Cînd se vorbeşte despre colaboraţionismul unor intelectuali cu fascismul este pomenit şi numele poetului german Gottfried Benn (1886-1956). Cariera literară a medicului pentru boli dermato-venerice a început înaintea primului război mondial. Apariţia volumului său de debut, „Morgă” („Morgue”), în 1912, a fost salutată de critica literară. În poeziile sale se puteau depista afinităţi cu futurismul italian. Ele reflectau spiritul vremii şi erau scrise în stilul expresionismului german. În opinia unor tradiţionalişti, această lirică nu era nimic altceva decît expresia decadenţei şi nihilismului literar, condamnabil, pentru că nu se afla în concordanţă cu ideologia ultranaţionalistă a unor cercuri culturale conservatoare.
Orbirea ideologică de scurtă durată a lui Gottfried Benn s-a produs odată cu ascensiunea nazismului şi proclamarea celui de-al III-lea Reich de către Hitler. Deşi în opera sa literară, politicul nu a lăsat urme, Benn a crezut, în 1933, că statul nazist va facilita o revoluţie culturală prin care se va depăşi ceea ce el considera a fi „decadenţa burgheziei”. Benn a scris atunci cîteva articole pro-naziste, a depus jurămîntul de credinţă faţă de Hitler şi i-a atacat pe scriitorii germani care au emigrat.
El însuşi devenise ţinta unor atacuri, lansate de scriitori înregimentaţi, care l-au defăimat drept un poet decadent, insinuînd că ar fi, de fapt, evreu, care şi-a ascuns rădăcinile. În urma acestor denunţuri publice, în 1937, Benn a fost exclus din Uniunii Scriitorilor (Reichsschrifttumskammer) şi pus la index. Într-un atac vehement, oficiosul nazist, „Völkischer Beobachter” l-a apostrofat, în 1936, drept un „porc”.
Într-un epistolar, apărut, de curînd, sub titlul „Schimb de scrisori 1932-1956” („Briefwechsel 1932-1956”, la Editura Klett-Cotta/Wallstein), există numeroase pasaje care reflectă nu numai dilemele lui Benn, ci şi treptata sa distanţare faţă de „bestia blondă” a naţional-socialismului hitlerist. Din schimbul de scrisori cu prietenul său Friedrich Wilhelm Oelze (un comerciant german) se desprinde, însă, şi procesul de sublimare de care era cuprins Benn după război, descris de un critic drept o „amnezie parţială” în ceea ce priveşte susţinerea iniţială a mişcării fasciste germane.
După declanşarea denazificării, în 1945, Benn a avut interdicţie de publicare, iar volumele în care se aflau scrierile sale politice au fost scoase din circulaţie. A lucrat ca medic la Berlin şi a continuat să scrie poezii care au început să fie publicate abia după 1948. (Atunci a apărut celebrul volum, „Statische Gedichte” – „Poezii statice”, însă nu în Germania, ci în Elveţia.)
Descriindu-şi orbirea din anii 1930, fără a căuta justificări, Benn scria în 1945: „A greşi, dar a-şi menţine, în continuare, crezul interior – aşa este omul.”
