Linkuri accesibilitate

„Arnold Azrikan - Chemare la rampă”


Arnold Azrikan la ultimul său spectacol la Chișinău (1968)
Arnold Azrikan la ultimul său spectacol la Chișinău (1968)

„Azrikan a fost cîntărețul de operă cel mai strălucitor, un mare artist și cu un admirabil atașament fără compromis față de meștesugul său.”


„Arnold Azrikan - Chemare la rampă” se intitulează un volum recent apărut în Statele Unite, în versiune bilingvă, engleză și rusă, și dedicat unui mare cîntăreț de operă al erei sovietice, a cărui viață a avut și un long episod desfășurat la Chișinău. In agenda sa culturală, Victor Eskenasy vă oferă cîteva detalii despre tenorul Arnold Azrikan și destinul său și al familiei sale.

Poate părea paradoxal, dar numele lui Arnold Azrikan, nu figurează decît în treacăt în singura mare monografie consacrată Operei din Chișinău și soliștilor ei, publicată în 2008, în limba rusă, de Aurelian Dănilă [Opera Moldovy: Chisinau XX vek. 2008. 480 p.]. Or, autorul avea la dispoziție atît un prim volum apărut în 2007 în Statele Unite, „Arnold Azrikan. Romanță pentru un tenor dramatic”, cît mai ales, și mai la îndemînă, amintirile unor elevi ai artistului, care organizaseră în aprilie 2007, la Clubul Actorului din Chișinău, „O noapte memorială în onoarea lui Arnold Azrikan.”

Parte din evocările pronunțate în acea noapte au fost incluse acum în suplimentul documentar la noul volum publicat zilele trecute în Statele Unite de fiica sa, Dina
Azrikan, sub titlul „Chemare la rampă”. Muzicologul Serghei Pojar, de exemplu, declara despre Azrikan în 2007, „Poseda un timbru foarte rar de tenor dramatic. A fost considerat cel mai bun interpret al lui Otello al vremurilor sale în Uniunea Sovietică. In plină agitație a luptei sovietice împotriva „cosmopolitismului fără rădăcini”, el, fiind un evreu, a primit premiul Stalin. Ivan Sollertinsky [un cunoscut critic muzical, prieten apropiat al lui Șostakovici] a găzduit el însuși recitalurile lui Azrikan, iar numeroși dirijori faimoși, ca Samuil Samosud, Kiril Kondrașin, Ari Pazovsky, Niyazi și moldoveanul Leonid Hudolei, l-au invitat să le fie solist la concerte. Și totuși, în punctul culminant al carierei lui a fost pur și simplu interzis de pe scena operei. Trebuie să recunosc că am ezitat atunci cînd mi s-a oferit să conduc Noaptea Memorială a lui Azrikan, fiindcă nu exista nici o sursă de informație undeva despre viața și cariera sa creativă.”

Intr-adevăr, viața tenorului născut în Rusia țaristă, la Odesa în 1906, - în același an cu un anume Leonid Brejnev - a artistului comparat la maturitate, între alții, cu Mario del Monaco, a rămas într-un con de umbră, niciodată pusă pe hîrtie, păstrată doar în amintirile celor care l-au cunoscut și
iubit. Intre aceștia din urmă se află și studenții săi de la fostul Conservator din Chișinău, acolo unde a fost relegat de autoritățile comuniste la începutul anilor 1970, după ce i s-a interzis practic să mai cînte pe scenă.

Elevii săi din Moldova nu l-au uitat și evocarea citată anterior, îi menționează pe Vladimir Zaklikovski, Ivan Kvasniul, Ioan Paulencu, artista poporului din Moldova, Valentina Savițkaia, care odinioară a cîntat alături de Azrikan în rolul Desdemonei din Otello, și profesorul de la Conservatorul din Chișinău Nicolae Ciolac.

Pentru profesorul Ciolac, a cărui mărturie apare în volumul „Chemare la rampă”, „Azrikan a fost cîntărețul de operă cel mai strălucitor, un mare artist și cu un admirabil atașament fără compromis față de meștesugul său.” Nimeni nu spune însă în aceste mărturii tîrzii de ce a fost forțat Azrikan să părăsească scena în anii brejnevieni, în plinătatea puterii sale vocale...


Singura înregistrare de operă păstrată cu Arnold Azrikan (o scenă de film din 1943).

Esența secretului vieții de peregrinaj perpetuu a cîntărețului pe scene secundare (Odesa, Harkov, Kuibîșev, Sverdlovsk, Habarovsk, Chișinău etc.), niciodată acceptat pe marile scene la Bolshoi la Moscova sau Kirov la Leningrad, care a refuzat toată viața să devină membru de partid spre aș facilita cariera - obișnuia să spună ironic „la ce-mi servește? ating notele de sus și fără...” - a fost descoperită aproape întîmplător și este redată pe larg de fiica tenorului Dina Azrikan, în ultimul ei volum.

Arnold Azrikan a purtat toată viața marca blestemată pusă de NKVD, de serviciile secrete staliniste, în iarna anului 1933, cînd a fost arestat și anchetat la Habarovsk, învinovățit de încălcarea articolului 58-10 din Codul Penal al Rusiei Sovietice, „agitație și propagandă antisovietică”, iar de oficialități de la Opera din Odesa, de a fi o personalitate „de neîncredere pe plan politic”.

Cum o atestă dosarul securității sovietice publicat acum de Dina Azrikan, „agitația și propagandă” constaseră în refuzul de a mai cînta pe o scenă neîncălzită, la numai 4ºC, și, într-un al doilea episod, de a fi refuzat să cînte, fiind bolnav în pat, după ce fusese forțat patru seri să o facă, un al cincelea spectacol cu o operă de Puccini...

In 1933, înaintea marilor epurări staliniste, Azrikan a avut șansa de a fi scăpat în final cu o „mustrare severă”, însoțită
de înscrierea în cartea sa de muncă și în dosarul de personal, a faptului că nu ar fi fost „fiabil, de încredere, politic”. In diverse episoade ale vieții, probabil și în cel de la Chișinău, caracterizarea a fost scoasă de la Biroul de documente secrete, pentru a justifica eliminarea artistului de către concurenți sau artiști „devotați” partidului. Care nu vor fi lipsit nici de la Opera din Chișinău...
Previous Next

XS
SM
MD
LG