Cabinetul federal a aprobat marţi planul de participare a Germaniei la combaterea Statului Islamic. La misiunea militară din Siria urmează să participe 1.200 de soldaţi. Planul urmează să fie aprobat vineri de către Bundestag. Guvernul aşteaptă să obţină majoritatea voturilor din parlament care trebuie să aprobe această misiune şi care va fi cea mai mare din istoria Republicii Federale. Potrivit planului elaborat de miniştri cancelarei Angela Merkel, la misiune vor participa avioane de recunoaştere şi de alimentare cu combustibil în aer. Operaţiunea va fi sprijinită şi de o navă de război care se va deplasa în Marea Mediterană. Potrivit planului, „contribuţia Germaniei este destinată luptei contra terorismului în cadrul alianţei contra IS şi, în primul rînd, sprijinului Franţei, Irakului şi alianţei internaţionale în lupta împotriva Statului Islamic.”
Mandatul celor 1.200 de militari va fi limitat pe un an şi va costa aproximativ 134 de milioane euro.
Ministrul german de externe a explicat în ziarul de mare tiraj „Bild” că Germania îşi asumă responsabilitatea politică pentru această misiune în limitele unor necesităţi militare. Steinmeier a dat de înţeles că el crede că misiunea ar putea să dureze mai mult decît un an. Asta fiindcă Statul Islamic dispune de multe resurse.
O părere similară are şi preşedintele Uniunii Bundeswehrului, André Wüstner. „Cred că această luptă, dacă va fi dusă în mod serios, o să dureze mai mult decît 10 ani”, a spus Wüster într-un interviu acordat televiziunii publice (ARD). Miliţiile teroriste nu acţionează doar în Irak şi Siria, ci din Africa de Nord pînă-n Mali, a mai spus el. Asociaţia militarilor a cerut guvernului să definească obiectivele şi strategia misiunii din Siria. Ministerul de externe, a anunţat radiodifuziunea germană, elaborează o definiţie a acestor obiective.
Ministrul apărării, Ursula von der Leyen, a declarat într-un interviu acordat postului naţional de radio (DLF) că misiunea militară germană din Orientul Apropiat nu încalcă prevederile dreptului internaţional. În acest context, ea a citat o expertiză juridică efectuată de oficiul ştiinţific al parlamentului în care se afirmă că operaţiunea este legală.
Von der Leyen a precizat că alianţa internaţională nu va colabora cu trupele fidele preşedintelui sirian, Assad.
În urmă cu cîteva zile, ea a avut o altă părere, afirmînd că nu trebuie exclusă nici colaborarea cu Assad.
Grupul parlamentar al partidului postcomunist (Die Linke – Stînga) reproşează guvernului că intenţionează să participe la un război care contravine dreptului internaţional. Asta va duce şi în Germania la creşterea pericolului terorist, a explicat şeful partidului post-comunist. Partidul va vota pentru misiunea militară numai dacă va exista un mandat al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Într-un sens similar s-a pronunţat şi partidul ecologist care a mai cerut şi elaborarea unei strategii militare pentru misiunea planificată.