Premiul Magnesia Litera 2013 și o figură controversată de muzicolog din lumea cehă

În Cehia, ca în fiecare an la această vreme, a început Festivalul Muzical Internațional al Primăverii Pragheze, o adevărată instituție culturală națională, ajunsă la o vîrstă venerabilă, 68 de ani, și care continuă să se situeze în centrul vieții muzicale cehe, în ciuda unor manifestări similare, apărute după revoluția de catifea din 1989 și care, în mod firesc îi fac concurență pe toate planurile. O simplă reflecție duce la gîndul că Festivalul Primăvara Pragheză (Praske Jaro), spre deosebire de pandantul său românesc, de exemplu, de Festivalul George Enescu, nu a apărut ca o creație de conjunctură într-un context politic comunist extern, sovietic în speță, favorabil, ci a fost expresia unei adevărate emulații interne.

Acesteia i-a dat glas cea mai importantă personalitate dirijorală a istoriei cehe, Vaclav Talich, în primul an al celui de-al Doilea Război Mondial, organizînd Festivalul „Maiul Muzical” și deschizîndu-l, pe fundalul amenințării naziste, cu piesa simbol național a culturii cehe ciclul de poeme simfonice Ma Vlast (Patria mea) al lui Bedrich Smetana.












Primul Festival post-belic a fost organizat sub egida celuilalt dirijor ceh de mare statură internațională, Rafael Kubelik, avînd în fundal ideea ca „Praga să devină din nou conștientă de tot ceea ce este de valoare în lumea largă”.

În această idee au fost invitați artiști din țările aliate, victorioase în război, la Festival fiind prezenți din partea Statelor Unite, tinerii Leonard Bernstein și pianistul Eugen List, din Marea Britanie, pianista Moura Limpany, dirijorii Adrian Boult, Leo Goossens și cvartetul Griller, din Franța, Charles Munch, violonista Ginette Neveu și cvartetul Calvet, iar din Uniunea Sovietică Evgheni Mravinski, David Oistrah și Lev Oborin. Un ansamblu mai prestigios pentru cele 15 concerte ale Orchestrei Filarmonice Cehe, instalată în noul ei sediu, celebra sală Rudolfinum, pe malul Vltavei, nici că se putea.

Absentul de marcă la primele două ediții a fost dirijorul Vaclav Talich, ce avea să fie absolvit de acuzația nedreaptă de colaborare cu ocupantul nazist abia în 1947, cînd prelua conducerea primului concert al Festivalului, la pupitrul Orchestrei Teatrului Național (a Operei Naționale în fapt), dirijînd Ma Vlast la 11 mai, în ajunul aniversării morții lui Bedrich Smetana.

Pînă la preluarea conducerii politice a Cehoslovaciei de către comuniști, prin lovitura de stat din 1948, Festivalul Primăverii Pragheze s-a bucurat de aceeași participare internațională de excepție, Munch, Bernstein, Mravinski și Oistrah revenind la Praga, lor alăturîndu-se între alte personalități de excepție dirijorul elvețian Ernest Ansermet, pianistul austriac Friedrich Gulda, iar ca o prezență excepțională din perspectiva de astăzi a istoriei, Dmitri Șostakovici venit să-și asculte Simfonia a 8-a dirijată de Mravinski. Oistrah cînta cu acel prilej în premieră la Praga concertul de vioară ce îi fusese dedicat de Haciaturian, dădea un recital, avîndu-l la pian chiar pe Kubelik, iar apoi interpreta împreună cu violoncelistul Miloš Sadlo și Dmitri Șostakovici la pian, Trio-ul Op. 67 al acestuia din urmă...

