Guvernul Oreșearski, dominat de foștii comuniști, va încerca să iasă din actuala criza economică prin relansarea relațiilor cu Rusia.
În ultimele zile lideri ai PSB au declarat că legăturile cu Rusia pot contribui la dezvoltarea în plan tehnologic și energetic a țării. Vor fi relansate și relațiile culturale.
Președintele PSB Serghei Stanișev, a spus că nu va permite „ideologizarea și denigrarea, în numele unor interese străine, a proiectelor și inițiativelor ce pot contribui la dezvoltarea economiei prin atragerea de investiții de miliarde”. El a menționat gazoductul Southstream și cea de a două centrala atomoelectrică Belene la care guvernul Borisov a renunțat. Stanișev a vorbit la reuniunea anuală a prietenilor Rusiei care a avut loc în apropierea lacului „Koprinka”.
La această reuniune au participat mii de simpatizanți ai socialiștilor și căteva sute de cetățeni ruși. Ea a fost precedată de inaugurarea în orașul Kazanlăk a monumentului generalului rus Skobelev participant la războiul din 1877-1878.
Într-un interviu, Stanișev l-a acuzat pe ex-premierul Borisov că a frânat realizarea proiectului nuclear Belene prin furnizarea de date false companiei britanice care a elaborat analiză cu concluzii negative despre eficiența economică a centralei.
„Eu doresc și aceasta este abordarea guvernului să rezolvâm problemele într-un mod pragmatic nu politic sau ideologic. Prima întrebare este dorim sau nu energetica nucleară. Pentru noi, proiectul Belene nu este închis”, a spus Stanișev.
Un semn pozitiv la adresa Moscovei reprezintă sărbătorirea cu participarea unor lideri socialiști a 69 de ani de la așa-zisa revoluție antifașcistă.
Vicepreședintele PSB Pirinski a declarat în cuvântarea sa că „schimbarea de la 9 septembrie, care a urmat intrării trupelor sovietice în Bulgaria, nu poate fi calificată drept un complot comunist... ea este rezultatul unor procese adânci în societatea bulgară”.