Linkuri accesibilitate

Ziariștii moldoveni față-n față cu vînătoarea din Pădurea Domnească


„Este foarte regretabil că trebuia să se întâmple o tragedie ca să vedem capacitatea instituţiilor media de a releva adevărul ”.


Vânătoarea din Pădurea Domnească, unde a fost împușcat Sorin Paciu, a devenit un test nu doar pentru instituțiile statului, acuzate că au tăinuit incidentul, dar și pentru ziariști, care au fost luați și ei prin suprindere, iar apoi s-au străduit cu mai mult sau mai puțin succes să discearnă între adevăr și minciună. Cum s-au descurcat jurnaliștii s-a discutat astăzi la o ședință a clubului de presă, unde a fost și corespondenta noastra Tamara Grejdean.

Tragedia din Pădurea Domnească a arătat nu doar felul în care acţionează instituţiile statului atunci când trebuie să prezinte un adevăr dar a scos la iveală şi un cusur al presei - manipularea, este de părere
directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu. În opinia ei publicul este manipulat nu doar atunci când i se ascunde un adevăr dar şi în cazul în care jurnaliştii, de voie sau fără, prezintă informaţii eronate:

„În ultimele săptămâni, în cazul dat, presa s-a întrecut în tirajarea diferitelor informaţii, declaraţii cât mai contradictorii, deseori s-a pus accentul pe informaţii ce se băteau cap în cap şi au lipsit analizele , opiniile experţilor, analiştilor care ar fi putut să verse lumină asupra anumitor aspecte or, consumatorul simplu de presă atunci când are acces la atât de multe informaţii pur şi simplu poate să îşi piardă simţul critic, asta e din păcate, manipularea s-a produs.”

Pentru ca publicul să nu fie manipulat şi să poate face diferenţă dintre adevăr şi minciună este necesar ca proprietarii instituţiilor media să fie
cunoscuţi, crede expertul Ion Bunduchi. Acesta spune că în mare parte jurnaliştii care au reflectat cazul din pădurea domnească nu şi-au făcut bine meseria şi au dezinformat publicul, dând curs unor informaţii neverificate:

„Ziariştii, în mare nu şi-au făcut meseria până la capăt, dacă pornim de la un deziderat, jurnalistul difuzează informaţie verificată. Înţelegem cu toţii dorinţa cititorului, ascultătorului de avea cât mai operativ informaţii, informaţii suplimentare, mai ales într-un caz de acesta. Dar iarăşi, până la urmă rămânem cu întrebarea, dacă ne grăbim să oferim informaţie, iar ea de fapt este dezinformaţie, ce facem mai mult, informăm sau dezinformăm, sau şi mai mult manipulăm.”

Totodată, Alina Radu, directoarea ,,Ziarului de Gardă” spune
că manipularea a fost un atribut constat al presei, care a fost şi rămâne a fi un instrument râvnit de propagare a intereselor politice:

„Manipularea a exista mereu în presă, de când există Republica Moldova. Acum, cu aceasta problemă a omorului din pădurea Domnească s-a făcut foarte, foarte vizibil ce instituţie de presă şi ce hram poartă. Este foarte regretabil că trebuia să se întâmple o tragedie ca să vedem şi capacitatea instituţiilor de stat de a developa un caz de crimă, dar şi capacitatea instituţiilor media de a căuta şi a săpa şi a releva adevărul şi nu alte necesităţi ale partidelor politice.”

În opinia experţilor, pentru a face diferenţa dintre un adevăr şi neadevăr omul de rând trebuie să privească cu ochi critici informaţia, să deprindă o cultură a cititului critic. Doar astfel ar putea fi pedepsiţi cei care oferă informaţie greşită şi ar putea apărea disciplina profesională în mediul jurnalistic.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG