Franța: cultură și mecenat sub socialiști

Îngrijorarea față de soarta instituțiilor culturale, odată cu schimbarea culorii politice a guvernanților, se manifestă nu numai în România, dar și în Franța. Noul guvern socialist, instalat după alegerea ca președinte a lui François Hollande, a semnalat săptămîna trecută că intenționează să reducă avantajele fiscale de care se bucura mecenatul cultural.

Legea mecenatului, adoptată în 2003, a dat un semnal și un impuls important instituțiilor culturale, de la muzee și organizatori de expoziții pînă la opere, teatre și festivaluri, pentru a-și asigura sume semnificative din buget din donații ale unor persoane și întreprinderi private.

Cum se nota într-o anchetă din „Le Figaro”, în funcție de tipul de instituție, partea asigurată grație mecenatului cultural se ridică astăzi între 5% și 20% din bugetul instituțiilor, în 2011, de exemplu, diversele întreprinderi oferind 494 de milioane de euro pentru organizarea de expoziții, lucrări de restaurare sau achiziții de lucrări. Opera din Paris își asigură astfel 10% din buget, echivalentul a 200 de milioane de euro.

Christophe Tardieu, directorul Operei, era citat în „Le Figaro” cu declarația: „e din ce în ce mai greu de a obține fonduri de la donatori, dar nu mai este posibil de lucrat fără ele. Dacă mecenatul va fi redus la tăcere, numeroase proiecte, între care cele consacrate publicului tînăr, vor trebui oprite de la o zi la alta”.

Între instituțiile culturale de importanță, afectate de intenția guvernului de a reduce avantajele fiscale, va fi și Louvre, muzeul care recoltează anual de la donatori circa 15% din bugetul de funcționare, echivalentul a 25-30 de milioane de euro. Ca exemplu este menționată noua secție de artă a Islamului, ce urmează să fie deschisă pînă la sfîrșitul anului, un proiect ce a costat peste 98 de milioane de euro, din care 66 au fost oferite de mecenatul cultural.

Printre proiectele de succes ce vor avea de suferit este menționat așa-numitul Centre Pompidou mobil, o expoziție itinerantă cu 14 capodopere ale muzeului, care sînt arătate în orașele mici ale Franței, și Studioul 13-14, un centru de artă pentru tineretul școlar, ambele finanțate exclusiv din donații private. Laurent Bayle, director al complexului Cité de la musique, spunea în cadrul anchetei amintite: „Fără sponsorizări, Sala Pleyel nu va mai oferi aceleași concerte și, mai ale, la prețul actual”. Amintite sînt și eforturile Bibliotecii Naționale a Franței de a achiziționa arhivele filozofului Michel Foucault, donatorii privați oferind pînă acum jumătate din suma necesară.

Propunerea Ministerului de Finanțe, ce ar urma să fie dezbătută și eventual adoptată de parlamentari în iulie, ar răspunde, potrivit ministrului de finanțe Jérôme Cahuzac, „unui angajament făcut în campania electorală” și intenționează să reducă la 37,5% partea din sumele donate ce poate fi dedusă din impozit. Conform Legii mecenatului din 2003, donatorii puteau deduce pînă acum 60% din sumă, în limitele a 0,5% din cifra de afaceri a întreprinderii.

Suma totală oferită anual de mecenatul francez se ridică la 1,9 miliarde de euro, prin introducerea noilor prevederi statul urmînd să cîștige nu mai mult de 100 de milioane de euro; o economie ridicolă pentru stat, după aprecierea Asociației de promovare a mecenatului de întreprindere (Admical), citată de cotidianul „Les Echos”. Cifra corespunde, pe de altă parte, totalului contribuțiilor private însumate la bugetul a opt instituții culturale publice de primă importanță: Muzeele Versailles, Louvre și Orsay, Cité de la Musique, Opera din Paris, RMN-Grand Palais, Biblioteca Națională a Franței și Centrul Pompidou.

Deocamdată membrii guvernului par departe de un acord definitiv. Intr-un interviu acordat cotidianului „Libération”, cel care a făcut publice intențiile Ministerului Finațelor, Aurélie Filipetti, noul ministru al culturii declara diplomatic: „Subscriu în totalitate angajamentului luat de François Hollande de a reforma sistemul nostru fiscal pentru a-l face mai drept. In schimb, sînt de părere că reforma propusă a mecenatului nu este în sine un vector de echitate. Prin intermediul donațiilor întreprinderilor în care sînt angajați, salariații se angajează și ei în favoarea patrimoniului și a creației, cum o fac, adesea, prin donații individuale. Este o formă de atitudine cetățenească pe plan cultural, de care sînt foarte atașată. [...] Nu văd cum statul s-ar putea priva de un asemenea aport.”

Ca și în cazul românesc, unde măsurile privind Institutul Cultural Român sau Arhivele Statului, au fost luate cu un soi de urgență suspectă, dar spre deosebire de omologul ei din România, Aurélie Filipetti se opune măsurilor de urgență, solicitînd pe lîngă o dezbatere serioasă publică, inclusiv în Parlament, arbitrajul președintelui statului. Deocamdată, tot ca în România, cîteva din cele mai cunoscute personalități ale vieții culturale au lansat o petiție de opoziție față de măsurile de descurajare, practic, a mecenatului.