La șapte ani de la primirea României în Uniunea Europeană, bilanțul nu este întru totul pozitiv: relațiile cu marile puteri europene nu sunt prea calde din cauza probelemelor românilor care-și caută locuri de muncă în Occident, iar legăturile cu statele vecine nu s-au dezvoltat.
Ambasadorul român la Londra, Ion Jinga, după ce i-a acuzat pe britanici de rasism a declarat vineri că o nouă versiune a piesei „Așteptându-l pe Godot” a fost „reinventată” de către o parte a presei britanice și unii politicieni „care așteaptă cu disperare sosirea a milioane de români după 1 ianuarie 2014”.
Liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari odată cu începutul acestui an, i-a alarmat pe oficialii statelor vestice care vorbesc despre un nou val de emigranți dinspre Est.
Declarațiile mai puțin inspirate ale diplomațiilor români, dar și absența unei strategii a ministerului de externe face ca Bucureștiul să nu aibă în acest moment relații privilegiate cu nici unul din statele Uniunii Europene.
Derapajele politicii interne, cele două suspendări ale președintelui României, făcute prin forțarea Constituției în 2007 și 2012, dar și modificările juridice încercate anul trecut pentru scăparea politicienilor cu dosare penale au slăbit încrederea Bruxelles-ului în politicile Bucureștiului.
În același timp, însă, presiunile Comisiei Europene au menținut deocamdată preseverența procurorilor anticorupție și cadrul statului de drept, în ciuda tenacității cu care politicienii din interiorul arcului de guvernământ au căutat modalități de schimbare a instituțiilor care monitorizează corupția la nivel înalt.
Aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007 a avut totuși cel puțin două efecte majore, reformarea Justiției și creșterea investițiilor străine.
În plan social, impactul integrării a rămas, totuși, relativ modest, iar veniturile românilor nu au crescut pe măsura așteptărilor: salariul mediu este de sub 300 de euro pe lună și potrivit ultimei cercetări date publicității de Eurostat, 40 la sută din populația României se află în pragul sărăciei.
România este astfel pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Bulgaria, din punctual de vedere al numărului de persoane care riscă să treacă sub pragul sărăciei sau să fie excluse social.
Criza economică globală din 2008 a afectat România în mod direct, iar revenirea este foarte lentă, în condițiile în care absorbția fondurilor europene se face cu destulă dificultate.
Chiar și așa, țara este o beneficiară netă de fonduri europene, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, care susține că în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 noiembrie 2013, în România au intrat 20,4 miliarde de euro, din fondurile structurale și de coeziune, sub formă de plăți directe pentru agricultori, dar și alți bani, cum ar fi, de pildă, cei destinați pregătirii pentru aderarea la Spațiul de Liberă Circulație Schengen.
Pe de altă parte România a contribuit în aceeași perioadă la bugetul Uniunii cu 9,2 miliarde de euro.
Dacă ar fi să luăm în considerare fondurile structurale, putem observa că Bucureștiul a folosit doar 5,7 miliarde de euro din cele aproape 20 de miliarde, cât îi fuseseră destinate în exercițiul bugetar 2007-2013, în vreme ce, spre exemplu, Polonia a reușit să atragă 6 miliarde de euro doar pentru construcția de autostrăzi.
Așadar, România nu a avut în cei șapte ani de când se află în Uniunea Europeană o strategie clară post-aderare, cu ajutorul căreia să-și dezvolte infrastructura, sănătatea și educație sau să-și facă aliați puternici în așa fel încât să-și atingă celelalte obiective de ordin politic sau energetic.
