Când Otar Iosseliani, regizorul georgian din Paris, ăla care face filme insuportabil de intelectuale, mi-a recomandat să folosesc pentru un turnaj in Caucaz echipa de tehnicieni locali cu care el și-a fâlfâit o parte din filme, nu mă gândisem ca cei trei aveau să fie atât de bătrâni. Pe aeroportul din Tbilisi, unde mă așteptau, cu un carton cu numele meu in chirilice, cameramanul, inginerul de sunet si directorul de producție, prima mea impresie a fost ca erau trecuți bine de 100 de ani.
Ca sa ne imprietenim, le-am spus că eu cam beau, ceea ce i-a luminat la față. Georgia e cea mai elaborată cultură a alcoolului de pe planetă. Georgienii beau cu gratie si enorm, prinși, precum gâza în chihlimbar, intr-o ideologie a băutului design.
Ajunsesem la ei ca să fac un reportaj despre Caucaz pentru serviciile audio-vizuale ale UE, fără sa presimt că aveam sa comit o lungă serie de gafe culturale. La prima mea beție ritualică georgiană, unde cameramanul a fost „tamada" (maestrul de ceremonii la petrecerile caucaziene), am comis deja o gafă cerând chelneriței să lase pe masă sticla de vodcă deschisă pentru aperitive, ceea ce a avut darul de a stârni consternare... Evident ca urma sa bem toată sticla, plus încă altele... ceea ce a făcut ca după ce am baut dizgrațios, să vomit convulsiv in acel moment important al carierei mele jurnalistice.
O altă confuzie culturală avea sa vină după ce ajunsesem să mă cunosc mai bine cu ei: la un moment dat (tot la o beție, evident), strângandu-mă în brațe si pupându-mă pe gură, cameramanul mi-a zis, cu un zâmbet urieșesc: „Măi, tu esti nimic" (sau „esti un nimeni" - ты ничего, noi vorbind atunci în rusește).
Am fost un pic surprins, însă dată fiind performanța mea deplorabilă din ajun, când îmi fusese foarte rău de la băut, nu am protestat. L-am privit umed si am zis: „Știu". Cu o expresie incredulă, s-a întors spre ceilalți și a gemut surprins: „Ce vanitos e!"... Si, spre mine: „Cum adică știi?"
„Păi da, știu", i-am zis. „Sînt un nimic." (Prea târziu aveam sa realizez enorma neintelegere, căci in rusa colocvială „ești un om extraordinar" se spune „ești un nimic" (ты ничего).
Bunii georgieni îmi transmiseseră drăgăstos ca sînt un nimic, ceea ce, indiferent dacă corespunde sau nu ideii mele despre mine, arată că nimicnicia poate fi plină de sens si afecțiune. Cei care mă tratează de „neica nimeni” știu acum de ce zâmbesc.
