Şi au început de pe acum să răsune sloganuri cu iz preelectoral. Guvernanţii sfădiţi şi oponenţii lor dornici de revanşă se gîndesc deja la alegerile care par de neevitat şi au început pesemne să se pregătească de bombardamentele informaţionale electorale. Toţi îşi dreg vocile şi îşi plănuiesc strategiile de seducere a publicului.
Mărturisesc că sînt unul dintre cetăţenii profund dezgustaţi de prestaţia politicienilor autohtoni de la 1991 încoace. Mai mult, viaţa în epoca tranziţiei interminabile m-a învăţat să fiu extrem de circumspect în raport cu lozincile şi chemările faunei politice autohtone. Dincolo de aceste sloganuri se întrezăreşte de multe ori numai interesul personal sau partinic, şi nu cel al întregii comunităţi.
Se aud acum voci răspicate care ne avertizează că traseul european al Moldovei e în pericol şi că numai o nouă înţelegere între cei din AIE ne poate asigura viitorul european. De asemenea, se aud învinuiri reciproce ale partidelor din AIE. Admit că vocile astea au întrucîtva dreptate. Numai că oamenii simpli nu se pot înţelege în locul guvernanţilor certăreţi. Pe de altă parte, vînătoarea din Pădurea Domnească, difuzarea convorbirilor telefonice ale unor demnitari, dosarele şi arestările din ultima vreme au spulberat iluziile multora în ceea ce priveşte onestitatea şi responsabilitatea guvernanţilor. Repet acum ce am mai spus: ce se va întîmpla cu toate aceste dosare dacă noua înţelegere va avea loc? Dacă guvernanţii se vor împrieteni din nou, vor triumfa definitiv legalitatea şi reformele? Eu unul mă tem să răspund afirmativ.
În acelaşi timp, sînt foarte sceptic şi în ceea ce priveşte sloganurile clamoroase ale Partidului Comuniştilor care vede alegerile anticipate ca pe o mare victorie a întregii societăţi. PCRM-ul a luat demult obiceiul să confunde izbînzile sale cu ale întregului popor. De altfel, nici nu e sigur că PCRM-ul va obţine la alegeri o victorie răsunătoare, comparabilă cu cea din 2001. E problema comuniştilor că ei vor să facă revoluţii şi să distrugă „guvernarea criminală”, numai că ţara asta ar avea nevoie de altceva, în primul rînd de o clasă politică mai matură şi mai responsabilă.
Aşadar, se aud din nou, din toate părţile, sloganuri ritoase. Te uiţi în jur cu teamă, te uiţi la starea dezastruoasă a ţării, te uiţi la proporţiile pe care le-au luat decăderea morală, sărăcia, evaziunea fiscală, mişmaşul, contrabanda, corupţia, şi nu poţi să nu te întrebi: cum de nu ieşim din impas cu atîtea sloganuri, cu atîţia salvatori ai patriei?
