Pavel Vernikov este unul din cei mai cunoscuți violoniști și pedagogi ai viorii originari din Ucraina, de la Odesa, care încă din copilărie i-a cîntat și a primit îndrumări de la David Oistrah, iar apoi a studiat la Moscova, cu profesorul Semion Snitkovski, elev celebru, urmaș la catedră al lui Oistrah, și el excepțional pedagog. Stabilit la sfîrșitul anilor 1970 în Europa occidentală, Pavel Vernikov a făcut o importantă carieră atît ca violonist și ca profesor - la Academiile de la Viena și Lausanne, între altele - cît și în calitate de manager, director-artistic al unor cunoscute festivaluri internaționale din Italia.
În prezent conduce Festivalul Muzical Internațional de la Sion, în Elveția, unde are ca invitată anul acesta o violonistă originară din Moldova, Rusanda Panfili. Interviul cu profesorul Pavel Vernikov a avut loc la Academia Kronberg, în apropiere de Frankfurt, în Germania, cu ocazia unei sesiuni de master class, și a început cu o întrebare despre Festivalul pe care îl conduce:
Pavel Vernikov: „Este al treilea an în care fac acest Festival și l-am organizat în jurul unei teme, folosind vocea și vioara, fiindcă ele constituie o tradiție la Sion, în Elveția, după cei 50 de ani pe care i-a împlinit Festivalul „Tibor Varga”, numit așa după marele violonist și profesor maghiar. Aici, în [cantonul] Valais, există o tradiție a muzicii corale și am îmbinat-o cu vioară.
Programul este foarte serios și îi avem ca violoniști pe Gidon Kremer cu orchestra sa [Kremerata Baltica], pe Janine Jansen, pe Julian Rachlin etc., și un mare tenor rus, Dmitri Korchak, care face o carieră mondială. Concomitent am introdus în program ceva mai ușor, mai amuzant pentru public, în spiritul, să spunem, unei „salate ruse”, amestecînd puțin lucrurile. Dar, serios sau lejer, totul este de mare calitate.
Participă, pentru al treilea an și prietenul meu [regizorul de film și violonistul] Aleksei Igudesman, care este parte a Festivalului nostru, iubește mult Sion-ul.
Anul acesta am propus amîndoi, ceea ce am numit „O zi à la carte”, o zi puțin nebună, fiindcă și el e puțin special, iar în cadrul ei - pentru a ajunge la această violonistă moldoveană - Igudesman a propus-o pe această tînără, care a studiat la Viena, Rusanda Panfili, și care nu este doar o bună violonistă, dar și o foarte bună actriță. Ea a făcut un program foarte amuzant cu Igudesman, foarte „picant”, aș spune.
Vom organiza și un prînz „haute-cuisine”, cu lăutari, puțin nebun și foarte amuzant și cu prospețime. [Rusanda Pusili] este o foarte bună violonistă, a făcut studii la Chișinău, cred, apoi la Viena, și este excelentă, am ascultat-o de două-trei ori.
V-am vorbit înainte de Odesa, care este la doi pași de Chișinău; Moldova, Ucraina, sînt foarte apropiate, și cunosc mulți muzicieni care au început studiile la Chișinău; între noi există puțină concurență, dacă vreți, dar, firește, noi, cei de la Odesa cîștigăm întotdeauna (rîde). Dar Chișinăul are o școală foarte bună de violoniști și există mulți care au făcut o carieră importantă în lume.”
V-ați născut la Odesa, ați urmat cursurile faimoasei școli ce poartă numele lui Stoliarski, iar apoi ați mers la Moscova pentru a studia cu David Oistrah și Semion Snitkovski...
Pavel Vernikov: „Am început la Odesa să învăț cu prietenul lui David Oistrah și asistent al lui Stoliarski, Veniamin, mai exact Beniamin, Mordkovitch. David Oistrah revenea aproape în fiecare an la Odesa și l-am cunoscut de mic copil, cînd ne dădea lecții și ne asculta. Spiritual mă simt foarte atașat de această școală și de David Oistrah. Cînd urma să încep studiile cu el, însă, la Moscova, el a murit [în 1974]. Sper că nu fiindcă a aflat că trebuia să merg să studiez cu el (rîde).
Așa că m-am dus la Semion Snitkovski, unul din cei mai buni studenți ai lui și care i-a luat locul ca profesor. Snitkovski a fost un om care m-a ajutat extrem de mult și nu numai pentru studiile de vioară, pentru viață în general. M-a învățat multe lucruri, fiindcă Odesa, deși un oraș fantastic ca atmosferă, era totuși foarte provincial, eu un copil de 17-18 ani, și nu cunoșteam viața adevărată; el mi-a deschis ochii și apetitul pentru multe lucruri.”
Semion Snitkovski le era cunoscut românilor atunci, fiindcă obținuse la București, un premiu întîi la primul Festival „George Enescu”. V-a vorbit despre Enescu?
