Despre gunoaie - murdărie - insalubritate am vorbit atîta în ultimii ani, încît încep să am visuri cu nămeţi de plasticuri, chiştoace, cutii de conserve spintecate şi resturi de mîncare. Trăim ani de zile, o spun pentru cei care încă nu au realizat faptul evident, în una din cele mai murdare ţări din lume. Cînd zic asta nu mă refer neapărat la tonele de deşeuri aruncate alandala, acestea ar putea fi mai impresionante altundeva, ci la arealul cucerit de gunoaie. Aici, în ţara oamenilor „frumoşi şi harnici”, vorba foarte reuşită a unui ex-preşedinte, murdăria e pretutindeni: de la tufarii din curtea blocului pînă la cîmpiile mănoase din provincie.
Acum, iată, aflăm de la ministrul mediului că Moldova are un număr exagerat de mare de gunoişti – vreo 1900 , deşi potrivit standardelor europene ar fi trebuit să fie nu mai mult de 10. Şi asta pentru că în ultimele două decenii s-a promovat o politică greşită, aceea care impunea fiecare localitate să aibă cel puţin o gunoişte autorizată. Autorizaţiile se eliberează şi acum, iar dacă mai punem la socoteală şi gunoiştile neautorizate, e cazul să ni se ridice părul măciucă. Moldova e o ţară împestriţată de gunoişti. Deşeurile sînt aruncate unde vrea muşchiul omului.
Starea asta de fapt e o consecinţă firească a haosului şi decăderii morale care s-au înscăunat aici din 1991. Nu ne-am ocupat în aceşti ani nici măcar de ceea ce ne era la îndemînă. Nu am investit eforturi şi bani nici măcar în curăţarea patriei.
Or, într-o ţară în care marile performanţe economice şi sociale nu se prea întrezăresc la capătul tunelului, curăţenia, salubritatea, dezinfectarea ar fi trebuit să fie prioritatea nr. 1. Pe această bază a curăţeniei s-ar fi putut construi în timp ceva durabil. Pentru că un spaţiu curat, aranjat, oricît de sărac ar fi, impune un soi de rigoare şi responsabilitate. Nu am făcut însă mai nimic în această direcţie. Ne mişcăm, buimaci, printre grămezi de gunoaie. Bine aţi venit în groapa cu lături, stimaţi oaspeţi ai ţării!
