Cît de credibile sunt sondajele de opinie din Moldova, privind discrepanțele semnalate în diversele anchete sociologice, a fost întrebat analistul politic Igor Boțan de la Chișinău.
Europa Liberă: Întrebarea esenţială şi veşnică – în ce măsură sondajele influenţează deciziile alegătorilor?
Igor Boţan: „Sondajele de opinie, de obicei, reflectă o stare, de fapt, statică, dacă îi putem spune aşa.”
Europa Liberă: Dacă e făcut profesionist.
Igor Boţan: „Dacă e făcut profesionist. Cu certitudine, sondajele au şi un impact asupra decidenţilor, dar şi asupra cetăţenilor, în anumite contexte. Dacă societatea este polarizată, atunci sondajele sunt un indicator pentru cetăţeni să adere la cei al căror comportament au cel mai mare impact asupra situaţiei.”
Europa Liberă: Ţinem cu ursul, adică?
Igor Boţan: „Ţinem cu cei care au cele mai mari şanse. În cazul Republicii Moldova, avem acum polarizarea societăţii pe dimensiunea Uniunea Euroasiatică-Uniunea Europeană. Şi atunci, în mod evident, cetăţenii se orientează spre formaţiunile care au cea mai mare pondere, pentru că joacă în acest joc de-a polarizarea.”
Europa Liberă: Dar, în principiu, este un fapt benefic, pentru că îi determină pe cei indecişi să încline într-o parte sau în alta balanţa?
Igor Boţan: „Nu putem spune că este un lucru benefic.”
Europa Liberă: Benefic în sensul acesta, că nu-i lasă pe oameni să stea pe cuptor.
Igor Boţan: „Dacă aceasta este unitatea de măsură, activismul civic s-ar putea să fie aşa. Partea de revers este că există, pe lângă cei care formează polurile, există şi alte formaţiuni, care introduc ceva nou. Şi aceste formaţiuni sunt, oarecum, lipsite de atenţia publicului larg.”
Europa Liberă: Există sondaje comandate? Şi de ce raţionamente se conduc acei care îşi organizează nişte date neconcludente, de care tot ei nu se pot conduce?
Igor Boţan: „Din punctul meu de vedere, există sondaje comandate.”
Europa Liberă: Adică, contrafăcute...
Igor Boţan: „Există. Cu certitudine există, dar trebuie să fim foarte precauţi, atunci când punem astfel de etichete. Probabil, la astfel de sondaje contrafăcute, participă şi tehnologi politici, care înţeleg foarte bine că un sondaj contrafăcut atrage atenţia, iar cei în favoarea cărora a fost contrafăcut, dacă au dexteritatea, pot folosi această atenţie indusă, exagerată, pentru a prinde valul. Adică, ei cred că, prin astfel de mistificări, pot ajuta un anumit partid politic, dacă acest partid politic chiar are în spate ceva.”
Europa Liberă: Cât costă un asemenea sondaj? Mai scump decât nişte spoturi publicitare date, ca picătura chinezească, la un post de audienţă?
Igor Boţan: „Eu cred că un sondaj contrafăcut costă mult mai ieftin decât un sondaj autentic. În Republica Moldova, putem enumera un şir de sondaje pe care le putem considera contrafăcute şi îi putem întreba pe cei care cu comandat sondaje contrafăcute la ce le-a servit, că nu a existat absolut niciun caz când un astfel de sondaj contrafăcut chiar a fost de folos celor care l-au comandat. Trebuie să le explicăm radioascultătorilor că sondajul arată starea, de fapt, la momentul cercetării. Alegerile vor avea loc, de exemplu, peste jumătate de an. Putem spune noi acum că ceea ce arată BOP-ul se va confirma peste o jumătate de an?”
Europa Liberă: Deci oglindă ideală nu există într-un sondaj?
Igor Boţan: „Nu există. Dar există ceva mult mai esenţial. Există tendinţa, trendul. De exemplu, ne uităm la partidele care sunt în top. Ce s-a întâmplat cu ele, de la cercetarea de anul trecut? Am văzut că Partidul Comuniştilor a scăzut şi a scăzut dramatic. Şi, în această situaţie, sigur că Partidul Comuniştilor va spune că nu este corect acest sondaj.”
Europa Liberă: Voronin mereu spune că nu are încredere în „babele” care fac sondaje.
Igor Boţan: „Pe de altă parte, noi, cei care cercetăm, spunem: „Domnilor, anul trecut, când s-a făcut cercetarea, Partidul Comuniştilor era pe un val în ascendenţă, legat de revoluţia de catifea, care a murit”. Subit a murit. Nu s-a mai făcut nimic în cadrul acesta.”
Europa Liberă: Deci cine ştie să citească datele, are suficient material de gândit?
Igor Boţan: „Absolut. Şi mai este un lucru care a fost cercetat în Republica Moldova, ca fenomen sociologic care deosebeşte Republica Moldova de alte state din jur. Aproximativ treizeci la sută din cetăţenii Republicii Moldova, atunci când sunt întrebaţi, sunt indecişi. Şi acest bazin de aproape o treime dintre cetăţeni, dintre alegători, are un comportament care trebuie descifrat. Şi noi încercăm să descifrăm acest comportament al indecişilor, pornind de la lucruri care nu sunt explicite, sunt implicite, dar sunt foarte sugestive, măsurăm aşa-zisul optimism social.
Dacă la întrebarea „Cum merg treburile în Republica Moldova?” vedem că are loc o schimbare înspre bine, adică oamenii cred că lucrurile în Republica Moldova cumva merg mai bine decât anterior, deşi aici trebuie să facem o remarcă: în Republica Moldova mai mult de 60% dintre cetăţeni consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită. Dar să nu uităm că jumătate de an în urmă sau un an de zile în urmă, cei nemulţumiţi erau la nivelul de 80%. Deci, dacă de la 80% a scăzut la 65%, deja se ameliorează cumva percepţia situaţiei.
Dacă luăm în consideraţie aceste lucruri, putem spune că cei indecişi, în proporţie de 50/50 se redistribuie între cei care sunt la guvernare şi cei care sunt în opoziţie. Dacă acest trend se menţine mai mult timp, putem face proporţia: două treimi votează pentru cei care sunt sau în opoziţie, sau la guvernare, în funcție de acest optimism social.”