„Orice persoană venită din exterior este un dușman. E RDG-ul pur...”

Evenimentul cultural - și nu numai - al săptămînii îl constituie deschiderea, mîine, joi 25 iulie, a celebrului Festival de la Bayreuth. În an jubiliar Wagner, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea compozitorului, ochii presei, atît germane cît și internaționale, au fost ațintiți asupra Bayreuth-ului parcă mai mult decît niciodată.

Motivele sînt multiple, de la alegerea lui Frank Castorf, regizorul de teatru iconoclast de la Berlin, pentru a pune în scenă o nouă versiune a tetralogiei wagneriene, Inelul Nibelungului - după ce cineastul Wim Wenders a abandonat proiectul cu doi ani în urmă -, la alegerea scenografului sîrb Alexandar Denic, care declara recent pentru Die Welt că viziunea sa „nu are nimic de a face cu vibrațiile de pe colină”, și pînă la veșnicele dezbateri pe tema antisemitismului lui Wagner și a coloraturii naționalist-conservatoare a cultului compozitorului promovată de conducerea Festivalului timp de decenii.

În paranteză fie spus, dirijorul Daniel Barenboim a călcat din nou recent în străchini, repetînd ceea ce susține cu o consecvență păguboasă, de douăzeci de ani, despre agner și Bayreuth, și anume că „Hitler a văzut în el și în antisemitismul lui un profet și faptul că a devenit compozitorul favorit al lui Hitler a fost ghinionul (sic!) lui Wagner. Nu este vina lui Wagner. Iar operele nu sînt antisemite” - afirma Barenboim într-un interviu dat publicității la 16 iulie, în publicația Radio Times.

Festivalul se deschide mîine cu o producție a Olandezului zburător, vineri urmînd să aibă loc premiera montării tetralogiei în versiunea Castorf și Denic, cu Aurul Rinului.



De succesul Inelului Nibelungului, scriu comentatorii, ar fi legat și destinul celor două directoare ale Festivalului, Katharina Wagner și Eva Wagner-Pasquier, al căror prim mandat la conducere expiră anul viitor.

La toate acestea se adaugă scandalul recent creat de Jonathan Meese, regizorul ales să pună în scenă Parsifal, în 2016, și care a avut o primă înfățișare în fața Tribunalului din Kassel, convocat pentru încălcarea unui paragraf din Codul penal german, urmînd a fi judecat la 29 iulie pentru gestul necugetat - satiric, a spus el - de a face salutul hitlerist în public, la o dezbatere universitară, în prezența a circa 20 de ziariști.

Pe acest fundal, după ce cu o lună în urmă regizorul Frank Castorf anulase un interviu cu revista Die Zeit, care a publicat ulterior doar cele 99 de întrebări la care urmase să răspundă și care anunțase că nu va mai da interviuri, a dat totuși unul, fulminant, săptămîna trecută, revistei Der Spiegel.

Interviul, rezumat în esență de agenția France Presse și preluat apoi de presa din întreaga lume, a apărut integral duminică, în ediția din această săptămînă în Der Spiegel, cu titlul „Bayreuth-ul este Republica Democrată Germană pură”.

Castorf s-a plîns, în fapt, de condițiile de lucru de la Bayreuth, unde a pune în scenă un spectacol ar fi „ca și cum ai lucra pentru o producție de soap opera”. Mai mult, declara regizorul spre deliciul unei părți a presei, munca la Bayreuth i-a amintit de trecutul său în Germania de Est, unde a trăit o vreme, adăugînd: „Orice persoană venită din exterior este [considerată un] dușman. [Bayreuth-ul] este RDG-ul pur”.

Declarațiilor regizorului i s-au adăugat acelea făcute de colaboratorul său apropiat, scenograful sîrb, Alexander Denic, ziarului „Welt am Sonntag” și care spunea „Acest «Inel» se desfășoară pe mai multe nivele, în termen de timp, geografie, istorie, politică, situație socială...”. Și scenograful explica în continuare: „Petrolul este aurul timpului nostru. Atîtea lucruri s-au petrecut în ultimii 200 de ani, bune, dar și terifiante. Petrolul a salvat vieți... Este strîns legat de industria și istoria noastră culturală.”

Așa că Aurul Rinului, prima operă a tetralogiei wagneriene, va începe, pe scena Bayreuth-ului, în... Texas, fiindcă acolo a debutat istoria exploatării petrolului și, adăuga Denic, „Călătoria continuă la Baku, în Azerbaidjan, la începutul secolului XX. Denumită Țara de Foc, acole existau imense lacuri de petrol. O casă magnifică pentru Walkirii.” Finalul tetralogiei, Amurgul zeilor ar urma să „depășească orice limite... toată lumea fiind legată de noile medii.”

Dacă punerea în scenă celebră a lui Patrice Chéreau, în 1976, era legată de tema industrializării și a capitalismului ca mituri fondatoare ale secolului al XIX-lea, versiunea Castorf-Denic se va lega de procesul de mondializare.

Toate ingredientele unui nou scandal par să fie adunate în această producție, Denic fiind, între altele, cel care a făcut scenografia celebrului film al lui Kusturica, Undergound, de unde pare să-și tragă o parte din inspirația pentru puneri în scenă, după spusele sale, „excesiv de hiper-realiste”. Ceea ce promite să nu fie pe gustul criticilor...

Frank Castorf, regizorul, pe de altă parte, care s-a plîns în interviul cu Der Spiegel că nu a avut suficient timp pentru montare și repetiții, s-ar părea că încearcă să prevină scandalul aflat în aer, declarînd „nu vreau să prezint Inelul secolului. Îmi este suficient dacă prezint un Inel al anului”.

Încă odată, Festivalul Wagner de la Bayreuth amenință să se scufunde, agățat de controversate viziuni alegorice ale politicii și culturii timpului nostru.