Pe urmele violonistului Bronislaw Gimpel

Intr-un gest remarcabil de restituire istorică, la casa de discuri germană Audite a apărut luna aceasta un set de imprimări din anii 1954-1957, cu Bronislaw Gimpel, unul din marii violoniști ai secolului al XX-lea. Mai puțin cunoscut publicului actual, cu înregistrări pe discul compact ce se pot număra pe degetele unei mîini (la casa americană Vox, în seria VoxBox Legends și la cea din Franța, Tahra, într-o antologie intitulată Le violon en Fête/Sărbătoarea viorii), Bronislaw Gimpel a fost în același timp o figură emblematică pentru istoria culturală, implicit și politică, a secolului trecut.

Gimpel provene dintr-una din familiile intelectuale de origine evreiască ale Galiției, provincie legată strîns înainte de primul război mondial de lumea culturală a imperiului habsburg și, evident de Viena. Născut în 1911 la Lviv, fostul Lemberg/Lvov, cu un bunic fondator al Teatrului evreiesc polonez, cu un tată clarinetist ce cîntase o vreme sub bagheta lui Gustav Mahler și violonist în orchestra orașului, în care micul Bronislaw apărea ca solist la vîrsta de opt ani, cu un frate, Jakob, devenit un eminent pianist cu faimă internațională, Gimpel a fost elevul, la Viena, la începutul anilor 1920, al unui eminent pedagog și violonist austriac, Robert Pollak.

Considerat copil minune, Gimpel intra la o vîrstă fragedă în contact cu somitățile lumii culturale și politice, invitat în Italia în 1926 să cînte în fața regelui Victor Emanuel al III-lea și a papei Pius al XI-lea - la fel ca un alt compatriot al său de renume internațional, pianistul Mieczyslaw Horszowski - și, la aceeași vreme, să cînte pe celebra vioară a lui Paganini, Guarneri del Gesu, păstrată cu sfințenie la Genova.

Elev pentru un an al unui alt mare pedagog al timpului, Carl Flesch, acesta îi recomanda, pentru a-l disciplina, să acumuleze experiență ca membru al unor orchestre simfonice. In 1928, la numai 17 ani, avea să fie șef de pupitru la vioara a doua în Orchestra Radio întemeiată de dirijorul Hermann Scherchen la Königsberg, iar apoi să devină concert-maestru în Orchestra simfonică suedeză, la Göteborg.

Ascensiunea nazismului, care a restrîns brutal posibilitățile de expresie ale instrumentiștilor de orgine evreiască, îl făcea să emigreze în Statele Unite, în 1937, unde dirijorul Otto Klemperer îl angaja ca prim violonist al Orchestrei Filarmonicii din Los Angeles.

Solist al mai multor concerte ale Orchestrei Filarmonice conduse de Klemperer, încurajat de acesta să formeze și dirijeze Hollywood Youth Orchestra, Gimpel, asemenea altor muzicieni emigrați din Europa, înțelegea să se angajeze și să participe la efortul de război antinazist american.

Intrat în armată în 1942, timp de trei ani a cîntat pentru militari în serviciile culturale ale acesteia, între altele, și ca membru al Quartetului de coarde al Forțelor aeriene americane.

Demobilizat la încheierea celui de-al doilea răboi mondial, violonistul devenit între timp cetățean american, își relua cariera de solist, la început la New York și, la scurtă vreme, revenea în Europa. In deceniile postbelice, avea să facă o carieră strălucitoare de concert în Germania, ca solist al Orchestrei RIAS, creată de americani la Berlin - așa cu o atestă acum, remarcabile înregistrări ale concertelor de vioară de Sibelius, Szymanowski și Wieniawski, și a unor sonate, din recitaluri în compania pianistului Martin Krause, toate remasterizate excelent și reeditate din arhive de compania Audite.


O prietenie l-a legat, încă înainte de cel de-al doilea război mondial, de pianistul Wladyslaw Szpilman, supraviețuitor de renume al ghetto-ului din Varșovia - eroul unui film cunoscut multora, Pianistul -, devenit din 1945 director al compartimentului muzical al Radiodifuziunii poloneze.

Cei doi se reîntîlneau în 1962, în plin război rece, cînd, cum relatează nepotul său Peter Gimpel, violonistul american a acceptat să cînte cu Szpilman la pian, la o seară privată de muzică de cameră, la Varșovia.

Prezent la întîlnire, directorul Agenției Poloneze de Concerte, Szymon Zakrzewski a propus atunci formarea unui cvintet. In condițiile unei timide relaxări politice la Varșovia ideea a fost acceptată de oficialitățile poloneze, iar Departamentul de Stat american a aprobat-o, autorizîndu-l pe Bronislaw Gimpel să devină membru al formației ce avea să se intituleze Quintetul din Varșovia (B. Gimpel, T. Wroński, S. Kamasa și A. Ciechański/A. Orkisz).

Pedagog de succes, la Karlsruhe, Connecticut și Manchester, Gimpel avea să se mai implice în activități culturale, indirect și cu o tentă politică, în 1978, ocupîndu-se la Caracas, de constituirea a trei orchestre simfonice ale tinerilor venezuelieni.

Un an mai tîrziu, la vîrsta de doar 68 de ani, Bronislaw Gimpel părăsea această lume, regretat de elevii săi ce îl adorau, de toți cei ce i-au apreciat, după expresia nepotului său „sunetul frumos și timbrul caleidoscopic ușor de distins al intonației sale, calitățile intelectuale superioare muzicale, sensul poetic și dramatic înnăscut al expresiei sale muzicale.”