În ediția sa de luni 14 mai, cotidianul „Wall Street Journal Europe” publică un articol semnat de secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. Acesta face încă o pledoarie pentru - şi explică de ce e nevoie de - sistemul de apărare anti-rachetă pe care Statele Unite, împreună cu NATO, urmează să-l construiască în Europa. Acest articol este rezumat de Lucian Ştefănescu.
Anders Fogh Rasmussen începe prin a anunța că în luna aprilie, Alianța Nord-Atlantică a efectuat un exercițiu militar istoric. A fost primul test complet al capacității de apărare anti-rachetaă a NATO. Un vas, un radar şi un satelit din partea Statelor Unite, împreună cu baterii de interceptoare din Germania şi Olanda au luat la parte la o serie de situații de luptă simulate pentru a testa abilitatea Alianței de a se apăra împotriva atacurilor cu rachete.
Nici una din țările implicate nu ar fi putut să se descurce singură în fața acestor atacuri simulate. Dar împreună, şi sub comanda şi controlul NATO, aliații ar putea face asta - şi chiar au făcut-o. Testul a fost o demonstrație clară a solidarității trans-atlantice în acțiune. A mai arătat şi că Alianța Nord-Atlantică e în continuare hotărîtă să apere teritoriile şi populațiile statelor membre în fața unui asemenea atac sau a unei amenințări cu un astfel de atac.
Astăzi, adaugă Rasmussen, ne aflăm în fața unei serioase şi din ce în ce mai mari amenințări, aceea a proliferării tehnologiei balistice. Mai mult de 30 de țări au dobândit - sau încearcă să dobândească - o asemenea tehnologie. Unele dintre ele au deja rachete cărora li se pot monta focoase convenționale sau arme de distrugere în masă, şi unele din aceste rachete pot lovi Europa. Acesta este motivul pentru care Statele Unite şi aliații lor conlucrează în cadrul NATO pentru a construi rețelele de ripostă adecvate.
Aliații NATO au deja mai multe unelte la dispoziție: diplomația, dezarmarea şi descurajarea. Trebuie însă să fie de asemenea pregătiți să riposteze când un potențial agresor, înarmat cu rachete balistice rezistă diplomației, respinge dezarmarea şi nu se lasă descurajat.
Având în minte această amenințare, la summitul NATO care a avut loc la Lisabona în 2010, s-a căzut de acord asupra construirii unei capacități de apărare a populațiilor europene din Alianța Nord-Atlantică, iar această capacitate prinde acum contur.
Statle Unite şi mai mulți aliați europeni şi-au anunțat intenția de a contribui cu interceptori, senzori şi sisteme de control, sau de a găzdui părți ale întregului scut. Iar la summitul NATO care va avea loc la Chicago în 20-21 mai se va anunța o capacitate interimară ce a va aduna laolată contribuțiile individuale sub comanda şi controlul Alianței Nord-Atlantice.
Această capacitate temprorară va pune la dispoziție un instrument limitat, dar complet operațional şi imediat la îndemână, împotriva amenințărilor balistice.
Secretarul general al NATO scrie în „Wall Street Journal Europe” că e doar primul pas, dar un pas real, în a apăra pe deplin toate popoarele, teritoriile şi forțele Alianței Nord-Atlantice de pe continentul european.
Rassmusen face în continuare o precizare importantă, referindu-se la percepția că ar fivorba de un plan al Statelor Unite de a apăra Europa. Contribuția americană la scutul anti-rachetă, spune secretarul general al NATO, este într-adevăr vitală. Dar e vorba de un lucru în echipă: America şi aliații europeni conlucrează pentru a face ca întreaga Alianță să fie mai sigură.
Primele elemente ale rețelei americane de sateliți, senzori şi interceptori marini au fost deja instalate pe continentul european. Celelalte elemente, inclusiv interceptori tereştri, vor fi instalate în deceniul următor.
De la bun început, sensul apărării NATO anti-rachetă a fost de a merge dincolo de contribuția Statelor Unite. Aliații europeni sînt pe deplin implicați - prin suportul politic, prin contribuția la costuri, şi cu un sprijin material substanțial. Multe elemente materiale puse la dispoziție de aliații europeni sînt combinate cu elemente materiale americane în această capacitate de apărare integrată, comună, a Alianței Nord-Atlantice.
Alianța are deja un prim sistem de comand şi control care conectează elementele americane cu senzorii şi interceptorii puşi la dispoziție de aliații europeni. Această componentă a sistemului e proiectată de NATO, plătită de NATO, şi operată de NATO.
După summitul de la Chicago, sistemul va fi extins pînă va ajunge la întreaga sa capacitate de operare. Olanda a anunțat deja că va dota patru fregate anti-aeriene cu instalații radar anti-rachetă. Franța intenționează să se doteze cu un radar de avertizare imediată cu rază lungă de acțiune. Germania a oferit baterii de rachete Patriot, şi găzduieşte sistemul de comandă şi control la Rammstein, unde se află cartierul general al comandamentului aerian NATO. Turcia, România şi Polonia au acceptat să găzduiască instalații americane.
Apărarea NATO anti-rachetă se bazează pe solidaritatea şi cooperarea dintre 28 de țări de pe ambele maluri ale Atlanticului, țări cu valori comune, care trebuie să facă față unei amenințări comune, dar care sînt decise să apere securitatea lor comună, scrie secretarul general al NATO Anders Foch Rasmussen în încheierea articolul din „Wall Street Journal Europe”.
