La 8 ianuarie, la Londra, va fi proiectat în premieră în Marea Britanie un film documentar cu implicații politice, intitulat „Bolșoi Babilon” și al cărui subiect pornește de la incident dramatic petrecut în 2013, cînd directorul artistic al trupei de balet a celebrei Opere Ruse din Moscova, Serghei Filin, a fost desfigurat, în urma unui atac cu acid. Europa Liberă a relatat faptul la vremea respectivă, iar acum revine asupra subiectului, pe urmele unui interviu acordat de realizatorii documentarului publicației The Calvert Journal.
Realizat de doi producători britanici, Nick Read și Mark Franchetti, filmul, a cărui premieră europeană a avut loc în cadrul Festivalului Filmului Documentar de la Copenhaga CPH:DOX, în noiembrie trecut, pornește de la istoria oficială a incidentului. În rezumat, un dansator al companiei Bolșoi, Pavel Dmitricenko a organizat în 2013 un atac efectuat de doi bărbați, care l-au desfigurat pe directorul artistic Serghei Filin, stropindu-l pe față cu acid, deoarece acesta din urmă refuzase să-i acorde rolul principal în Lacul lebedelor, prietenei lui. Balerina era eleva unui dansator veteran al companiei, Nikolai Țikaridze, și el nemulțumit de directorul artistic.
Realizatorul Nick Read observă în interviul acordat publicației The Calvert Journal, reluat zilele trecute de cotidianul londonez The Guardian, că „felul în care balerinii sînt distribuiți [la Bolșoi] nu ține întotdeauna de merit. Ține de cel căruia îi ești apropiat, de cel pe care îl ungi sau de cel care îți este patron. Aceasta este moștenirea trecutului comunist. Oamenii sînt forțați să se pună în evidență și de aceea în joc intră tactici diverse, acuzații de favoruri sexuale, corupție etc.”
Realizatorii insistă asupra faptului că Bolșoi a rămas în continuare - și după căderea regimului comunist - o oglindă a peisajului politic, mutațiile pe care le-a suferit compania de operă și balet în condițiile erei capitaliste ruse, adîncind și mai mult competiția între membri corpului de balet. „În timpul Războiului Rece - spune Nick Read - ei erau cei care glorificau Mama Rusia, trimiși peste hotare ca o icoană a ceea ce se numea soft power. Chiar în perioada glasnostului și a perestroikăi au fost trimiși la Casa Albă să danseze înaintea întîlnirii dintre Gorbaciov și Reagan. Au urmat apoi anii lui Ielțîn, cînd structurile de stat au fost dezmembrate, crima organizată a luat amploare și au apărut oligarhii. Bolșoi a fost nevoit să evolueze cu timpurile și, chiar dacă, este în continuare o companie plătită de stat, a sărăcit din cauza destabilizării întregii economii, trupa de balet fiind silită să înmulțească la nesfîrșit turneele.” Așa a apărut „Marca Bolșoi” și, pe acest fundal, s-au dezvoltat dramele umane din cauza tensiunii dintre Filin, Țikaridze și Vladimir Urin, noul director adus de la Teatrul Stanislavski și impus de Kremlin.
Filmul ilustrează aceste tensiuni și fațetele „profund contradictorii” - spun realizatorii - ale lui Vladimir Urin, figură politică, însărcinată să readucă ordinea și să instaleze un sistem transparent de distribuire a rolurilor. „L-am întrebat odată dacă crede în democrație și s-a mărginit să rîdă, cu un soi de dispoziție comunistă. Oamenii din generația lui sînt ambivalenți cînd vine vorba despre principii democratice. El este pentru o linie dură, pentru un etos disciplinar”.
Nick Read conchide spunînd că „vederea de aproape a jocului profund politizat, - așa cum apare în film - este o fereastră unică pentru a înțelege o instituție care stă pe o muche de cuțit între virtuozitatea de înaltă cultură și natura brutală a aspirațiilor în Rusia modernă”.
