E vremea superceremoniilor de premiere în muzică și film. Sezonul începe în ianuarie și se termină în martie, însoțit de un vacarm publicitar multiplu și inevitabil. Oscar, Brit, Bafta, MTV, Grammy, Golden Globe au ajuns să însemene unul și același lucru: concentrări de celebrități care se expun, sînt glorificate și devin și mai celebre.
Rînd pe rînd, toate vedetele acestor uriașe petreceri autocelebratoare fac aceleași lucruri: prezintă toalete în fața a sute de fotografi excitați, rostesc discursuri de nivel preșcolar, mulțumesc unei liste nesfîrșite de colaboratori și prieteni, uneori lansează cîte o temă de luptă în apărarea pinguinilor sau pentru pace eternă, se emoționează și plîng, țipă isteric și declară tot ce e în jur uluitor, fantastic și incredibil.
La un loc, toate aceste ceremonii previzibile nu mai păstrează decît o legătură indirectă cu arta și devin un eveniment separat. Practic, aceste evenimente stabilesc componența și ierarhia tribului global de celebrități. Ele hotărăsc cine e și cît e de celebru, cine trebuie venerat azi și cine trebuie venerat în curînd. Filmele și muzica acestor vedete sînt o chestiune de fundal. Celebritatea trage după ea o operă care e cel mai adesea îndoielnică. Raporturile s-au schimbat. Faima determină opera și nu invers.