Pavel Vernikov: „Enescu a fost foarte important în viața lui și, cum știți, [Snitkovski] a cîntat și la Concursul de la Bruxelles [Reine Elisabeth] unde s-a spus că merita premiul întîi, dar a fost clasat al doilea. Premiul întîi la Festivalul Enescu a contat, desigur, iar el vorbea mult despre compozitor și a rămas foarte apropiat de București, unde a dat mai multe concerte.”
Ce vă spune Dvoastră numele lui George Enescu?
Pavel Vernikov: „În general, îmi place mult folclorul român, cel ungar, Bartok, Enescu, Brahms, care a scris pe aceste teme. Am cîntat mult cu alți muzicieni români, Vladimir Mendelssohn, de exemplu, care mi-a povestit și multe lucruri despre România: bune și mai puțin bune, așa cum pot povesti și eu despre Rusia (rîde). Am cunoscut astfel spiritualitatea românească și sînt interesat de Enescu, a cărui muzică am ascultat-o...
L-am ascultat și cum cînta, și am înțeles că este unul din cei mai profunzi muzicieni - poate Szigeti să mai fi fost așa - care și-au depășit mult timpul. Cu muzica sa, Enescu a fost un precursor, mult în avans față de timpul său. Am început odată să învăț Sonata lui și am fost la un pas de a o cînta... În plus, a fost un mare pedagog, unul din cei mai mari, care a făcut o școală incredibilă în lumea largă. L-am cunoscut și pe un altul din interpreții lui, Peter Csaba, și grație acestuia am simțit parfumul și spiritul special al muzicii lui Enescu. Iar elevilor mei le-am recomandat mult să-l cînte pe Enescu, dar rămîne un compozitor „dificil”.”
Odesa este, cum spuneați, la doi pași de Chișinău, iar cei de acolo privesc cu îngrijorare la ce se petrece în Ucraina. Ce opinie aveți despre evenimentele în curs acolo?
Pavel Vernikov: „Nu știu ce să vă spun... În ce mă privește sînt destul de optimist pentru o vedere pesimistă asupra lucrurilor... (rîde). Știți, originile mele sînt evreiești, sînt născut la Odesa, o parte din familia mea a emigrat în Israel, dar eu mă simt ucrainean fiindcă am trăit acolo. Mă simt și rus, fiindcă am trăit la Moscova, iar limba mea mai curînd este rusa. E ca într-un banc, atunci cînd mă sună cineva la telefon și mă întreabă unde sînt: „Acum am o a treia patrie, îi răspund, ba chiar o a patra, fiindcă în Italia am familie, fiul meu este jumătate italian și am trăit mult și acolo. Știți, în timpurile lui Stalin se folosea pentru asta un cuvînt de „ocară”... „cosmopolit”...
Am crezut multă vreme că oamenii au devenit ceva mai inteligenți, că nu se vor mai uita și spune, „ăsta e evreu, ăsta e negru”. Pentru mine lumea se împarte în oameni buni și oameni răi, calitatea nu ține de naționalitate. Așa că atunci cînd văd oameni care sînt cumva ca niște frați, ucrainieni și ruși... Cine și-ar fi imaginat acum zece ani că Rusia va ocupa Crimeea - nu, nu pot zice „a ocupat-o”, o să am probleme (rîde) -, că a „eliberat” Crimeea, că au fost uciși oameni în Donbas sau aiurea... Și spun: cine are dreptate nu mă interesează. Atunci cînd fie și o singură persoană este omorîtă, nu mai există rațiune, ceva nu mai este funcțional.
Bineînțeles că există multă teamă în această lume. Oricînd poate veni cineva cu o bombă atomică și să spună „eliberăm” România; și nu mai contează dacă locuim acolo sau în Elveția. Desigur, vorbesc cu ironie, dar ce se petrece este foarte rău. Și credeam că după al Doilea Război Mondial umanitatea a devenit puțin mai inteligentă; și nu este cazul numai în Ucraina, dar și în Africa, în multe alte locuri... Așa că am început să mă îndoiesc că sîntem ființele cele mai inteligente de pe acest pămînt. Există animale care nu-și ucid rasa. Este trist!
Marele poet rus Joseph Brodsky, acuzat mereu că nu este patriot, a zis la un moment dat ceva foarte interesant. „Ascultați, nu eu am ales locul în care am fost născut...” Este aici ceva de reflectat, profund. A fi patriot nu înseamnă, implicit, că ești mai bun... Poți să fi patriot al străzii tale din Odesa, dar nu este un motiv, nu ai un drept de a ataca un rus; și vice-versa. Nu e vorba de patriotism, eu l-aș numi... „prost-tims”...
În ce mă privește sînt recunoscător și am multă stimă pentru școala făcută în Ucraina, după cum sînt foare mulțumit că am putut studia la Moscova. Nu pot lua partea nimănui, dar trebuie să spun că ceea ce se petrece este extrem de primejdios; și înțeleg perfect că Moldova se teme. Și nu numai ea, întreaga Europă!”
