La Nürnberg, în Germania, trăiește o numeroasă comunitate artistică. Nu departe de Nürnberg își compune creațiile marele trompe-l'œil-ist Mihael Lassel și tot aici a devenit „acasă” și pentru gigantul creator Lucian Hamsea. Doar două nume cu rezonanță care readuc, de fiecare dată când expun, numele României pe buzele germanilor. În ultimii ani le-a oferit cu generozitate o tribună către public Tiny Griffon Gallery, condusă tot de o româncă, Cristina Simion. Zilele aceastea, Cristina Simion îi invită pe iubitorii de artă din zonă pentru a le prezenta încă un artist talentat născut în România: Horia Vancu.
Bucureștean cu origini bănățene, Horia Vancu nu este un nou venit. Este o figură familiară în mediile artistice din Germania având în spate o activitate expozițională prodigioasă. Vancu provine dintr-o familie cu o rezonanță aparte în lumea artelor.Tatăl său, George Vancu, unul dintre cei mai însemnați compozitori și folcloriști români, și fost dirijor al Orchestei de muzică populară a radioului public din România, a fost blamat și harțuit de comuniști pentru originea sa boierească „nesănătoasă”.
Fiul său, artistul plastic Horia Vancu, și-a făcut studiile la București, absolvind Academia de Arte plastice în 1995, anul stabilirii sale în Germania, la Nürnberg. „Realism sintetic” așa își definește pictorul calea sa în artă.
„Practic, forma și conținutul, care sunt două elemente foarte importante în pictură, nu definesc totalmente lucrările mele. Eu modelez foarte mult culoarea și compozițiile pe care le creez se subordinează, practic, pe modelării culorii. Punctul principal, de fapt, forma. Lucrez si figurativ foarte mult, prezint și personaje, obiecte, ceea ce este vizibil. Nu cad nici într-un hiper-realism, sau supra-realism, care ar însemna să acord o atenție deosebită detaliilor, dar nu sunt nici un abstract, pentru că am crezut întotdeauna că trebuie găsit un drum nou. Nu cred că am atins acest ideal incă, dar sunt pe drum. [...] Plec de la abstract spre figurativ, și încerc să recreez un realism care să nu mai fie ce a fostcel pe care îl știm - imaginea ca o poză. La ora acutală trăim din punct de vedere artistic într-un soi de Babilon: este voie orice. În acest post-modernism, care văd că se tot lungește, fiecare artist face ce îl taie capul. Nu știu ce va rezulta de aici, însă eu am încercat să rămân în mijloc, între arta abstractă care redă idei și sintetizează arta pură si realitatea, care nu este neaparat punctul principal.”
Nu puțini sunt scriitorii sau artiștii plastici care trăiesc în Occident, dar se reîntorc când și când în România pentru pentru a-și reaprinde scânteia creativă, pentru a-și găsi muze, pentru a-și găsi subiecte sau chiar scrie romanele.
„Dacă fac și eu asta? Da și nu, spune Horia Vancu. „Chiar daca am trăit în România închisă, m-am simțit ca acasă în muzeele din Occident, caci le știam din albumele de artă. În Occident m-am dus să văd marile opere de artă în original, și m-am simțit cumva ca acasă și aici. A trebuit să treaca niște ani ca să îmi găsesc un soi de cămin, ca acasă, aici. În artă și în viața de toate zilele. Partea de „străinătate” nu au fost orașul și oamenii, cât limba. Nu sunt un talentat la limbi, iar limba germană este grea și cere efort ca să o înveți. Adaptarea mea la limba germana a fost grea. Dar asta nu a fost o piedică și societatea nu m-a respins.”
În ciuda acestor inconveniente, Horia Vancu a avut multe expoziții în Germania. Iar criticii identifică în lucrările sale toată istoria personală a artistului, de la anii în România la adaptarea în noua sa patrie, Germania.
„Da, așa este unele lucrări au legătură cu istoria mea. Am avut o expoziție la Arhiva orașului Nürnberg si mi s-a luat atunci un interviu. Jurnalistul a apreciat, am citit mai apoi, că temele pe care eu le abordez sunt legate de ceea ce am trait eu în Romania. Și era vorba de case, de arhitectura construcțiilor din România. Dar eu nu consider ca nu a fost neaparat o trebă legată de Romania. Cred că, casele, oriunde în lume sunt un lucru trainic care imi permite să imi dezvolt teoria mea de realism sintetic si modelarea culorii. În ce sens: prin compoziția casei am adus usor acest element abstract în figurație. Un mic element - un acoperiș cu un coș - schimbă imediat toată suprafața care era foarte abstractă. Suprafețe clare, geometrice, unde culoarea era modelată, trasată cu niște pensule late, cum este un desen hașurat. Unii m-au întrebat dacă ma simt german sau român. Nu cred că există un artist care să vrea neapărat să țină de o nație. Sigur, suntem născuți toți undeva, dar artiștii nu sunt legați de locul unde s-au născut.”
Pentru Horia Vancu talentul este important, dar nu este totul, nu este ingredienul miraculos si nu te poate duce prea departe, dacă nu ai o bază teoretică. „Un artist adevărat are nevoie de o temelie, care ca și în construcții, este poate mai importantă decât reconstrucția în sine”, spune pictorul, privind cu nostalgie și bucurie către anii de școală din România. Fără să înveți limbajul plastic, nu poți merge prea departe ca un creator. Fără o educație solidă, artiștii nu sunt artiști.”
