Persoanele cu dizabilităţi vor să fie cetăţeni cu drepturi egale în societate

Un studiu proaspăt despre drepturile persoanelor cu dizabilităţi sugerează că legislația anti-discriminare face prea puțin pentru a contribui la integrarea socială a acestor persoane sau a le încuraja să-și apere drepturile în diverse instanțe. Studiul a fost realizat de Asociația Motivație, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Pornind de la premisa verificată în repetate rânduri că situaţia persoanelor cu nevoi speciale nu are cum să se schimbe dacă ele însele nu o semnalează, membrii asociaţiei „Motivaţie” au oferit cuvântul unui număr de 149 de persoane din diferite regiuni ale ţării. Cei mai mulţi dintre respondenţii solicitaţi, trecuţi de vârsta majoratului, au spus că li se încalcă dreptul la participare. Elena Raţoi, asistentă în cadrul proiectului, constată că implicarea lor în activităţi publice este împiedicată atât de bariere fizice cât şi de atitudine, persoanele cu dizabilităţi fiind percepute ca beneficiari şi nu ca cetăţeni cu drepturi egale în societate:
„Nu li s-a creat condiţii accesibile pentru a ajunge în locurile în care ei au vrut sau au simţit o atitudine discriminatorie faţă de ei. Foarte multe persoane cu dizabilităţi au menţionat faptul că societatea îi priveşte diferit şi din acest motiv ei se simt izolaţi sau chiar excluşi din activităţile sociale, deoarece lumea îi consideră persoane de mâna a doua care doar solicită anumite ajutoare, însă nu pot oferi nimic în schimb.”

Respondenţii au acuzat o inechitate în drepturi şi atunci când apelează la servicii sociale, mulţi au indicat că se simt excluşi din programele de ajutor social. În opinia specialiştilor, dacă normele legislative din domeniu s-ar regăsi în practică, persoanele cu nevoi speciale nu ar mai întâlni dificultăţi, însă nici ele nu sunt prea vocifere în a cere respectarea drepturilor lor.

Bunăoară, persoanele cu nevoi speciale pot să ceară sancţionarea celor care nu au prevăzut măsuri de accesibilitate în clădiri sau la locul de muncă. Deocamdată însă, spune Elena Raţoi, nimeni nu s-a încumetat să lanseze asemenea sesizări:

„Nimeni din persoanele cu dizabilităţi nu a acţionat vreodată în judecată împotriva încălcării unui drept al său. Or persoana nu are acces la serviciile juridice de calitate, ori pur şi simplu nu cunoaşte de ele. În Republica Moldova nu avem o practică judiciară în domeniul dizabilităţii care ne-ar permite să avem o bază, că avem persoane care se luptă pentru drepturile lor şi există instituţii ale statului care obligă alte organe să respecte aceste legi.”

Din iulie 2013, persoanele care cred că au fost discriminate, pe motiv de dizabilitate, de exemplu, pot depune o sesizare la Consiliul ne-discriminare. Avocata Doina-Ioana Străisteanu spune că până acum au fost înregistrate 6 plângeri, majoritatea dintre ele având ca temei, neacceptarea persoanelor cu nevoi speciale în sistemul educaţional:
„S-au adresat atât părinţii copiilor cu dizabilităţi cât şi înşişi minorii care au dizabilităţi, invocând că dizabilitatea devine un impediment pentru instituţiile şcolare, cel mai des invocat în realizarea dreptului la educaţie. Astfel de cazuri evident că le rezolvăm, dăm decizii, formulăm recomandări şi rămâne deja ca instituţiile vizate prin decizii să execute recomandările. Noi monitorizăm executarea evident.”

La colectarea datelor au participat 24 de persoane cu dizabilităţi. Realizatorii proiectului speră că aceştia vor deveni promotori regionali ai incluziunii sociale şi vor monitoriza în continuare respectarea drepturilor lor. În cadrul acestui studiu, recomandările finale au fost formulate nu de specialişti, ci de participanţi. Ei şi-ar dori ca subiectele din presă, ce îi vizează, să prezinte mai multe istorii pozitive, informaţii care ar spulbera stereotipurile şi nu doar subiecte în care persoanele cu dizabilităţi cer ajutor.