„Sunt un francez în Germania şi un german în Franţa, un catolic pentru protestanţi, un protestant pentru catolici, un iacobin pentru aristocraţi şi un nobil pentru democraţi, niciunde nu-mi găsesc locul, pretutindeni sunt un străin.” Aceste cuvinte aparţin marelui poet romantic, Adelbert
Adelbert von Chamisso s-a născut pe data de 31 ianuarie 1781 (purtînd numele de Louis Charles Adelaide de Chamissot de Boncourt) în Franţa, de unde, în 1790, familia sa a luat calea pribegiei, ajungînd în cele din urmă în Prusia.
Datorită politicii lui Frederic cel Mare (1712-1786), care împărtăşea ideile iluminismului, Prusia devenise un stat care şi-a deschis porţile pentru cei care erau supuşi unor persecuţii politice în ţările lor de baştină. Berlinul devenise astfel pentru hugenoţii francezi – supuşi acasă persecuţilor iniţiate de catolici - un loc de azil. Mărturii vizibile pentru prezenţa acestor refugiaţi la Berlin sunt atît cimitirul hugenoţilor, cît şi „Dom-ul francez” situat în inima oraşului, în Piaţa Jandarmilor (Gendarmenmarkt).
Deşi s-a integrat în cultura germană, devenind unul din poeţii reprezentativi ai romantismului, Chamisso s-a simţit totuşi într-un fel dezrădăcinat. Acest sentiment difuz reflectă şi celebrul său roman, Istoria stranie a lui Peter Schlemihl – (Peter Schlemihls wundersame Geschichte - din 1814). Este povestirea unui bărbat care-şi vinde umbra. În final personajul Peter Schlemihl îşi dă seama că fericirea individuală nu poate fi cumpărată în schimbul renunţării la normalitatea naturală.
Robert Schumann (1810-1856), Frauenliebe und -leben, op. 42, Text: Adelbert von Chamisso, 1781-1838).
Cine a urmărit agitaţiile rasiste izbucnite în aceste zile în cartierul est-berlinez Hellersdorf şi-a dat seama că din spiritul de toleranţă de care s-au bucurat odinioară oameni prigoniţi, din motive politice sau religioase, nu a rămas mare lucru. Trei organizaţii extremiste au cerut locuitorilor să se opună cazării unor refugiaţi din Siria şi Afganistan. Mulţi locuitori din zonă s-au alăturat activiştilor xenofobi ai Partidului
Refugiaţii au fost cazaţi în clădirea unei foste şcoli, transformată într-o tabără pentru azilanţi. 300 de poliţişti staţionaţi în preajma taberei au încercat să împiedice o eventuală confruntare violentă între adversarii refugiaţilor şi contrademonstranţi. Totodată, poliţia asigură, în continuare, protecţia refugiaţilor care riscă să fie atacaţi de extremişti de dreapta.
Imaginile terifiante cu indivizi care schiţează salutul hitlerist, încadraţi de oratorii urii, l-ar fi înspăimîntat pe blîndul Chamisso. Cum ar fi reacţionat el într-o astfel de împrejurare nu e greu de ghicit. Cu siguranţă, s-ar fi alăturat celor care se solidarizează cu refugiaţii şi care se opun intoleranţei, xenofobiei şi urii de rasă.
