De curînd, a fost descoperită o înregistrare istorică din anul 1900. Este vorba despre o scurtă alocuţiune belicoasă a împăratului german, Wilhelm al II-lea, cunoscută sub denumirea „Hunnenrede” – ce s-ar putea traduce aproximativ prin „cuvîntarea hunică”. Alocuţiunea improvizată a fost înregistrată pe un cilindru de ceară. Înregistrarea a fost prezentată în cursul unui colocviu al arhivei de literatură din München de către librarul Heino Hanke din Schleißheim. Acesta a declarat că a ajuns în posesia înregistrării în anii 1970, cînd a cumpărat un fonograf şi o cutie în care se găseau cilindri de ceară.
Cuvîntarea era cunoscută istoricilor, dar nu se ştia nimic despre existenţa unui document audio. Împăratul s-a adresat pe data de 27 iulie 1900 la Bremerhaven marinarilor militari de pe navele „Batavia”, „Dresden” şi „Halle”. Cei 2000 de militari urmau să plece spre China pentru a interveni contra participanţilor la aşa numita „răscoală a boxerilor”.
Din cele aproximativ 2 minute cît durează înregistrarea se poate desprinde direcţia de bătaie a împăratului. Acesta cere soldaţilor să intervină fără milă şi să nu facă prizonieri: „Aşa cum luptătorii şi-au făcut un renume sub regele Atilla, în urmă cu 1000 de ani, […] aşa să răsune numele germanului peste 1000 de ani în China, şi să fie confirmat în aşa fel, încît niciodată să nu îndrăznească vreun chinez să se uite chiorîş la un german.“
Wilhelm al II-lea a domnit peste 30 de ani, din 15 iunie 1888 pînă pe 9 noiembrie 1918. Istoricii îl caracterizează drept un monarh dur care a mizat, în timpul primului război mondial pe un naţionalism agresiv. După proclamarea republicii, Wilhelm a plecat în exil, în Olanda, unde a murit în 1941.
Înregistrarea senzaţională cu vocea lui Wilhelm este cea de-a doua de acest fel care a fost descoperită anul acesta în Germania. În februarie a fost depistat un cilindru de ceară, din 1889, cu vocea lui Otto von Bismarck (1815-1898), primul cancelar al Germaniei, poreclit şi „cancelarul de fier”.
Senzaţional este că el recită, într-o franceză perfectă, prima strofă din Marsilieza, după ce în războiul franco-german, din 1871, Franţa fusese învinsă, iar tensiunile dintre cele două ţări păreau a fi ireconciliabile.
