Nu sună bine pentru oamenii la strîmtoare, dar tot mai multă lume merge la restaurant. După '89, restaurantele s-au înmiit. Mersul a restaurant a devenit mai banal decît traversatul străzii.
Mulțimile au adus, însă, o schimbare treptată pe care clienții n-o mai bagă în seamă, după atîția ani cu meniul în față. A apărut așa numita mîncare internațională. Nu atît un meniu cu feluri de prin alte părți, cît un fel de a găti un singur fel. Adică totul la fel.
Restaurante cu rețete moldovenești, românești, itlaiene sau grecești, pun pe masă, lucruri care arată diferit dar au același gust. Pizza are același gust oriunde ai mînca-o iar pîrjoalele au gust de pizza. Pastele au altă consistență dar nu se deosebesc la gust de cartofii prăjiți. Oriunde te așteaptă gustul internațional. Unul și același. În consecință, acele puține restaurante în care mîncarea are gustul de acasă s-au rărit, s-au scumpit și nu mai sînt la îndemîna oricui.
Restaurantele care gătesc cu grijă au acum reputația unor localuri selecte și își joacă avantajul cu reclame care prezintă tradiția bună drept exotism rarisim. În rest, o enormă cantină cu sute de mii de sedii, diferă doar prin calitatea mobilierului și a serviciului. Mîncarea e secundară și are, oricum, un gust dinainte cunoscut. După zicala din sport, nu e important să cîștigi, e important să participi. La fel la restaurant: nu e important să îți placă, e important să te duci.
