Cine ajunge în Kabul pentru prima oară și se repede pe Chicken Street, singura stradă cu nume englezesc din fosta citadelă a talibanilor, după colț lîngă moscheea lui „Mollah Internet“, unde sînt toate dughenele cu antichități, descoperă cu surpriză că Chicken Street e acoperită cu covoare întinse direct peste asfalt. Covoare enorme și frumoase, din lînă sau chiar din mătase pentru cele de rugăciune, aruncate în mijlocul străzii și peste care trec în viteză jeepurile armatei și omniprezentele Toyota Corolla, dogite și cu volanul pe dreapta.
Mai mult, vînzătorii încurajează mașinile să treacă peste covoarele lăbărțate în noroi, praf și baligă. E vorba de procedeul cunoscut al „învechirii rapide“, prin care se prefac covoare țesute săptămâna trecută în antichități din vremea Safavizilor.
Cunoșteam metoda, precum și alte procedee viclene de învechit bijuterii, pumnale sau miniaturi. Multe lucruri în neguțătoria orientală sînt pe dos de cum ne-am aștepta. Străinul, de pildă, crede că i se face o favoare dacă e încurajat să răscolească după poftă în movilele precare de covoare din interiorul dughenelor. Caută, scormonește jenat, pune la loc și nu știe că de fapt e folosit: scobind și vânturând el a mai aerisit puțin covoarele aruncate în vrac de luni de zile și care riscă altfel să devină zăcăminte de molii.
Nu mă așteptam însă ca într-o zi, un coțcar bătrân de anticar înturbanat și lăfăit pe covoare safavide să încerce să-mi vândă un Manneken Pis în miniatură, din bronz înverzit cu acid, explicându-mi șușotit că e „o statuetă Gandhara, greco-budistă, furată de pe un sit arheologic controlat de talibani“...
Mi-a spus că e vorba de un zeu al fertilității dintr-un cult antic, sau de copilul unui zeu al fertilității. Dînd ochii peste cap, de i se vedea doar albul extatic, m-a făcut să remarc, mormăind conspirativ, că țâncul obraznic din Bruxelles își atinge mădularul sacru. Era atât de halucinant de convingător că aș fi cumpărat kitschul turistic belgian, provenit probabil de la un tirbușon, dacă nu ar fi exagerat ca un catâr bătrân cu prețul...
Trecând ulterior, n-am mai văzut figurina. Mi-a spus, cu dojană superioară, că a vândut-o bine unui domn colecționar din forțele speciale americane.
Făcându-mi în cap hermeneutica acestui sincretism episodic și întrebându-mă câte din cunoștințele noastre despre Antichitate se bazează pe confuzii à la Manneken Pis, n-am putut să nu remarc coerența poveștii. Căci Hermes, patronul hoților, dar și al comerțului, inclusiv al celui tâlhăresc, prezidează în același timp și aprofundarea cunoașterii: hermeneutica.
