Linkuri accesibilitate

Partidul Național Liberal din România se află în fața unei noi fracturi


Fostul premier român, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, și-a dat demisia din partid și a declarat că va rămâne alături de socialiști la guvernare.



PNL și-a retras miniștrii și a rupt coaliția cu socialiștii români, dar premierul Victor Ponta, atașat de alianța care l-a adus la putere, USL, Uniunea Social Liberală speră să conserve această siglă prin fracționarea PNL.

Fostul premier liberal din perioada 2005-2008, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat deja formarea Partidului Reformatorilor Liberali și alături de el și-au anunțat adeziunea câțiva deputați.

Această nouă formațiune va rămâne la guvernare alături de socialiști, iar premierul Victor Ponta nu a exclus o eventuală candidatură la prezidențiale a lui Tăriceanu din partea USL, o uniune care s-a destrămat de facto după plecarea PNL de la guvernare, la începutul acestei săptămâni.

Este vorba despre un joc al aparențelor, pe care mizează atât socialiștii, cât și transfugii liberali, care își imaginează că îi pot convinge pe cei 60 la sută dintre votanți care au mizat pe USL în 2012, că este vorba de aceeași alianță ca acum doi ani.

Partidul Național Liberal s-a reînființat în România în ianuarie 1990, declarându-se continuatorul aceluiași partid constituit în 1875, iar exponenții acestei formațiuni istorice erau după căderea comunismului foști membri ai tineretului liberal interbelic, care în perioada comunistă fuseseră deținuți politici.

La nici șase luni de la reînființarea PNL, partidul suferă prima ruptură (noua formațiune se va numi PNL-AT, Partidul Național Liberal-Aripa Tânără), iar cei care pleacă primesc ulterior posturi guvernamentale.

Povestea de acum 25 de ani pare să se repete și astăzi, iar Călin Popescu Tăriceanu era și atunci unul dintre cei care s-a aflat în gruparea care se despărțea de partid.

Până la alegerile din 1996, când a avut loc în România prima alternanță la putere, iar forțele anti-comuniste au câștigat președinția și guvernarea, Partidul Național Liberal a suferit cel puțin cinci fracturi, după care a urmat o perioadă a reunificărilor, încheiată în 2003.

În 2004 alianța de dreapta formată din PNL și partidul președintelui Băsescu a câștigat alegerile în defavoarea socialiștilor.

Liberalul Călin Popescu Tăriceanu a devenit premier și încă din primul an de coabitare au început neînțelegerile cu Traian Băsescu, neînțelegeri care s-au accentuat după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007.

Atunci, PNL a exclus formațiunea lui Băsescu de la guvernare, iar o parte a liberalilor s-a desprins din partid plecând spre ceea ce acum se numește acum PDL.

Istoria liberalilor din ultimii 25 de ani sugerează că fracturile au loc mai ales atunci când PNL se află la putere sau când anumite grupuri din partid au oportunitatea de a juca roluri guvernamentale.

Atunci când revin în Opoziție facțiunile liberale își regăsesc instinctul de conservare și se consolidează.

Noua scindare a PNL are loc și de data aceasta sub mirajul puterii, fiindcă după cum spunea Tăriceanu, după ce a fost premier, nu-și poate dori decât „mai mult”: să fie președintele României, un vis pe care crede că și-l poate atinge cu susținerea socialiștilor.
XS
SM
MD
LG