Regizorul rus Valeri Todorovski încheie filmările la noul său film, cu denumirea de lucru „Bolshoi”. Pelicula este dedicată baletului rus și ar trebui să apară pe ecrane anul acesta. Corespondentul Radio Svoboda, Roman Super, s-a întâlnit cu regizorul în orașul rusesc Omsk, la Festivalul de film „Mișcarea”, cu puțin timp înainte de apariția filmului, și a discutat despre cauzele succesului inedit al proiectului anterior al lui Todorkovski, serialul „Dezghețul”, despre nostalgia de masă după URSS și despre motivele pentru care colegii săi cineaști din Rusia se ocupă tot mai mult de politică, iar politica aduce tot mai mult cu un film prost.
RFE/RL: Care a fost factorul care a divizat atât de puternic societatea rusească? Și care a fost momentul în care ați înțeles că e mai bine de păstrat o anumită distanță față de ceea ce se întâmplă?
Valeri Todorovski: „Eu cred că scindarea este legată de Ucraina. Faza nevrotică acută este legată de Ucraina, atunci când a fost pusă pe turații maxime mașinăria propagandistică care a și început să provoace scindarea. Ceea ce se întâmplă acum este un fenomen după care oamenii, la un moment dat, se vor trezi ca după o comă și mulți se vor simți contrariați și rușinați. Este exact ca în „Lordul muștelor”, de William Golding – două triburi de băieți care aleargă pe o insulă și sunt gata să se omoare între ei, și abia ieri erau o clasă și învățau în aceeași școală…”
RFE/RL: Și Dumneavoastră ați decis să nu alergați pe insulă, ci pur și simplu să schimbați școala.
Valeri Todorovski: „Da”.
RFE/RL: Și în același timp, sunteți născut la Odesa. În mod sigur trăiți acest conflict deosebit de dureros…
Valeri Todorovski: „M-am născut la Odesa și am locuit acolo zece ani. Trecutul meu, trăit la Odesa, îmi dă înțelegerea faptului că lucrurile stau diferit față de ceea ce mi se spune din televizor. Și nimeni nu mă va convinge de
„Nimeni nu mă va convinge că în Ucraina trăiesc fasciști. Nu, acolo nu trăiesc fasciști...”
faptul că în Ucraina trăiesc fasciști. Nu, acolo nu trăiesc fasciști. Trecutul meu odesit îmi spune o dată în plus că în această situație nu ar trebui să mă grăbesc să mă aliniez poziției uneia dintre părți și să încep să țip: „Animalelor! Dobitoacelor!” Stop-stop-stop! Lucrurile nu stau așa, totul este mult mai complicat.
Evenimentele din Ucraina ne arată că oamenii tind să simplifice lumea: există „ai noștri” și „străinii”, există „fasciștii” și „ne-fasciștii”, există patrioții și liberalii, există alb și negru. Abordarea e una ridicolă. Lumea nu poate fi alb-neagră, ea are mii de nuanțe. Și cum poate fi această lume mult mai complexă readusă în creierul oamenilor?
RFE/RL: Conflictul din Ucraina v-a făcut să vă certați cu unii oameni?
Valeri Todorovski: „Cu cei orbiți de furie am încetat să mai comunic. Voi aștepta până va trece această transă și își vor veni în fire. Psihoza trebuie oprită, abia apoi se va putea discuta”.
RFE/RL: Ați spus la un moment dat că cel mai puternic sentiment pe care îl aveți legat de URSS este faptul că atunci nimeni nu iubea pe nimeni. Era o țară ciudată fără dragoste. Dar după destrămarea Uniunii Sovietice dragostea a înflorit în aer? Unde este această dragoste? Impresia generală este că și acum oamenii se dușmănesc cu același succes.
Valeri Todorovski: „Sentimentul meu legat de URSS nu ține neapărat de faptul că nimeni nu iubea pe nimeni. Acesta ține mai degrabă de faptul că în această țară totul era construit pe neadevăr, pe minciună. Tata avea un banc
„În această țară totul era construit pe neadevăr, pe minciună…”
preferat. Vine pacientul la spital și spune: „Am nevoie de medicul de urechi-gât-ochi”. „Nu există astfel de medici”, i se spune. „Dar, ce vi s-a întâmplat?” Iar pacientul răspunde: „Văd una, spun alta, aud cu totul altceva”. Uniunea Sovietică era țara minciunii omniprezente. Aceasta s-a prăbușit și, așa cum ați spus și Dvs., nimeni pe nimeni oricum nu iubește. De ce? Pentru că oamenii au avut o revelație teribilă. Am văzut cum suntem în realitate.”
