Niciodata in istorie nu ne-am inselat perechea mai mult decat astazi... cel putin virtual, in cap si in vorbã scrisã pe ecran. Email, flirt pe Facebook, nenumarate apucaturi duplicitare pe care Biblia nici nu le prevazuse. „Eu vă spun că cine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui“, zice evanghelia. Azi e mult mai rau, pentru ca nici nu e nevoie sa te mai vezi cu cineva ca sa preacurvesti virtual.
Mutaţia societãţii pe care o traim acum nu se situeaza doar la nivelul tehnologiilor, ci si la cel al relatiilor de cuplu si de familie. Devine din ce in ce mai greu sa afirmi, cum facea Francis Fukuyama (cel cu sfarsitul istoriei) acum aproape doua decenii, ca societatea prospera se bazeaza in mod necesar pe incredere. „Trust“, spunea el, „incredere“ e termenul magic. Increderea ca nevasta-ta nu-l va ademeni pe omul care asteapta la semafor in masina ei cu geamuri afumate. Aceasta incredere in celalalt ar explica de ce occidentul e prosper, iar lumea musulmana nu. In absenta increderii, femeia trebuie incuiata.
Iata insa ca astazi si in Occident nevoia de a cauta intelegere la celalalt e inlocuita de fuga pe internet. Iar acolo asteapta al doilea pericol, unul si mai mare: in ciberspatiu, cireada admiratorilor cu personalitati inventate ne flateaza toate bovarysmele si ne transforma slabiciunile in virtuti. In fiecare din noi lîncezeste o cucoanã Bovary, care pe deasupra are si permis de conducere.
Daca ar mai exista acum peţitoare, ar trebui sa fie nu doar bune psiholoage ca alea din trecut, ca sa descifreze metehnele inevitabile ale peţitei, ci si spioance cibernetice, pentru a afla cite adrese email si conturi de „chat“ posedă sânziana.
