabil.”
Europa Liberă: Despre Eminescu se mai spune că este foarte actual în publicistica lui politică. Nu s-au schimbat problemele pe care le-a văzut Eminescu?
Iulian Filip: „Din păcate nu. Adevărurile pe care Eminescu le-a pus pe tapet, ele rămân adevăruri în continuare. Lumea se preface că nu plouă şi acl „..şi Punctum.” al lui Eminescu se dă într-o parte, chiar dacă vine lumea politică şi depune flori la Eminescu. Dar aceste puncte, aceste accente, aceste adevăruri, scoase pe tapet de Eminescu sunt tăcute. Nu, el e util. E util în continuare. Pe o parte din lume Eminescu îi deranjează în continuare. Problema e cum să-l valorificăm. Şi este un segment, poate cel mai important, pentru care şi acest dialog are noimă - şcoala. Şcolirea, pregătirea relaţiei şi comunicării copilului, o,ului în devenire cu cartea, în genere. Şi aici intrăm pe segmentul polemic, etern polemic al metodicii celei mai eficiente, care-l deprinde pe copil, îi oferă un model de cum să comunice cu cartea şi cu care carte. Cu cât Eminescu poate comunica un copil? Chiar să zicem că-l urmărim la liceul „Mircea Eliade”, sau „Prometeu” până în clasa 12. Ca să-l perceapă pe Eminescu în optica cea mai adecvată. Adică cum să nu forţăm nota? Cum să măsori această accesibilitate a copilului şi capacitatea receptoarelor lui, care se deşteaptă treptat, să vină exact la moment pe segmentele celea eminesciene, ale operei eminesciene, ca să-l câştigi. Mereu să-l câştigi şi el să înainteze în lumea lui Eminescu. Nu pentru notă. Nu că la urmă va lua BAC, o să-l întrebe lumea şi el abia ca să nu dea în bară.”
