Faptul că istoria poate fi falsificată, că biografia unor personaje și personalități poate fi îngroșată, deformată, deturnată sau recuperată în beneficiul altora, nu este nici un secret. Cine parcurge zilele acestea articole din presa românească, bloguri și comentarii, în general „scrierile” pe marginea aniversării împlinirii a 100 de ani de la nașterea dirijorului român Sergiu Celibidache, o poate constata, încă odată, cu ușurință.
„Ușurință” este și unul din cuvintele potrivite, poate cel mai benign, pentru a caracteriza o serie de formulări, ce ascund în spate o vădită tentativă de depreciere a personalității și talentului lui Sergiu Celibidache prin utilizarea unor stereotipuri negative.
In cazul lui Celibiddache nu e greu, totuși, cu un minim de cultură sau informare să descoperi originile elene ale numelui. Pentru străini poate fi mai ceva mai dificil, dar pentru români e suficient să-l consulți, de exemplu, pe Bogdan Petriceicu-Hașdeu și etimologiile sale.
Titluri ca „Legionarul nostru Sergiu Celibidache”, ce ar fi fost membru al Gărzii de Fier (sic!; cum se scrie în publicația Lupta), au apărut zilele acestea atît în presa de extremă-dreapta din România, cît și pe o serie întreagă de bloguri ale simpatizanților ei. Evident, nu este adusă nici o dovadă pentru aserțiunea, în ultimă instanță, pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat pe Sergiu Celibidache, extrem de jignitoare și păgubitoare pentru imaginea acestuia; mai ales într-o Românie ale cărei valori morale devin din ce în ce mai oscilante și nesigure în aceste zile.
„Cred că atunci cînd există un personaj de felul lui, care a parcurs un timp atît de dificil, care a urmat ideea sa muzicală într-un moment extrem de tulbure - și care, în plus, a reușit -, oamenii își exprimă gelozia, formulează cele mai diverse interogații.
Dar, pentru așa ceva, trebuie să fii cu totul străin de natura tatălui meu, de cunoașterea mediului din care provine, a motivațiilor sale. In asemenea situații, cînd este atașat, subiectiv, extremei drepte, extremei stîngi, lucrurile trebuie repuse în context, trebuie puse la locul lor. Pentru a contracara tentativa de distrugere, de murdărire a uneia din personalitățile care, în fond, a fost cea mai onestă din cîte pot exista, cu o inimă, o preocupare pentru celălalt, dincolo de orice suspiciune.”
„Dacă la timpul său nu i s-a putut răspunde, astăzi, el nemai fiind aici, ne revine nouă datoria de a răspunde acestor atacuri. Dar, nu este prima oară cînd se lansează acuzații nefondate. Apărînd la Berlin cu părul său lung și fața sa puțin măslinie, s-a spus imediat că este un țigan, chiar dacă nu există nici o motivație pentru a lansa asemenea idei despre originea sa. [...]
Originile noastre sînt elene, familia provine din Creta, iar numele, în urmă cu 200-300 de ani era extrem de frecvent pe insulă.”
„Și nu numai că a jucat dar a fost un membru al echipei Maccabi, o echipă unită, cu ai cărei jucători prieteni a păstrat o relație îndelungată, pînă după război, cînd s-a revăzut cu ei și i-a susținut chiar material, ori de cîte ori, a dirijat la Tel Aviv, în Israel, așa cum o povestesc, adesea, martorii, între care elevul său Rony Rogoff. A-i pune o etichetă, fie ea la orice extremitate, contravine total personalității sale; este lucrul cel mai rudimentar ce se poate afirma despre el.”
„Era o ființă extrem de apropiată de semenii săi trăind în suferință. Prin educația sa, prin aplicarea principiilor budismului pe care l-a adoptat. Mi-a repetat întreaga mea tinerețe că trebuie să fiu alături de cei care au suferit sau suferă. Și atunci cînd cunoști istoria evreilor, cum este posibil să asociezi, fie și pentru o jumătate de secundă, numele tatălui meu cu o extremă-dreaptă din orice țară. Este ceva antinomic, inacceptabil, debil chiar...”