Anders Fogh Rasmussen începe prin a anunța că în luna aprilie, Alianța Nord-Atlantică a efectuat un exercițiu militar istoric. A fost primul test complet al capacității de apărare anti-rachetaă a NATO. Un vas, un radar şi un satelit din partea Statelor Unite, împreună cu baterii de interceptoare din Germania şi Olanda au luat la parte la o serie de situații de luptă simulate pentru a testa abilitatea Alianței de a se apăra împotriva atacurilor cu rachete.
Nici una din țările implicate nu ar fi putut să se descurce singură în fața acestor atacuri simulate. Dar împreună, şi sub comanda şi controlul NATO, aliații ar putea face asta - şi chiar au făcut-o. Testul a fost o demonstrație clară a solidarității trans-atlantice în acțiune. A mai arătat şi că Alianța Nord-Atlantică e în continuare hotărîtă să apere teritoriile şi populațiile statelor membre în fața unui asemenea atac sau a unei amenințări cu un astfel de atac.
Astăzi, adaugă Rasmussen, ne aflăm în fața unei serioase şi din ce în ce mai mari amenințări, aceea a proliferării tehnologiei balistice. Mai mult de 30 de țări au dobândit - sau încearcă să dobândească - o asemenea tehnologie. Unele dintre ele au deja rachete cărora li se pot monta focoase convenționale sau arme de distrugere în masă, şi unele din aceste rachete pot lovi Europa. Acesta este motivul pentru care Statele Unite şi aliații lor conlucrează în cadrul NATO pentru a construi rețelele de ripostă adecvate.
Aliații NATO au deja mai multe unelte la dispoziție: diplomația, dezarmarea şi descurajarea. Trebuie însă să fie de asemenea pregătiți să riposteze când un potențial agresor, înarmat cu rachete balistice rezistă diplomației, respinge dezarmarea şi nu se lasă descurajat.
Având în minte această amenințare, la summitul NATO care a avut loc la Lisabona în 2010, s-a căzut de acord asupra construirii unei capacități de apărare a populațiilor europene din Alianța Nord-Atlantică, iar această capacitate prinde acum contur.
Statle Unite şi mai mulți aliați europeni şi-au anunțat intenția de a contribui cu interceptori, senzori şi sisteme de control, sau de a găzdui părți ale întregului scut. Iar la summitul NATO care va avea loc la Chicago în 20-21 mai se va anunța o capacitate interimară ce a va aduna laolată contribuțiile individuale sub comanda şi controlul Alianței Nord-Atlantice.
Această capacitate temprorară va pune la dispoziție un instrument limitat, dar complet operațional şi imediat la îndemână, împotriva amenințărilor balistice.
Secretarul general al NATO scrie în „Wall Street Journal Europe” că e doar primul pas, dar un pas real, în a apăra pe deplin toate popoarele, teritoriile şi forțele Alianței Nord-Atlantice de pe continentul european.
Rassmusen face în continuare o precizare importantă, referindu-se la percepția că ar fivorba de un plan al Statelor Unite de a apăra Europa. Contribuția americană la scutul anti-rachetă, spune secretarul general al NATO, este într-adevăr vitală. Dar e vorba de un lucru în echipă: America şi aliații europeni conlucrează pentru a face ca întreaga Alianță să fie mai sigură.
Primele elemente ale rețelei americane de sateliți, senzori şi interceptori marini au fost deja instalate pe continentul european. Celelalte elemente, inclusiv interceptori tereştri, vor fi instalate în deceniul următor.
De la bun început, sensul apărării NATO anti-rachetă a fost de a merge dincolo de contribuția Statelor Unite. Aliații europeni sînt pe deplin implicați - prin suportul politic, prin contribuția la costuri, şi cu un sprijin material substanțial. Multe elemente materiale puse la dispoziție de aliații europeni sînt combinate cu elemente materiale americane în această capacitate de apărare integrată, comună, a Alianței Nord-Atlantice.
Alianța are deja un prim sistem de comand şi control care conectează elementele americane cu senzorii şi interceptorii puşi la dispoziție de aliații europeni. Această componentă a sistemului e proiectată de NATO, plătită de NATO, şi operată de NATO.
După summitul de la Chicago, sistemul va fi extins pînă va ajunge la întreaga sa capacitate de operare. Olanda a anunțat deja că va dota patru fregate anti-aeriene cu instalații radar anti-rachetă. Franța intenționează să se doteze cu un radar de avertizare imediată cu rază lungă de acțiune. Germania a oferit baterii de rachete Patriot, şi găzduieşte sistemul de comandă şi control la Rammstein, unde se află cartierul general al comandamentului aerian NATO. Turcia, România şi Polonia au acceptat să găzduiască instalații americane.
Apărarea NATO anti-rachetă se bazează pe solidaritatea şi cooperarea dintre 28 de țări de pe ambele maluri ale Atlanticului, țări cu valori comune, care trebuie să facă față unei amenințări comune, dar care sînt decise să apere securitatea lor comună, scrie secretarul general al NATO Anders Foch Rasmussen în încheierea articolul din „Wall Street Journal Europe”.
