Mă cam nedumereşte tenacitatea cu care preşedintele Timofti susţine ideea majorării salariilor pentru judecători. Nu că aş fi împotriva acestei reforme agreate, zice-se, de instituţii internaţionale prestigioase. Dar mi se pare că o reformă nu trebuie făcută mecanic, fără o analiză serioasă a stării de fapt.
Să remarcăm că starea de fapt ridică demult serioase semne de întrebare. Au existat şi mai există „gafe” ale magistraţilor autohtoni care îi obligă pe cetăţeni să ajungă la CEDO şi care sărăcesc în final bugetul de stat. Mai multe publicaţii, cu precădere Ziarul de Gardă, scriu despre castelele faraonice ale unor magistraţi autohtoni cu salarii modeste. Fireşte, nu se ştie exact cum au fost clădite aceste castele, dar nici nemulţumirea magistraţilor vizaţi nu ar trebui să fie imensă.
La urma urmei, un ziarist are dreptul să-şi pună întrebări în legătură cu discrepanţa evidentă dintre salariul şi proprietăţile unui om plătit din bugetul de stat. Şi-apoi să nu uităm că din cînd în cînd aceleaşi organizaţii internaţionale publică nişte rapoarte care plasează Moldova printre liderii europeni la capitolul corupţie. Şi e firesc să se presupună că acolo unde corupţia face ravagii, există niscaiva probleme şi cu justiţia.
Mi se pare logic, ca înaintea unei majorări substanţiale de salariu, să existe un soi de reevaluare a breslei, o reevaluare de felul aceleia din Poliţia Rutieră. Logic ar fi să se vadă care sînt meritele şi gafele tuturor judecătorilor. Sau poate există vreun judecător a cărui prestaţie lasă de dorit? Păi, acestuia de ce să i se mărească automat salariul? Ca să fie mai bun? Mă tem că simpla majorare de salariu nu-l va face mai profesionist şi mai corect. Mi se va spune că legea nu prevede o astfel de reevaluare, dar ea mi se pare totuşi mai mult decît oportună. Dacă se vrea o reformă eficientă.
În altă ordine de idei, l-am redescoperit deunăzi pe sticlă pe un cinovnic pe care nu-l văzusem ani buni. Acum cîţiva ani, acest cinovnic a fost întrebat în prezenţa ziariştilor dacă ştie cine construieşte o oarecare casă impozantă. Cinovnicul nu ştia, deşi constructorul clădirii era chiar firma propriei lui soţii. Am aflat că omul continuă să muncească pentru binele comunităţii şi eu admit că el face multe lucruri bune. Atîta doar că a minţit odată cu aplomb comunitatea pentru care munceşte...
Şi aici ajung, implacabil, la un gînd banal pe care nu mai obosesc să-l rostesc. Fără miza pe bun-simţ şi pe moralitate, nici un fel de reformă nu va da aici roadele scontate.
