Postcomuniştii din Partidul Stîngii (Die Linke) au desemnat candidatul lor propriu pentru funcţia de preşedinte al R. F. Germania. Propunerea de a o desemna tocmai pe Beate Klarsfeld, cunoscută ca o „vînătoare de nazişti“, a reaprins dezbaterea privind modul reconsiderării trecutului nazist în fosta Republică Democrată Germană.
Dacă fostului preot evanghelic Joachim Gauck i s-a reproşat că s-a alăturat opoziţiei abia în toamna anului 1989, cînd regimul se afla în preajma prăbuşirii, Beate Klarsfeld, în vîrstă de 73 de ani, a devenit acum ţinta criticilor pentru că s-a folosit de materiale compromiţătoare furnizate de poliţia politică est-germană, Stasi.
Într-un amplu articol publicat în ziarul „Der Tagesspiegel“, directorul din Saxonia al Oficiului pentru administrarea arhivelor fostei securităţi est-germane, Stasi, Lutz Rathenow atrage atenţia asupra contactelor Beatei Klarsfeld cu autorităţile răsăritene. În articolul amintit sunt citate cîteva pasaje din memoriile unor foşti ofiţeri Stasi care, între altele, amintesc de faptul că Beate Klarsfeld a primit numeroase materiale pe care le-a folosit împotriva fostului cancelar creştin-democrat, Kurt Georg Kiesinger (1904-1988), pe care l-a pălmuit în noiembrie 1968. Klarsfeld i-a tras atunci o palmă în public pentru a atrage atenţia asupra faptului că şeful guvernului vest-german fusese membru al Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc din Germania (NSDAP), precum se numea formaţiunea hitleristă.
Fostul activist civic, Lutz Rathenow, arată în „Der Tagesspiegel“ că Beate Klarsfeld nu a fost o colaboratoare a securităţii Stasi, dar s-a lăsat instrumentalizată de poliţia secretă comunistă. Pe de altă parte, Rathenow o critică pentru miopia politică de care a dat ea dovadă în lupta contra naziştilor, concentrîndu-se, în exclusivitate, asupra celor care trăiau în Occident. Beate Klarsfeld, care astăzi domiciliază la Paris, a ignorat prezenţa masivă a unor foşti nazişti în aparatul de partid şi de stat dar şi în birocraţia administrativă şi culturală a RDG-ului.
Subiectul Klarsfeld şi contactele Stasi este tematizat şi într-un articol, apărut în „Frankfurter Allgemeine Zeitung“. Ziarul reaminteşte că, în anii 1960, din 400 de deputaţi ai Camerei Populare (parlamentul est-german) 51 erau foşti nazişti. Liderul comunist est-german, Walter Ulbricht (1893-1973), personal a aprobat operaţiunea de sprijinire a Beatei Klarsfeld cu scopul de a-i compromite pe această cale adversarii politici apuseni.
„Frankfurter Allgemeine Zeitung“ reaminteşte şi de postludiul juridic de după celebra palmă dată cancelarului. Klarsfeld fusese condamnată la un an de închisoare. Mai tîrziu sentinţa a fost comutată la 4 luni cu suspendarea pedepsei. Avocatul care a apărat-o a fost Horst Mahler. La vremea respectivă un activist radical stîngist, mai tîrziu sprijinitor al teroriştilor din aşa numita Fracţiune a Armatei Roşii (RAF), iar în prezent un militant extremist de dreapta condamnat la închisoare pentru agitaţie anti-semită şi negarea Holcaustului.
Într-un interviu acordat ziarului berlinez „Die Tageszeitung“ (taz), Beate Klarsfeld mărturiseşte că a acceptat candidatura pentru că între ea şi Partidul Stîngii există un numitor comun, şi anume: anti-fascismul. Referitor la sprijinul primit de la autorităţile est-germane, ea spune că RDG-ul a fost prima ţară care i-a furnizat material despre trecutul nazist al lui Kurt Georg Kiesinger. După ce a criticat, la Praga, tendinţele antisemite şi neo-stalinismul din est, continuă Beate Klarsfeld în interviul din taz, nu a mai obţinut nimic.