RFE/RL: Auzim tot mai des în ultimul timp de la Ministerul Culturii, de la deputați, de la oamenii care adoptă decizii, că Rusia are nevoie acută de filme patriotice. Dvs. înțelegeți ce înseamnă film patriotic? Și ce au în vedere cei de la Ministerul Culturii și deputații?
Valeri Todorovski: „La modul global nu prea înțeleg ce au în vedere. Acest subiect mă neliniștește foarte mult. Am încercat să explic aceste lucruri în prezența unor factori de decizie. De exemplu, atunci când Serghei Bondarciuk a filmat „Soarta omului”, acesta a fost unul dintre cele mai patriotice filme din țară. Atunci când Ciuhrai a filmat „Balada soldatului”, a ieșit tot un film patriotic. Dar ei nu aveau în față această sarcină – să facă un film patriotic. Ei pur și simplu filmau despre ceva în ce credeau, ce era important pentru ei. Iar acum acestea sunt filme la care te uiți și ești mândru de țara ta.
Însă dacă ai în față sarcina de a face un film patriotic, vei avea și un rând de o sută de oportuniști care vor executa comanda, însă rezultatul va fi un penibil și un fals. Eu nu înțeleg ce înseamnă film patriotic. Eu cred că orice film talentat făcut în Rusia, care sonorizează lucruri importante și esențiale, este un film patriotic. Eu consider de exemplu că filmul meu „Dezghețul” este unul profund patriotic.
Dar și mai patriotic mi se pare pelicula „Stilații”. Pentru că este un film despre cum tinerii vor libertate într-o țară care, toată, era un mare lagăr de concentrare. Ce înseamnă film patriotic în înțelegerea deputaților? Mă simt cumva ciudat să ascult astăzi raționamente despre filmul patriotic și despre educația patriotică…”
RFE/RL: Mai pe scurt, din nou a apărut dorința de a minți?
Valeri Todorovski: „Din nou a apărut, da. De aici și nostalgia după Uniunea Sovietică. Haideți din nou din bandiți să facem komsomoliști, din oameni de afaceri – lucrători de partid în costume scumpe. Haideți să ne prefacem ca și cum toți am fi egali și fericiți. Haideți să ne prefacem că la noi totul lucrează bine și totul este corect.”
RFE/RL: De ce nu?
Valeri Todorovski: „De ce nu? Dar mai bine totuși nu trebuie. Pentru că asta, din păcate, nu schimbă esența. Noi pur și simplu vom încerca să ne mințim pe noi înșine încă o dată. A-ți recunoaște ție însuți adevărul este un proces
„A-ți recunoaște ție însuți adevărul este un proces chinuitor, dar este singura cale către însănătoșirea individului în parte și a țării pe ansamblu...”
chinuitor, dar este singura cale către însănătoșirea individului în parte și a țării pe ansamblu… Eu văd lucrurile așa cum sunt. Eu și când eram elev vedeam totul așa cum era în Uniunea Sovietică. Puteți să-mi arătați cât vreți filme patriotice, eu văd realitatea așa cum este. Și îi văd și pe acei oameni cinici care fac astfel de filme. Îi văd și nu-i cred.”
RFE/RL: Și dacă în acest moment vă sună telefonul și vi se face oferta: „Valeri, ai un buget nelimitat, libertate de creație, fă te rog un film despre anexarea Crimeii la Rusia. Ați accepta?
Valeri Todorovski: „Eu nu voi face un astfel de film. Dintr-un motiv foarte simplu. Astfel de istorii au nevoie de timp și de distanță. Eu nu sunt de acord să alerg pe urme fierbinți și să valorific bugetul pentru a spune rapid o istorie. Când s-a scufundat submarinul atomic Kursk imediat au început unii să alerge cu scenarii despre Kursk, în mai puțin de o săptămână. Când a fost Beslanul – din nou au început să alerge oameni cu scenarii. Atacul de la Nord-Ost – își amintesc atunci câtă lume în mediul meu discuta despre faptul că „trebuie făcut urgent un film despre asta”. Slavă Domnului, nu l-au făcut. Dar îl vor face, cred, doar că nu imediat. Și istoria cu Crimeea va fi arătată pe ecrane, doar că eu nu fac parte din categoria acelor oameni care vor să scoată profit din asta.”
