Născută la 10 decembrie 1973 la Chişinău. Absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova, şi a Departamentului Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. A activat în diferite poziţii, la cotidianul „Flux” (1995-2001), redactor-şef coordonator al cotidianului „Timpul” (2001-2012). În prezent, este consultant pe comunicare în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale.
Mi-a picat o săptămână, pe puţin, ciudată. Cu certitudine, nu m-aş fi aventurat să ţin acest Jurnal dacă acum o lună, atunci când Valentina Ursu a venit cu oferta, aş fi ştiut că va fi exact săptămâna în care va cădea guvernul, iar Moldova însăşi va cădea - nu pentru prima dată, din păcate - pradă orgoliilor şi intereselor politice.
Aşadar…
Luni
Intru în a treia săptămână „suspendată”. Am botezat-o astfel pentru că, de când cu criza politică, parcă mă simt atârnând undeva în aer. Se pare că este o senzaţie strict personală, totuşi - lumea din clădirea Guvernului, acolo unde muncesc, în ultimele zece luni, în calitate de consultant pe comunicare într-un proiect ce ţine de reforma administraţiei publice, îşi caută ca şi până acum - pe unde liniştită, pe unde mai agitată - de treabă. Hotărârile trebuie elaborate, proiectele de legi - examinate şi avizate… mă şi minunez ce cuvinte am învăţat în ultimele zece luni!.. De fapt, această atitudine „funcţională” a funcţionarilor publici nu ar trebui să mă mire, dimpotrivă, să mă bucure, de vreme ce am tot spus şi scris că instituţiile statului şi activitatea acestora nu trebuie să sufere din cauza factorului politic…
Tot luni aflu că a murit Vitalie Poclitaru. Este unul dintre fondatorii şcolii de balet din Republica Moldova şi cel care l-a dat lumii pe deja celebrul coregraf Radu Poclitaru. Solicitat, pentru viziunea sa inedită, de marile scene de balet ale lumii, Radu Poclitaru nu şi-a găsit, din păcate, loc la Opera Naţională, unde fusese invitat acum nişte ani. Dar poate că nici nu era cazul - pentru oameni de asemenea calibru artistic, Chişinăul rămâne, totuşi, un fel de colivie marcată de provincialism.
„Micile vânzoleli locale nu ne permit să privim în plan global”, scriam în ediţia de 1 martie a suplimentului „Obiectiv European”, pe care îl editez împreună cu patru ziare membre ale Asociaţiei Presei Independente. Sunt vânzoleli-killer nu doar ale vieţii politice… Artistul total Vitalie Poclitaru a murit în linişte. Aproape uitat.
Marţi
Astăzi aş trişa dacă aş spune că se lucrează la guvern. Toţi sunt cu ochii pe Parlament, care decide dacă mai are încredere în cabinetul de miniştri al AIE 2. Ascult discursurile şi mă gândesc că nu se va ajunge la demisie - cine e nebun să-şi asume guvernarea în „crucialul 2013”. Şi cine este capabil să preia toată această maşinărie din mers, astfel încât ea să ajungă cu succes la Summitul de la Vilnius?... Ascult şi îmi zic că, mai mult ca sigur, cei doi ciobănei mări se grăiră şi se sfătuiră să-l umilească până la imposibil pe premierul Vad Filat şi… atât. Căci, ce, dacă nu umilinţă înseamnă un discurs acid, precum cel al liderului liberal, Mihai Ghimpu, însoţit de o „favoare” însă - şi totuşi, nu o să votăm, căci vrem să păstrăm Alianţa...
Înţeleg că „ciobăneii” nu se vor mulţumi cu umilirea lui Filat atunci când singurele întrebări venite după raportul de activitate al guvernului ţin de… tot ce vrei, doar nu de actul de guvernare, de impactul sau lipsa de impact a acestuia. La ce bun dezbaterile?, s-o fi gândit ei. La ce bun tot acest spectacol, întreb eu, dacă se ştia din start că va fi trasă cortina? Sectorul 1, 2, 3… 54 de voturi, moţiunea acceptată!
Primul gând care îmi vine în minte e că nu ştiu cum e să fii în interiorul unui Guvern atunci când el cade - campaniile electorale întotdeauna le-am „trăit” din afară. Îmi pun căştile şi ascult ABBA. „The Winner Takes It All” - Câştigătorul ia totul. Dar cine oare sunt câştigătorii bătăliei de astăzi? La sigur nu eu şi nu voi.
