Ca participantă la ultima ediṭie a Zilelor literaturii germane, cunoscute şi sub denumirea „Concursul Ingeborg Bachmann”, Dana Grigorcea a fost distinsă, la începutul lunii iulie, la Klagenfurt, în Austria, cu premiul canalului de televiziune 3sat (pentru alte detalii vezi Radio Europa liberă, 8 iulie 2015). Dana Grigorcea, originară din România, a citit la Klagenfurt fragmente din romanul intitulat „Sentimentul primar al nevinovăţiei” („Das primäre Gefühl der Schuldlosigkeit“) care, între timp, a apărut la editura elveţiană Dörlemann, din Zürich.
Primul ei roman, a apărut tot în Elveţia, unde trăieşte autoarea, născută în 1979 la Bucureşti, la editura Kameru din Zürich, sub titlul „Baba Rada. Viaţa e trecătoare ca părul” („Baba Rada, Das Leben ist vergänglich wie die Kopfhaare”).
Presa de limbă germană a şi semnalat apariṭia romanului, „Sentimentul primar al nevinovăţiei”, iar în cîteva publicaṭii au şi apărut prezentări mai degrabă complezente, decît analitice. Această abordare, în general, superficială, este un simptom al degradării presei culturale – nu numai germane - şi al dispariṭiei criticii responsabile, de care, în prezent, se plîng foiletoniştii serioşi (implicaṭi într-o dezbatere amplă despre necesitatea sau inutilitatea criticii literare actuale).
Într-un interviu difuzat de Deutschlandradio Kultur, Dana Grigorcea a recunoscut că a dorit să scrie un roman despre Bucureşti, dar altfel decît Mircea Cărtărescu.
Din cuvintele autoarei se poate deduce tendinṭa de delimitare şi distanṭare faṭă de metoda şi perspectiva literară a lui Cărtărescu. Este o reacṭie similară cu cea a lui Cărtărescu faṭă de Nicolae Breban, sau invers, cea a lui Breban faṭă de postmoderniştii „generaṭiei ´80”, cu toṭii fiind convinşi doar de valoarea excepṭională a creaṭiilor proprii. Cu siguranṭă, trilogia „Orbitor” va rămîne un reper în literatura română, ca, de altfel, şi „Bunavestire” a lui Breban. Asta independent de gelozii şi rivalităṭi. Romanul Danei Grigorcea este un produs lingvistic hibrid, scris în limba germană, dar gîndit în limba română, aşa că nu intră în ecuaṭii speculative lansate de scriitorii români, aflaṭi într-o competiṭie nestăpînită în vederea rezervării unui loc pe podestul eternităṭii literare.
Dana Grigorcea prezintă în 24 capitole un mozaic topografic şi uman al Bucureştiilor, din ultimii ani ai comunismului şi din anii tranziṭiei prelungite. Este un omagiu ironic adus farmecului decadent al unui oraş în care personajul principal, Victoria (un soi de alter ego al autoarei), care lucrează la o bancă, rememorează în stil anecdotic întîmplări mai vechi sau mai noi, culese din realitatea mai apropiată sau mai îndepărtată. Personajele scurile care populează romanul sunt legate între ele printr-un fir epic subṭire. Acṭiunea propriu zisă (atacul asupra băncii în care lucrează Victoria de către un personaj misterios, intenṭionat neconturat) se pierde în pachetul istorioarelor mai mult sau mai puṭin hazlii.
Grigorcea nu poate renunṭa, sau poate nu vrea să renunṭe, la veşnica pendulare între nostalgie, idilă şi dezamăgire, prezentînd situaṭii şi personaje uşor identificabile pentru cunoscători ai realităṭilor româneşti. Autoarea îşi plasează optimismul temperat între prostul gust şi agresivitatea noilor bogătaşi invitaṭi la o nuntă şi un fost colonel de Securitate care citeşte ziarul ortodox „Lumina”, între formele de manifestare a unui obscurantism religios postcomunist şi situaṭia cerşetorilor din Gara de Nord, dovedind un foarte bun simṭ de observaṭie, ceea ce conferă romanului un surplus de autenticitate. Din dorinṭa de a facilita cititorului german o apropiere de acest oraş, autoarea foloseşte, pe alocuri, calcuri lingvistice şi barbarisme inutile. Astfel, cuvîntul „mineriada”, o creaṭie jurnalistică inventată după intervenṭia minerilor contra susṭinătorilor demonstraṭiei maraton din primăvara anului 1990 din Bucureşti, probabil că nu poate fi decriptat de către un cititor german mediu, nefamiliarizat cu istoria recentă a României. Preluarea denumirii „La Coloane” din Piaṭa Romană, din Bucureşti, prin folosirea termenului de „Kolonnen”, în loc de „Säulen”, este poate numai o scăpare, pe cînd folosirea oscilantă a denumirii „Römischer Platz” şi „Romanischer Platz” (pentru „Piaṭa Romană”) este o inconsecvenṭă.
„Sentimentul primar al nevinovăṭiei” este o încercare de a reflecta asupra unei faze dramatice a istoriei recente, o încercare de a descrie căutările unor oameni într-o lume în schimbare şi, nu în ultimul rînd, o declaraṭie de dragoste făcută oraşului Bucureşti.
*Dana Grigorcea, „Das primäre Gefühl der Schuldlosigkeit”, Dörlemann-Verlag, Zürich, 2015, 263 p.
