Din cînd în cînd, dinspre culmile guvernamentale ajung la noi nişte îndemnuri ciudate. Sîntem chemaţi să fim mai responsabili şi să procreăm mai mulţi copii, să avem grijă de viitorul nostru şi al ţării, de situaţia demografică. Îmi amintesc, bunăoară, că un fost premier ne îndemna să fim patrioţi, adică să avem nu doar un copil. Iar deunăzi, acelaşi îndemn s-a făcut auzit într-o emisiune consacrată natalităţii din Moldova.
Mărturisesc din capul locului că pe mine mă nedumereşte această grijă a statului faţă de mărimea familiei mele. Cum poţi să-i ceri omului să facă plozi într-o ţară bîntuită de sărăcie, de corupţie, de evaziune fiscală, de decădere morală. Păi, dacă nu am bani suficienţi, cine o să-mi crească progeniturile? Orfelinatele? Or mi se pare că, înainte de a procrea copii fără discernămînt, e normal să te întrebi ce le poţi oferi tu ca părinte? Şi dacă nu le poţi oferi mare lucru? Statul ocrotitor te va ajuta să-i creşti? Asta, fireşte, nu e sigur.
Bineînţeles că există o pătură îngustă a oamenilor-de-curînd-îmbogăţiţi care îşi pot permite lesne să crească cîte 4 sau 5 copii. Numai că ei o fac sau o vor face şi fără îndemnurile statului. Pur şi simplu, pentru că se pot descurca. Însă cea mai mare parte a oamenilor o duc greu, luptă crîncen pentru supravieţuire.
Toate aceste îndemnuri de a procrea mulţi copii conţin firul roşu al patriotismului. Ideea e că trebuie să ne ajutăm patria care e în dificultate, patria a cărei populaţie scade cu repeziciune. La rigoare, sîntem avertizaţi că aici vor veni migranţi de pe alte meridiane, dacă noi nu vom face copii suficienţi.
Mă lasă rece apelul la patriotism în respectivul caz. Şi nu numai pentru că armada politicienilor şi funcţionarilor nu a fost în stare să scoată ţara din mizerie timp de două decenii. Ci şi pentru că întrezăresc un soi de făţărnicie în îndemnurile astea. Mi se pare că pe cei care le aruncă în mase îi doare-n cot şi de bunăstarea familiilor, şi de viitorul ţării. Mai curînd ei pur şi simplu vor să aibă pe cine conduce în continuare, iar venirea migranţilor îi sperie în sensul că migranţii ar putea să nu fie la fel de docili şi nepăsători ca autohtonii.
Tuturor celor preocupaţi de soarta demografică a Moldovei le amintesc că primordială este, totuşi, decizia individului. Fac copii, dacă pot şi vreau. Şi e problema mea personală dacă nu vreau şi nu pot.
