Printre multele anomalii ale vieții culturale din Rusia, o scriitoare de la Moscova semnala zilele trecute în presa britanică revenirea sau reactualizarea, poate, a obiceiurilor vechii cenzuri și, implicit, dificultatea neașteptată a publicării unor cărți destinate copiilor. Aparent excedată de ce se petrece în lumea literară, scriitoarea Ana Starobineț își spunea povestea la acest început de an într-o mărturie-comentariu preluată de cotidianul britanic The Guardian.
Ana Starobineț a început să scrie literatură pentru copii în 2009 dintr-un „motiv banal”, cum povestește ea, pentru fiica ei Sașa, atunci în vîrstă de cinci ani: „i-am citit tot ceea ce merita să fie citit în limba rusă pentru copii de vîrsta ei. Am citit și literatura și autorii contemporani, dar noile titluri ale scriitorilor ruși satisfăceau rar setea de lectură a fiicei mele, […] așa că am citit în cea mai mare parte literatură tradusă, de la Andersen și Tove Janson la Daniel Pennac și J.K. Rowling.”
Dar, atît scriitoarea cît și fiica ei tînjeau după ceva care să fie în relație cu lumea lor, un subiect care să se petreacă într-un oraș din Rusia contemporană și într-o familie rusă de astăzi. Urmarea a fost o primă carte, Țara fetelor bune și continuarea ei, Catlantis.
Dacă primul volum al Anei Starobineț s-a bucurat de succes atît la editori, cît și la cititori, cel de-al doilea a pus-o în fața a ceea ce scriitoarea definește drept „conservatorismul și teama editorilor de cărți pentru copii din Rusia”. După mărturia ei, editorii ruși preferă să republice la nesfîrșit cărți de povești ruse, clasici sau bestseller-uri în traducere, sau [o citez], „mai rău, să publice cîte o parodie oribilă după Harry Potter. […] Le este frică.”
Primele două cărți pentru copii au putut fi publicate de bine de rău, dar cel din urmă proiect al Anei Starobineț, început în urmă cu doi ani, o serie de povestiri scrise în stilul literurii polițieste și avînd ca personaje animale ale pădurii, cu titlul Cronici ale crimelor bestiale, întîmpină o rezistență îndîrjită din partea editurilor și a cenzurii.
De la primul volum, Bîrlogul lupului, cenzorii au invocat o nouă lege rusă menită „să protejeze copii de orice informație ce le-ar putea vătăma sănătatea și dezvoltarea”. Potrivit legii, scrie Ana Starobineț, „este interzisă distribuirea printre copii a oricărei informații care: ar putea naște dorința de a folosi droguri, produse de tutun sau alcool; scuză sau sprijină violența sau brutalitatea; merge împotriva valorilor familiei” etc.
Editorii cărților pentru copii par mai speriați ca niciodată, iar editura Anei Starobineț a decis să respingă desenele alăturate textului, schițe comice în stil polițist, și a angajat un nou ilustrator de carte, ale cărui pisici și vulpițe au căpătat o înfățișare mult mai nevinovată. Apoi, editorul a încercat să modifice vîrsta, specificată pe copertă, a celor cărora le este destinată cartea, „începînd de la opt ani” la „de la 14 ani în sus”. Ca și cum – notează autoarea – aventurile animalelor și ilustrația aferentă ar fi trebuit interzisă de la lectură în școala elementară. Ana Starobineț comentează ironic: „La urma urmelor, textul include un eveniment teribil… o crimă! Asasinarea unui iepure. Ca să nu mai spun – of dragii mei – că sînt urme ale consumului de alcool: se bea Moliatos, o băutură făcută din molii de toamnă fermentate.”
Ana Starobineț adaugă că pînă și titlurile au displăcut editorilor ce se autocenzurează: „Bîrlogul lupului a fost prea sinistru, lupii conduc la asociații de idei neplăcute, în timp ce, în numele seriei de cărți, „bestial” ar implica o violență prea mare.” Așa că i s-a propus să modifice titlul în Cronicile unor crime ce sperie.
Deocamdată, Ana Starobineț și-a retras seria de la principalul editor de cărți pentru copii de la Moscova și a publicat-o la o mică editură, acolo unde brațul cenzurii nu a ajuns încă. Iar Bîrlogul lupului, cu ilustrațiile sale comice în stil sumbru, nu pare „să fi vătămat nici sănătatea, nici dezvoltarea tinerilor cititori” – conchide autoarea.
