În anul 2012, autorităţile americane au aflat de existenţa jurnalului lui Alfred Rosenberg şi că acesta s-ar afla în posesia unei persoane private. În urma unor investigaţii, însemnările ideologului principal al mişcării naţional-socialiste, într-adevăr au fost descoperite, identificate şi confiscate, iar ulterior predate Muzeului Holocaustului din Washington. Jurnalul, care cuprinde perioada 1934-1944, a fost apoi digitalizat şi transcris.
Cele 440 pagini ale jurnalului pot fi consultate şi citite de oricine (pe site-ul instituţiei) care este interesat de chestiunile notate de autorul scrierii „Mitul secolului XX” („Der Mythus des 20. Jahrhunderts”), considerat de unii drept un soi de biblie a nazismului (care i-a inspirat şi pe unii teoreticieni extremişti români, ca de exemplu pe rasistul şi antisemitul militant, A.C. Cuza, care a propus o reformă a creştinismului ortodox prin renunţarea la Vechiul Testament pe care-l considera o scriere evreiască nocivă).
Rosenberg a fost unul dintre apropiaţii lui Hitler şi a contribuit în mod decisiv la răspîndirea ideilor rasiste. În timpul nazismului, fusese ministru pentru ţinuturile răsăritene ocupate, fiind implicat activ în acţiunile de ucidere a evreilor şi în jaful unor obiecte patrimoniale şi de artă. După război, a fost judecat de Tribunalul Internaţional din Nürnberg, condamnat la moarte şi executat în 1946. De atunci, jurnalul a dispărut.
Însemnările ajunseseră în posesia unui jurist american, Robert Kempner, care era procuror în timpul procesului din Nürnberg. Kempner şi-a însuşit acestea, dar şi alte documente şi le-a dus în Statele Unite.
În Germania a apărut acum o ediţie critică şi comentată a jurnalului. Editorii volumului sunt Jürgen Matthäus, care lucrează la Muzeul Holocaustului (US Holocaust Memorial Museum), şi Frank Bajohr, care este cercetător pentru probleme legate de Holocaust la Centrul de Istorie contemporană din München. În opinia lui Bajohr, formulată într-un interviu radio (DLF), jurnalul nu oferă detalii spectaculoase sau necunoscute despre regimul nazist. El oferă mai degrabă o „perspectivă subiectivă” a unui lider nazist asupra relaţiilor existente între conducătorii regimului, luptele intestine, concurenţa şi rivalităţile existente, resentimentele personale.
De remarcat este faptul că acest asasin aproape că nu pomeneşte nimic despre maşinăria ucigaşă pe care o muniţiona nu doar prin scrierile sale violent anti-semite. În comparaţie cu ministrul propagandei, Joseph Goebbels, care a redactat un jurnal cu intenţia de a-l publica, Rosenberg niciodată nu s-a gîndit să-şi facă publice gîndurile notate. Poate astfel se explică şi descrierile şi caracterizările negative ale liderilor nazişti pe care nu-i agrea. Printre aceştia, Goebbels ocupa primul loc.
Singurul dintre liderii nazişti cu care se înţelegea era Hermann Göring, iar pe Hitler, pur şi simplu, îl diviniza. Asta în pofida faptului că avea, de pildă, mari rezerve faţă de pactul Hitler-Stalin pe care-l consideră nepotrivit cu concepţiile nazismului pe care le promova. Deşi Rosenberg nu se bucura de simpatia liderilor nazişti şi aceştia îl turnau mereu la Hitler, acesta îl considera o unealtă utilă şi îi lua apărarea. Lui Hitler i se atribuie în acest context al rivalităţilor dintre liderii nazişti afirmaţia că Rosenberg „este ca o femeie care găteşte bine, dar care în loc să gătească se apucă să cînte la pian”.
Îndepărtarea lentă şi izolarea în cercul apropiaţilor lui Hitler transformă jurnalul lui Rosenberg într-o litanie de lamentări şi afirmaţii demagogice, autoaprecieri hiperbolizate şi declaraţii siropoase de dragoste pentru „marele Führer”.
Alfred Rosenberg, Die Tagebücher von 1934 bis 1944, Jürgen Matthäus, Frank Bajohr (ed.), S Fischer, Frankfurt am Main, 2015, 650 pp.
