„Serviciile secrete sunt subconștientul națiunilor” e o frază scoasă dintr-un roman de spionaj, desigur, dar ea reflectă foarte bine importanța intimă, precum și partea de umbră și mitologia serviciilor secrete.
Ca în multe alte domenii, Franța a fost și aici pionieră, iar serviciile secrete au fost perfecționate sub Napoleon.
Tot în Franța au avut loc câteva din cele mai spectaculoase scandaluri în care au fost implicate serviciile secrete, în special sub carismaticul președinte François Mitterrand, când o aripă specială a acestor servicii spiona presa și politicienii din opoziție și când, în 1985, aceste servicii au scufundat o navă a organizației ecologiste Greenpeace, care căuta să blocheze experiențele nucleare franceze din Pacific.
Tot așa, serviciile secrete, cele americane de astă dată, fuseseră implicate și anterior, în celebrul scandal Watergate, din 1972, care avea să ducă la căderea președintelui SUA Richard Nixon.
Desigur, ca și în cazul marilor procese și scandaluri de corupție, faptul e că afaceri ilegale în care sunt implicate serviciile secrete si care devin publice arată mai grabă gradul de democratizare a țării în care asemenea revelații sunt posibile.
Dincolo de mitologia serviciilor secrete cele mai cunoscute: CIA, KGB (FSB), MI5 și MI6, sau Mossad, rămâne faptul că ele pot avea puține lucruri în comun, ca structură și funcționare.
In unele țări, precum în Germania, serviciile secrete au atât un departament civil, cât și unul militar. In alte țări, în cele mai multe, de fapt, serviciile de informații civile sunt separate de cele militare, precum în Marea Britanie cu MI5 si MI6.
In Statele Unite și în Franța, serviciile de informații sunt subordonate președintelui, în schimb în Germania sau în Israel ele sunt subordonate șefului guvernului, cancelarului sau primului ministru.
Legislația diferă de asmenea enorm în funcție de libertatea pe care o pot avea serviciile de a lansa o anchetă și de a supraveghea cetățeni ai propriei lor țări, în funcție de faptul că este nevoie de o aprobare specială din partea justiției sau nu. In multe țări, de pildă, este nevoie de aprobarea unui judecător pentru ca telefonul cuiva să fie pus sub ascultare… In altele, o simplă prezumpție a serviciilor e suficientă, însă ele vor avea oricum nevoie de o aprobare legală pentru a purcede la o arestare, de pildă.
Serviciile secrete fiind la rândul lor greu de controlat, abuzurile rămân frecvente chiar și în mari democrați, până și astăzi. In urmă cu mai puțin de un deceniu, în 2005, s-a descoperit că serviciile germane, Bundesnachrichtendienst, spionau intens presa și că aveau agenți plasați în mai toate marile ziare și televiziuni… scandal similar cu cel stârnit zilele trecute în România.
-------------------
Serviciul de Informaţii şi Securitate moldovenesc nu poate intercepta fără permisiuni speciale discuţii telefonice, nici să opereze percheziţii la domiciliu sau să reţină persoane bănuite de acţiuni subversive la adresa statului. Serviciile speciale nu au nici atribuţia legală de a sista activitatea onor organizaţii pe care le-ar considera drept surse de pericol pentru securitatea statului, ci doar este în drept să adune şi să analizeze informaţia, prezentând-o ulterior altor instituţii ale statului pentru măsurile de rigoare. Aşa arată serviciul de securitate moldovenesc după o reformă a procedurii de urmărire penală operată acum doi ani şi care a avut inclusiv obiectivul să reglementeze relaţia statului cu cetăţenii săi întâi de toate de pe poziţiile respectului pentru drepturile şi libertăţile lor, dar şi de a scăpa serviciul moldovenesc de asocierea cu KGB-ul atotputernic şi abuziv în multe privinţe din perioada sovietică.
Numai că odată cu criză ucraineană, autorităţile de la Chişinău par să fi realizat că lipsirea SIS-ului de un şir de prerogative ar putea, pe de altă parte, submina capacitatea sa de a lupta cu ameninţările noi la adresa securităţii statului moldovenesc.
La încheierea sesiunii trecute, majoritatea parlamentară iniţiase o lege anti extremism care ar fi trebuit să ofere şi o soluţie pentru activitatea SIS-ului– instituirea unui mandat special numit „de securitate” ce ar fi urmat să permită SIS-ului să-i urmărească pe cei pe care îi crede o ameninţare la adresa securităţii, drept garanţie că nu vor exista abuzuri servind obligaţiunea ca mandatul să fie girat de un judecător de la curtea de apel şi un procuror specializat.
Legea nu s-a mişcat însă mai departe de prima lectură. De ce? Iată o explicaţie pe care ne-a oferit-o Alexandr Stoianoglo, preşedintele comisiei parlamentare pentru securitatea statului:
„Noi avem nevoie de acest proiect, avem nevoie de un SIS care să poată reacţiona operativ la ameninţările noi care apar la adresa integrităţii teritoriale şi suveranitatea statului. Dar nu suntem încă gata să prezentăm proiectul în lectură finală. Pentru că va fi nevoie de multe îmbunătăţiri ca să ajungem la o formulă care să nu aducă atingere drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Întrebarea e dacă vom mai avea şedinţe în plen ca să putem adopta legea. Totuşi, dacă nu acesta, atunci următorul parlament neapărat va trebui să soluţioneze această problemă.”
Într-un interviu recent, directorul SIS Mihai Balan spunea postului nostru de radio că serviciul de securitate are acum în vizor peste o sută de organizaţii „gata să rupă în bucăţi” Republica Moldova, dar că ar avea nevoie şi de puteri mai mari ca să le poată opri. Organizaţiile apărătoare ale drepturilor omului, printre ele Centrul CREDO de resurse juridice pentru drepturilor omului, cred şi ele, aşa cum ne-a spus preşedintele organizaţiei, Sergiu Ostaf, că legea, poate nu ar fi fost necesară în alt context, dar acum, când există ameninţări inclusiv de fragmentări teritoriale şi acţiuni militare împotriva statului, Republica Moldova ar fi obligată, la fel ca oricare stat, să fie mai atentă şi să-şi fortifice capacităţile de a acţiona.
