Am discutat deunăzi cu un coleg de breaslă impresionat de numărul mare de protestatari. „Duminică în PMAN au venit vreo 100 de mii de oameni. E foarte mult! E o mare de oameni! Cîtă lume doreşte plecarea guvernanţilor!” a exclamat colegul de breaslă. Ideea colegului era că 100 de mii de protestatari în Republica Moldova înseamnă o reprezentare a întregului popor.
Probabil, 100 de mii de oameni, dacă au fost atîţia, e mult. Deşi, dacă mă gîndesc mai bine, e o cifră nu chiar atît de mare. În timpul protestelor, rămîn acasă şi se ocupă cu altceva alte sute de mii de oameni. Păi, chiar pe străzile adiacente PMAN-ului trec mii de oameni care ignoră protestele, care se uită cu apatie la mulţimea ce scandează lozinci. Am impresia că majoritatea poporului nu participă la proteste, chiar dacă se crede că participanţii sînt solii întregului popor.
Şi dacă e aşa, putem trage concluzia că oamenilor apatici nu le e chiar atît de rău sau le e rău, dar nu vor să protesteze împreună cu cei care protestează. Ce să mai crezi?
100 de mii e o cifră mică chiar din simplul motiv că ea nu poate să-i debarce pe actualii guvernanţi cu suficiente păcate. Da, nişte mici concesii conducătorii au făcut. Dar concesiile acestea sînt mai curînd un soi de strategie abilă, iar conducătorii rămîn în fotoliile lor confortabile şi vor mai conduce ţara multă vreme. „E o mare de oameni!” a exclamat încîntat colegul meu de breaslă. O fi, pesemne, şi un ocean. Dar e un ocean care încă nu ştie prea bine ce vrea. Şi căruia i s-au micşorat valurile pe strada Bulgară, duminică, unde marii conducători au creat un zid de poliţişti impenetrabil. De aceea, cifra asta de 100 de mii, des invocată, pe mine deocamdată nu mă impresionează.
