„Germania, așa cum o cunoaștem astăzi, s-a născut cu 25 de ani în urmă, odată cu căderea Zidului Berlinului (9 noiembrie 1989). Începînd din 1990, noua Germania a trebuit să-și gîndească relația cu istoria Germaniei de est și de vest, și cu toate Germaniile ce le-au precedat…” – afirmă preambulul pentru presă al unei expoziții ce s-a deschis luna trecută la British Museum la Londra.
Intitulată „Germania: biografia unei națiunii”, expoziția își propune să înfățișeze, într-o manieră originală, prin 200 de obiecte de mare semnificație, o serie de teme cheie ale istoriei germane, începînd cu frontierele schimbătoare, relația imperiu-națiune, lumea realizărilor artistice, raportul dintre perioadele de criză și memorie, începînd din secolul al XV-lea și pînă astăzi.
Muzeul Städel din Frankfurt a oferit ca împrumut tabloul celebru, de mari dimensiuni, Goethe în Campagna, pictat de Tishbein. Se adaugă o ediție timpurie a poveștilor Fraților Grimm, o pancartă de la demonstrațiile din noiembrie 1989 cu desenul Germaniei unite și inscripția „Noi sîntem poporul” și alte numeroase piese de mare simbolism.
Expoziția principală, care va fi deschisă pînă la 25 ianuarie 2015, își are pandant, într-o altă sală a Muzeului Britanic, o a doua, intitulată „Cealaltă parte a medaliei: cum a văzut Germania Primul Război Mondial”. Menite să stimuleze o reflecție din partea publicului britanic, expozițiile sînt însoțite de numeroase manifestări paralele, de la un serial de discuții pe postul BBC Radio Four, moderat de curatorul expoziției, Neil MacGregor, la o serie de conferințe ținute de personalități cunoscute, între care se distinge cea anunțată pentru 28 noiembrie, cu participarea profesorului Timothy Garton Ash, intitulată „Perspective asupra anului 1989”.
Deschiderea expoziției londoneze ce celebrează aniversarea de 25 de ani a Căderii Zidului Berlinului, s-a făcut cu participarea ministrului german al culturii, Monika Grütters, care a pronunțat un discurs cu totul deosebit, ce ar fi trecut puțin, poate chiar neobservat, dacă nu era semnalat de un cunoscut comentator cultural pe blogul său.
Monika Grütters făcea observația că „a te vedea prin ochii altuia nu flatează întotdeauna” și că „imaginea oferită de un outsider poate arunca lumini asupra unor fațete ale propriei identități ce au căzut în obscuritate”. Ministrul culturii îl elogia pe curatorul expoziției, spunînd, în engleză, „În calitate de german, sînt impresionat și de atitudinea ce se exprimă prin imagine: voința de a ilustra un tablou onest, variat, al istoriei germane, într-un an care în care a fost marcată – în mod corect – amintirea suferinței neînchipuite la care Germania a supus Europa în Primul și cel de-al Doilea Război Mondial.
Monika Grütters și-a ilustrat tezele și declarațiile cu impact cultural și politic pornind de la un poem al lui Heinrich Heine din 1844, „Germania – O poveste de iarnă”. „Franța și Rusia dețin pămîntul/Marea le aparține britanicilor,/ Dar al nostru este tărîmul viselor/ Nedisputatul regat/Aici ne practicăm hegemonia…” Heine, consideră ea, face apel la idealismul german, invocînd unitatea națiunii germane în spirit, în filozofie și cultură. […] Germania a fost întîi o națiune culturală, înainte de a deveni una politică”.
Dar, afirmă explicit ministrul german al culturii, au existat și „însușiri ale identității germane” cu un mare potențial negativ; printre ele „mentalitatea de supus, această mentalitate ce s-a prelungit pe termen foarte lung și care a făcut posibile crimele anti-umane fără de seamăn ale național-socialiștilor. Tocmai asta este de neînțeles – aprecia demnitara germană – „moștenirea intelectuală și culturală a unor mari spirite și genii creatoare, cum au fost Goethe și Schiller, Heinrich Heine, Kant și Kafka, Bach și Beethoven, nu a putut preveni o majoritate a germanilor de a se transforma în „executori voluntari ai lui Hitler”. Această tulburătoare juxtapunere de măreție umană și de brutalitate inumană din anii 1933 pînă în 1945 s-a revelat cu mai mare claritate”.
Ministrul german al culturii promitea în discursul ei londonez: „În Germania, am învățat din istoria noastră. Am învățat o lecție din cele două dictaturi, nazistă și a erei comuniste, iar în articolul 5 al Constituției noastre, unul cu statut înalt, proeminent, stă scris: „Cultura și știința sînt libere”. Știm că avem nevoie de artiști, de creatori, de gînditori, în calitate de personaje critice, capabile să aducă corecțiile necesare societății noastre, în calitate de spini [apărători] ai democrației. Ei sînt cei care sparg granițele, care provoacă, care pun întrebări neîncetat și împiedică astfel lenea intelectuală și comoditatea politică să se strecoare în democrație.”
În finalul discursului ei Monika Grütters aducea un elogiu Marii Britanii atrăgînd atenția că „Marea Britanie a contribuit în mod decisiv ca Germania, cea distrusă politic, economic, pe plan spiritual și moral după al Doilea Război Mondial, să fie repusă pe picioare. Nu vă vom uita niciodată!” Inutil de insistat pe semnificația unei astfel de declarații în timp ce la București, de exemplu, un candidat prezidențial fîlfîie falsa amenințare a pericolului ca țara să fie condusă din Occident, cu o referire implicită tocmai la Germania…
