A fost Gavrilo Princip un terorist sau un luptător patriot pentru libertate? În jurul acestei întrebări dilematice îşi construieşte regizorul bosniac Danis Tanovici (autorul filmului, „Un episod din viaţa unui colector de fier vechi”, distins la Berlinala din 2013 cu doi Urşi de Argint), noua sa creaţie: „Moarte la Saraievo”. Filmul care a rulat luni în cadrul programului principal al festivalului aduce în prim plan nu numai fobiile balcanice nedepăşite (de la naţionalism pînă la persistenţa tensiunilor interetnice), ci şi o imagine fidelă a unui stat post-comunist care mai are de luptat şi cu sechelele unui război civil. Acţiunea plasată într-un hotel de lux se desfăşoară tocmai în ziua cînd se aniversează izbucnirea Primului Război Mondial. Dacă pentru unii istorici Gavrilo Princip, cel care a comis atentatul asupra principelui austro-ungar Franz Ferdinand este un simbol naţional, pentru alţii nu e decît un tînăr anarho-naţionalist rătăcit care a furnizat marilor puteri justificarea pentru declanşarea războiului. Hotelul care devine scena acţiunii acestui film este o oglindă fidelă a unei societăţi în care principiile statului de drept sînt simple vorbe, iar structurile mafiote domină mai toate structurile unei societăţi în căutarea unei noi identităţi.
În cadrul competiţiei au mai fost prezentate şi alte cîteva filme remarcabile, între care cel puţin două ar merita să fie premiate. Aici trebui amintit, în primul rînd, filmul estetic radical, semidocumentar despre soarta refugiaţilor ajunşi pe insula Lampedusa al regizorului italian, Gianfranco Rosi, „Foc pe mare”.
În cel de-al doilea film, „Viitorul” – o producţie franceză – în regia lui Mia Hansen-Løve, Isabelle Huppert străluceşte în rolul unei profesoare de filozofie. Filmul este o reflexie uşor ironică asupra procesului ireversibil al îmbătrînirii.
Filme cu subiecte româneşti
În cadrul secţiunii „Forum” a rulat filmul regizorului român, Adrian Sitaru, „Ilegitim”. Este o poveste care abordează două teme sensibile: Colaboraţionismul din perioada regimului comunist şi incestul. Un medic ginecolog, tatăl a patru copii, este confruntat cu trecutul său. Din documente ale fostei Securităţi rezultă că a denunţat femei care intenţionau să facă avort.
Văzîndu-se confruntat cu acest trecut ocultat, medicul încearcă să se justifice, bagatelizîndu-şi faptele. Discuţia violentă duce la ruperea relaţiilor între copii şi tatăl lor. Totul pare ireconciliabil. Povestea însă continuă în alt plan, punînd pe tapet un alt tabu.
Între Romeo şi sora sa Sașa există o relaţie tainică de dragoste. Această legătură incestoasă între gemenii Sașa (excelent jucată de Alina Grigore) şi Romeo nu rămîne fără urmări. Sasha rămîne însărcinată, ceea ce produce o nouă criză în familie. În mod surprinzător, regizorul rezolvă conflictul printr-un soi de happy end, cam tras de păr. Toată lumea pare a se transforma în mod miraculos într-un adevărat colectiv înţelegător gata să accepte ceea ce societatea respinge şi condamnă ca o deviere de la normalitate. Filmul curajos al lui Sitaru, realizat cu un buget minimal, va declanşa, cu siguranţă, numeroase controverse. Mai ales în cercurile religios-fundamentaliste care, în 2007, au atacat vehement filmele lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi, în 2012, „După dealuri”.
Tot în secţiunea „Forum” a mai rulat un film cu un subiect tangenţial românesc. Este vorba despre documentarul, „Într-o zi” (And-ek ghes) realizat de Colorado Velcu şi Philip Scheffner, în care se vorbeşte în limba română şi romanes. Protagonistul filmului citeşte fragmente dintr-un jurnal, scris într-un stil clişeizat, pe alocuri, greu suportabil. Fragmentele ilustrează o integrare, cu succes, a unei familii familii de romi din România şi stabilirea ei la Berlin. Pe lîngă şabloanele corectitudinii politice, strecurate în acest film, anumite scene parcă ar fi citate din producţiile cinematografice indiene, din care niciodată nu lipsesc cîntecele siropoase.
În stilul maneliştilor, se intonează şi în filmul „Într-o zi” o lamentaţie ţipătoare, trecută prin mierea emfazei lipită de toate producţiile kitsch.
În următoarea corespondenţă ne vom opri asupra unei poveşti despre un oligarh de provincie din România, prezentată în coproducţia româno-americană, „Hotel Dallas” în regia lui Livia Ungur şi Sherng-Lee Huang - care a rulat în cadrul secţiunii „Panorama”.