Anul 1948 și instalarea comuniștilor la putere avea să facă primele victime din perspectiva ideologizării stîngiste ce a urmat: Festivalul Primăverii Pragheze a devenit o instituție de stat, sala Rudolfinum a fost rebotezată „Casa Artiștilor”, iar Festivalul a căpătat o lozincă tipică: „Muzica pentru pace, prietenie și înțelegere între popoare”. Mai grave au fost consecințele pe plan uman, înlăturarea din viața muzicală pragheză a marelui dirijor Vaclav Talich și decizia de a emigra în Vest luată de Rafael Kubelik, refractar ideologiei comuniste și fanatismului acesteia ce începeau să prevaleze.

În toate aceste desfășurări, un cuvînt foarte greu de spus l-a avut un personaj straniu, Zdenĕk Nejedlý, o vreme ministru al culturii, readus zilele acestea în actualitate în lumea culturală cehă de o monografie recent apărută și distinsă cu cel mai important premiu literar, Magnesia Litera, la categoria lucrărilor documentare. Cum s-a scris în presa pragheză, în memoria colectivă cehă, Zdenĕk Nejedlý „figurează ca un profesor cu înfățișare excentrică și promotor radical al muzicii lui Bedrich Smetana, transformat într-un funcționar comunist senil”.

Autorul biografiei, intitulate Zdenĕk Nejedlý: om politic și savant în singurătate, este istoricul Jiři Křest'an, de la Arhivele Naționale, care, intervievat de Radio Praga, spunea despre personajul său: „a fost o persoană interesantă fiindcă pe mai multe planuri a personificat intelectualul tipic ceh al timpurilor sale. Zdenĕk Nejedlý a fost unul din cei mai talentați istorici și muzicologi cehi, cu o foarte bună educație și care a obținut o serie de rezultate excepționale, cum sînt lucrările sale deosebit de apreciate despre Richard Wagner și Gustav Mahler. În același timp este interesant și pentru că s-a aflat în apropierea mișcării comuniste, iar transformarea sa dintr-un savant critic într-un membru disciplinat al partidului este fascinantă”.

Zdenĕk Nejedlý (1878-1962), mai spune Jiři Křest'an, „a avut un fel de a gîndi și a privi lumea care nu este în întregime străin intelectualilor cehi ai vremii sale: acea viziune a lumii în alb și negru..., incapabil să înțeleagă opiniile diferite de ale lui”. De-a lungul vieții Nejedly a studiat mișcarea husită și a scris o istorie a coralelor husiților, a fost un promotor radical al lui Smetana, pînă la a denigra calitățile muzicii lui Dvorak și mai ales a lui Janacek și a-l disprețui pe Martinu, în perioada sa interbelică.

Membru din 1918 al Partidului Realist al președintelui Tomáš Masaryk, exprimînd critici la adresa comuniștilor și a ceea ce se petrecea în Uniunea Sovietică (procese, cenzură etc.) - spune Jiři Křest'an -, Zdenĕk Nejedlý „a vrut să fie un moderator între mișcările de stînga din Cehoslovacia, dar, cu timpul, și-a plasat speranțele în Partidul Comunist și Uniunea Sovietică”.

Profesor de muzicologie la Universitatea Carolină, cu planuri de lucrări grandioase - niciodată finalizate (biografia lui Smetana în șapte volume nu a reușit să acopere mai mult decît perioada tinereții compozitorului), Zdenĕk Nejedlý și-a petrecut perioada războiului în Uniunea Sovietică, aparent imaginîndu-și, după ce l-a cunoscut pe Stalin, că ar putea deveni președinte asemenea lui Masaryk.

La peste 70 de ani, sub comuniști din 1948, a devenit doar o figură, în multe privințe sinistră, de ministru al învățămîntului, lăsînd pînă astăzi în spate o imagine controversată, aflată încă în dezbatere.

În 1978, orașul natal, al său și al lui Smetana, Litomyšl, i-a înălțat o statuie la aniversarea centenarului nașterii. După 1989, consiliul orășenesc a decis să o păstreze, adăugînd monumentului o placă pe care stă scris: „A propagat și a făcut rău culturii cehe, onorînd și făcînd de rușine orașul său natal, care îi apreciază faptele bune și le condamnă pe cele rele”.