„Cu această convenție, Statul federal și Landul Bavaria își asumă responsabilitatea istorică pentru tratamentul injustițiilor săvîrșite de regimul național-socialist față de proprietarii operelor de artă din succesiunea Gurlitt, care au fost furate de naziști”. Acest pasaj din comunicatul de presă dat publicității cu o săptămînă în urmă - cu ocazia semnării la Berlin de către președintele Fundației Muzeului de Artă din Berna a convenției prin care instituția elvețiană acceptă moștenirea colecționarului Cornelius Gurlitt - este esențial pentru a înțelege dubla semnificație, politică și culturală, a evenimentului.
Pentru cine nu își amintește, în februarie-martie 2012, locuința de la München a colecționarului a fost percheziționată, în urma suspectării de către serviciul vamal german a unei fraude fiscale. Cu acel prilej erau descoperite mai multe sute de tablouri, multe de o valoare excepțională, considerate pierdute din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Afacerea avea să fie dezvăluită publicului abia în noiembrie 2013 de către revista germană „Focus”.
În urma anchetei ce a urmat, în februarie anul acesta, la o reședință a lui Gurlitt de la Salzburg, în Austria, a fost descoperită o a doua colecție ascunsă, și mai prețioasă – cu pînze de Monet, Renoir și Picasso. În aprilie, Gurlitt accepta ca tablourile spoliate, aparținînd unor proprietari identificați, să fie returnate, dar, la mai puțin de o lună, înceta din viață, iar procedura era oprită.
Cornelius Gurlitt, fiu al colecționarului și negustorului de artă nazist Hildebrand Gurlitt – unul din cei patru însărcinați speciali ai lui Goebbels pentru colectarea de opere de artă și constituirea unui mare Muzeu proiectat de Hitler la Linz - a lăsat prin testament întreaga sa colecție Muzeului de Artă din capitala Elveției. O moștenire otrăvită s-a spus la deschiderea testamentului, în mai 2014, iar consultările pe tema riscurilor și a beneficiilor acceptării moștenirii au durat circa șase lui.
La 24 noiembrie muzeul elvețian a anunțat că acceptă legatul, dar în condițiile precis specificate ale unei convenții menite să nu pună fundația de la Berna și statul elvețian într-o postură politică dificilă. Dintre cele 1620 de piese ale colecției, experții au decis că doar 630 au o proveniență legală, neatacabilă. Aceiași experți care au examinat colecția afirmă că 499 dintre tablouri au o origine îndoielnică, probabil din spolieri ale evreilor, iar alte 480 ar reprezenta lucrări calificate sub naziști drept „artă degenerată” și care au fost retrase din muzeele germane și revîndute în beneficiul finanțelor naziste.
Muzeul din Berna va prelua, în consecință, și își va angaja responsabilitatea juridică, doar pentru partea de colecție - aproximativ jumătate din tablouri și desene – considerate ca achiziționate legal de familia Gurlitt. Pentru restul pieselor, ce rămîn în Germania, statul german se angajează să acopere cheltuielile legate de identificarea persoanelor spoliate și de restituirea obiectelor. O prevedere a convenției semnate la Berlin care atestă clar că părțile implicate se angajează – s-a spus – „să respecte la literă Acordurile de la Washington”, din 1998. Cele 43 de state semnatare, între care Germania și Elveția, s-au angajat atunci să sprijine restituirea obiectelor de artă jefuite, proprietarilor și moștenitorilor lor, chiar după expirarea termenelor de prescripție și chiar dacă, din punct de vedere al legislației naziste, vînzarea a fost legală.
Pentru moment, procedura de restituire imediată vizează direct trei spolieri dovedite fără dubii: tabloul Femme assise de Matisse, ce este restituit ziaristei Anne Sinclair, nepoata colecționarului parizian
Paul Rosenberg, Doi călăreți pe plajă de Max Liebermann, ce a aparținut colecționarului David Friedmann, și un al treilea tablou, de Carl Spitzweg, înfățișînd o femeie la pian, ce aparține de drept moștenitorilor editorului de muzică Henri Hinrichsen, ucis de naziști în 1942 la Auschwitz.
În sfîrșit, un alt element de notat este angajamentul părților semnatare ale convenției de la Berlin de a acționa în deplină transparență. Lucrările de origine îndoielnică din colecție urmează să fie afișate rapid pe site-ul oficial lostart.de, care găzduiește cea mai importantă bază de date pentru operele spoliate, în timp ce Muzeul de Artă din Berna a publicat, la cîteva zile după anunțul semnării convenției, pe site-ul său oficial, lista obiectelor din cele două reședinte ale lui Cornelius Gurlitt, de la München și de la Salzburg.
Dacă toată lumea pare mulțumită - Muzeul elvețian pentru sporirea colecțiilor sale cu una de o valoare inestimabilă, iar partea germană pentru reglementarea unei afaceri ce a început ca un adevărat scandal politic - observatorii atrag atenția că va fi nevoie de ani, dacă nu de decenii, pentru a se rezolva problema obiectelor de proveniență litigioasă și restituirea lor moștenitorilor celor jefuiți de naziști.
