Astăzi s-a încheiat admiterea la universitate, mai precis depunerea cererilor. Sunt oferite peste 20 de mii de locuri de studii dar numai 6.745 sunt finanţate de la buget. Pentru acestea, concurenţa este acerbă, la unele specialităţi, cum ar fi studiile juridice, sunt şi 25 de candidate pe un loc. Dar care este situaţia locurilor „cu contract”, câţi tineri îşi pot finanţa studiile şi cum? Relatează Tamara Grejdeanu:
Taxele anuale achitate de studenţii care nu au avut norocul să obţină un loc cu bursă acoperă în mare parte cheltuielile pe care le suportă universitatea pentru întreţinerea instituţiei. Din aceleaşi taxe se mai plăteşte un adaos la salariile profesorilor şi mai există un capitol de cheltuieli numit organizarea anului de învăţământ. Astfel descrie structura taxelor, rectorul universităţii pedagogice ,,Ion Creangă”, Nicolae Chicuş:
„Mărirea taxei depinde de cheltuielile care se fac în cadrul instituţiei, una este pentru facultatea de istorie să pregăteşti un istoric, un filolog şi cu totul alte cheltuieli se fac pentru pregătirea unui artist plastic, cu totul alte pregătiri se fac la pregătirea unui profesor de limbi moderne, unde grupele se împart în două, unde mai multe ore se acumulează, mai mulţi profesori sunt implicaţi în procesul de studii, asta nu depinde de aceea că este cererea mai mult, câte cheltuieli face universitatea pentru pregătirea acestui specialist pe parcursul unui an.”
Formula de calculare a taxei de studii aplicată la Academia de Studii Economice, mai include şi factorul cerere, spune rectorul Grigore Belostecinic. Astfel administraţia are la îndemână pârghia cu care poate echilibra afluxul de candidaţi la diverse facultăţi. Unele facultăţi considerate neprestigioase pot deveni atractive graţie taxelor coborâte:
„Noi operăm unele diferenţieri după mărirea taxei de studii pentru diferite specialităţi, acolo unde cererea este una foarte scăzută , pentru studii la anumite specialităţi, iar noi considerăm că ele sunt foarte necesare pentru economia naţională noi stabilim taxe minimal posibile, uneori mai joase decât costurile pe care le suportăm pentru a le face mai atractive şi invers acolo unde cererea este foarte mare, locuri pe piaţa muncii sunt mai mici stabilim taxe mai majorate pentru a acoperi şi diferenţa de cheltuieli pentru alte specialităţi.”
Despre taxele universitare ne-a vorbit şi rectorul Universităţii agrare, Gheorghe Cimpoieş unde funcţionează aceeaşi regulă: cererea mare saltă valoarea taxelor. Chiar dacă par a fi mari, ne spune rectorul, din taxele de studii profesorii se aleg cu o mărire la salariul de bază cu aproximativ 360 de lei iar celelalte cheltuieli nu sunt nici pe departe acoperite:
„Specialităţile economice sunt mai puţin costisitoare, decât bunăoară medicina veterinară, dar ţinând cont că ele sunt mai solicitate şi taxa de studii este mai mare. Mai mult ca atât taxele de studii nu reflectă cheltuielile reale pentru pregătirea unui specialist, la noi mediu pe universitate cheltuielile pentru un student sunt circa 18000, dar taxele de studii cele mai mari sunt de 7500.”
Stabilirea grilei de taxe nu este totuşi prerogativa exclusivă a universităţii. Guvernul este acel care aprobă sau declină cotele de plăţi, ceea ce îi nemulţumeşte pe rectori. Ei spun că atât timp cât statul nu poate să acopere în totalitate cheltuielile universităţilor, senatul instituţiilor de învăţămînt ar trebui să decidă asupra finanţelor ce pot fi percepute de la studenţii care doresc să înveţe contra plată. În replică factori decizionali de la guvern spun că universităţile de stat au suficient sprijin şi reputaţie ca să fie preocupate întâi de toate de calitatea resursei umane pe care o livrează pe piaţă.