Miercuri
Unul dintre prietenii de pe Facebook, sociologul VItalie Sprânceană, propune mai în glumă, mai în serios, ca Filat şi Lupu să facă schimb de fotolii. Primul să devină spicher, celălalt - prim-ministru. „Curios experiment ar fi”, doar că… vorba aia, în politică doi plus doi nu fac neapărat patru. În aceeaşi cheie, în aceeaşi politică, schimbând locul factorilor nu vei obţine, neapărat, aceeaşi sumă. Dimpotrivă.
Pentru astăzi este anunţată o nouă ediţie de „Noaptea cărţilor deschise” la Librăria din Centru - eveniment prin care Editura „Cartier” îşi marchează ce-a de-a 18-a aniversare, dar, înainte de toate, vine să celebreze cartea, oferind-o cititorului la un preţ, bănuiesc eu, mai mic decât cel de cost chiar. Îmi amintesc - aşa sunt eu, vă rog de mă iertaţi, am memorie bună! - de un interviu realizat cu Gheorghe Erizanu, directorul „Cartier”, acum trei ani, la prima ediţie de „Noaptea cărţilor deschise”. Îl găsesc în arhiva „ex-ului meu”, precum am botezat ziarul la care am lucrat aproape 11 ani, chiar dacă este marcat cu un simplu „Un articol semnat de… două puncte”. Se pare că majoritatea problemelor expuse atunci de Gheorghe Erizanu rămân valabile şi astăzi - cu excepţia, poate, a faptului că acum trei ani era cam greu de imaginat nişte miniştri la un eveniment al unei edituri, aşa cum s-a anunţat de această dată. Pentru că miniştrii de atunci nu citeau - maximum ce puteau să facă era să scrie câte o carte. Acest interviu mi-a amintit că azi fac un an fără „Timpul”.
Joi
Flori, şampanie, boabe de cafea în ciocolată aduse de peste mări şi ţări şi ajunse la mine dintr-o banală eroare de calcul… Guvernele vin şi pleacă, dar 8 martie pare să se fi instalat pe vecie în spaţiul mioritic de la marginea Occidentului - sau de la începutul Orientului, depinde de perspectiva din care privim. Şi parcă mă încearcă un sentiment de jenă, ştiind de unde ni se trage sărbătoarea asta care nu se prea pliază pe convingerile mele. Dar şi mai mare e jena în faţa inevitabilelor banalităţi.
Din fericire, nu se întâmplă. Ba mai mult, continuăm să lucrăm şi, în timp de Guvernul e întrunit în ultima şedinţă dinaintea înaintării oficiale a cererii de demisie, o misiune a Băncii Mondiale discută cu conducerea cancelariei de stat despre prezentul şi viitorul reformei administraţiei publice centrale. Victor Bodiu, secretarul general al guvernului, se arată încrezător că reformele vor continua. E speranţa noastră a tuturor, pentru că o a treia şansă pentru Moldova nu va exista.
Vineri
Flori, şampanie… Boabele de cafea în ciocolată aduse de peste mări şi ţări şi ajunse la mine dintr-o banală eroare de calcul s-au terminat! Situaţie critică pentru autoarea unui jurnal în care trebuie să scrii nu doar despre căderea guvernului, ci şi despre cum ţi-ai petrecut 8 martie… Banală sărbătoare, când sunt atâtea femei care trăiesc în sărăcie şi cu frica în sân. Şi chiar dacă anul acesta ea se consumă sub semnul luptei cu violenţa împotriva femeilor, nu exclud că unii dintre bravii bărbaţi moldoveni vor oferi azi femeilor şi câte un pumn alături - sau în loc - de o floare.
Legat de această din urmă frază, aş vrea să am cât mai puţină dreptate. Ba chiar deloc. Aş vrea ca, în afara acestui banal 8 martie, să fim o ţară în care trăiesc doar bărbaţi fericiţi şi femei fericite. Să ne bucurăm că avem dreptul la studii, la muncă şi, de ce nu, la vot - mai ales că, din câte se pare, n-a mai rămas mult până acolo…
Şi aş mai vrea să primesc telefonul pe care-l aştept. Nu de alta, dar n-o să mă mărit până când n-o să mă conving că bărbaţilor le este dor nu doar atunci când au timp liber. Cel puţin, până nu voi găsi eu un asemenea bărbat. Şi-l voi găsi la sigur!
