Cehia în mod special, la ultima ediție a Festivalului Internațional „Primăvara la Praga”, Germania, prin postul de radio muzical bavarez, BBC-ul în Anglia și întreaga lume muzicală - sub eticheta Deutsche Grammophon a apărut o ediție de 27 de CD-uri, iar o alta, cu peste zece discuri este anunțată de compania Warner - l-au serbat zilele acestea pe unul din cei mai mari și carismatici dirijori ai secolului XX, Rafael Kubelik. Dirijor, dar și compozitor, personalitate angajată, sensibilă față de evoluțiile politice ale timpului său, nedispus să facă vreun compromis politic de dragul carierei, Rafael Kubelik este una din personalitățile culturale exemplare ale secolului trecut.
S-a născut la 29 iunie 1914, ca fiu al unui celebru violonist, Jan Kubelik, și a studiat compoziția și dirijoratul la Conservatorul din Praga, unde a debutat în fruntea Filarmonicii cehe în 1934. Prestațiile sale ca pianist, în duo cu tatăl său, într-un turneu ce a durat un an de zile în Statele Unite și ca dirijor cu Filarmonica cehă într-un turneu remarcat în Marea Britanie, l-au făcut relativ cunoscut în mediile muzicale internaționale încă din anii ce au precedat cel de-al Doilea Război Mondial.
Din 1939, timp de doi ani, a condus Opera de la Brno, iar pe fundalul ocupării Cehiei de către trupele naziste avea să-și manifeste, pentru prima dată principiile și curajul politic. Faptul era reamintit recent, într-un notabil interviu cu Radio Praga, de fiul său, Martin Kubelik, care declara: „Nu a fost un luptător în rezistență. Lupta sa a fost prin muzică, refuzînd să conducă Wagner în timpul războiului, refuzînd să dirijeze, deși la vremea respectivă era directorul muzical al Filarmonicii cehe, la concertele de ziua lui Hitler sau la orice altfel de evenimente speciale organizate acolo.” „Anterior, pe cînd era director la Opera din Brno, închiderea acesteia [de către germani], i s-a datorat în parte..., după ce, în ultimul act al operei Dalibor, cînd Dalibor este eliberat, i-a pus pe [figuranții] țărani din scenă să poarte steagul ceh în fața audienței naziste....”
Revenit la Praga, la direcția Filarmonicii cehe în 1941, Rafael Kubelik a continuat să-și manifeste în felul lui original opoziția față de ocupația și de autoritățile naziste. Fiul lui amintea că „a refuzat să mai vorbească în limba germană, deși o vorbea fluent”, fiind una din cele trei limbi cu care crescuse, alături de cehă și maghiară. „Întreaga perioadă a războiului a refuzat să mai scoată o vorbă în germană, chiar cu oficialitățile germane” și a refuzat, de asemenea, să dirijeze orice concert cu iz oficial propagandistic. Atunci cînd a fost obligat să apară la un asemenea concert, în fața unui public cu membri ai SS-ului și Gestapoului, Kubelik, care fusese instruit cînd și cum trebuie să-i salute, - notează fiul său - s-a închis în toaletă și a refuzat să iasă în scenă pînă cînd partea propagandistică a fost încheiată. La 5 dimineață, Gestapo-ul a venit să-l caute, dar Kubelik, care plecase din sală, s-a refugiat la unul din prietenii săi, care l-a ascuns undeva la țară, pînă cînd întregul episod s-a stins.
După răboi, Rafael Kubelik a fost spiritul organizator, în 1946, al primei ediții a Festivalului Muzical „Primărava la Praga” și a continuat să conducă Filarmonica cehă pînă în 1949.
După instalarea prin forță a comuniștilor la putere, Kubelik a profitat de o invitație de a dirija opera Don Giovanni la Festivalul de la Glyndenbourne, și-a scos familia îmbarcîndu-se pe un avion britanic și, odată ajuns la Londra, primul său gest a fost de a cere azil politic, predîndu-și pașaportul la Ministerul de Interne.
Avea să urmeze o lungă carieră de dirijor invitat și în fruntea unor mari ansambluri orchestrale internaționale, ca director muzical al Orchestrei Simfonice din Chicago (între 1950-1953), al Operei Covent Garden la Londra (1955-1958) și, din 1961 pînă în 1979, al Orchestrei Simfonice a Radioului bavarez la München, într-o perioadă de adevărată grație muzicală, în timpul căreia a înregistrat, între altele, integrala simfoniilor lui Gustav Mahler.
În toată această perioadă autoritățile comuniste cehe s-au străduit, fără succes, să-l recupereze, la început prin presiuni, amenințîndu-l cu răpirea fiului, apoi încercînd să-l compromită printr-o tentativă de racolare ca agent al securității, iar apoi cu promisiuni de carieră și remitere a bunurilor confiscate. Kubelik s-a manifestat în continuare, însă, ca oponent al regimului comunist, semnînd scrisori, între altele, în sprijinul unor dizidenți, și refuzînd neîncrezător să se întoarcă la Praga, chiar în cursul scurtei perioade a primăverii pragheze, reprimate în 1968 de trupele sovietice. La sfîrșitul anilor '70 i s-a alăturat lui Yehudi Menuhin, semnînd scrisori publice pentru eliberarea lui Vaclav Havel...
A primit cetățenia elvețiană în 1967 și a declarat tot timpul că „patria mea a devenit muzica”, în așteptarea eliberării Cehoslovaciei de comunism. Revoluția de catifea, în 1989, a survenit la trei ani după ce renunțase să mai dirijeze, slăbit și retras în reședința sa din California, bolnav grav de artrită. Invitat să se reîntoarcă la Praga, avea să urmeze timp de cîteva luni un tratament sever și antrenamente cu haltere, decis să revină la Festivalul Primăverii Pragheze din mai 1990.
Primit cu fast și bucurie avea să dirijeze concertul inaugural, tradițional, cu capodopera lui Smetana, Ma Vlast (Patria Mea) și, la propunerea lui, un al doilea concert, deschis tuturor, în Piața Vechiului Oraș, marcînd eliberarea de sub comunism, cu participarea celor mari trei orchestre ale țării, Filarmonica cehă, cea din Brno și cea slovacă de la Bratislava.
Avea să se stingă în 1996 în Elveția, lăsînd cu limbă de moarte ca urna funerară să fie îngropată în mormîntul familiei sale în Cehia. Un mare dirijor și o mare personalitate, al cărui centenar este serbat zilele acestea în întrega lume.
