Linkuri accesibilitate

Vitalie Marinuță: „Doar mimăm reformele care şi aşa în sectorul de apărare au decurs foarte şi foarte anevoios”


În replică, Preşedinţia reproşează fostului ministru că ar fi dat dovadă de exces de zel atunci când şi-a prezentat demisia.



Ministrul apărării, Vitalie Marinuță și-a prezentat demisia în urma morții mai multor militari în incidente în armată petrecute în ultimii ani. Dar ministrul demisionar și-a explicat demisia, în primul rând, prin divergențe de opinie cu președintele Nicolae Timofti, comandatul suprem al armatei, în privința unor reforme, care l-ar lipsi pe ministru de unele împuterniciri. Relatează Diana Răileanu.

La baza neînţelegerilor între fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuţă şi preşedintele Nicolae Timofti, ar sta viziunile diferite asupra Strategiei Naţionale de Apărare, realizată de minister. Liberalul reformator Vitalie Marinuţă afirmă că obiecţiile Comandatului suprem al armatei, funcţie ce aparţine şefului statului, ar împiedica dezvoltarea şi reformarea sistemului de apărare:

„Faptul că azi se cere ca să stopăm reformele importante în domeniul apărării şi ministrul Apărării să dea mai multe împuterniciri Comandantului Armatei mi se pare incorect şi contravine viziunilor mele de dezvoltare şi control democratic al structurilor militare. Dacă facem acest lucru, doar mimăm calea de dezvoltare democratică, înseamnă că doar mimăm reformele care şi aşa în sectorul de apărare au decurs foarte şi foarte anevoios.”

În replică, Preşedinţia reproşează fostului ministru că ar fi dat dovadă de exces de zel atunci când şi-a prezentat demisia. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Nicoalie Timofti, Vlad Ţurcanu, susţine că reproşurile aduse de şeful statului au vizat lipsa disciplinei în Armata Naţională şi nicidecum nu ar fi motivate politic, aşa cum sugerează fostul ministru al Apărării:

„Preşedintele Timofti nu a fost ghidat în afirmaţiile pe care le-a făcut nu o singură dată, repet, inclusiv ieri, la Colegiu, de raţiuni politice. Preşedintele nu se implică în jocuri politice care există în mod firesc sau mai forţat, uneori, ca anul trecut, de exemplu, între partidele politice. Preşedintele a vorbit la modul tehnic, la modul pragmatic, despre situaţia din Armata Naţională, fără să aibă în vedere dedesubturi politice.”

Divergenţele între cele două instituţii, Preşedinţie şi Ministerul Apărării, s-ar datora mai degrabă lipsei de viziuni asupra securităţii naţionale a ţării, decât neînţelegerilor personale între un ministru al Apărării şi Comandatul suprem al armatei, e de părere expertul în probleme de securitate de la Institutul de Politici Publice, Iurie Pîntea. În opinia sa, autorităţile au mers pe o pistă greşită atunci când au admis ca fotoliul de ministru al Apărării să fie partajat pe criterii politice:

„Noi avem situaţia când miniştrii în sectorul de securitate sunt desemnaţi de către partidele politice, pe de altă parte, noi avem responsabilitatea Preşedintelui ţării, în calitate de Comandant suprem, să îşi asume nişte responsabilităţi suplimentare sau mai concrete şi să întreprindă unele măsuri. Partidele care au desemnat reprezentanţii săi în aceste sectoare nu sunt foarte active ca să determine nişte idei clare cu privire la aceste sectoare. Preşedintele ţării trebuie să vină cu candidatura sa la funcţia de ministru al Apărării, altfel, dacă fiecare partid va intra în negocieri cu alte partide sau va încerca să facă presiuni asupra Preşedinţiei pentru ca să fie acceptat un candidat al oricărui alt partid, vom ajunge, iarăşi, peste un timp, în aceeaşi situaţie.”

Vitalie Marinuţă a deţinut funcţia de ministru al Apărării din 2009. În iulie, anul trecut, el a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, fiind acuzat atunci de opoziţia parlamentară că ar fi vândut ilegal armament în Armenia, ar fi admis mai multe cazuri de omor în aramtă şi ar fi făcut declaraţii războinice în raport cu regiunea transnistreană.
Previous Next

XS
SM
MD
LG