În timp ce la Iași, în ultimele zile ale lunii iunie, se desfășurau comemorările legate de împlinirea a 75 de ani de la Pogromul anti-evreiesc din 1941, în Germania am primit invitația de la o filială a Asociației pentru cooperare creștino-evreiască să vizitez Memorialul inaugurat la sfîrșitul anului trecut în amintirea celor circa 11 mii de evrei deportați de naziști de la Frankfurt pe Main, începînd tot cu 75 de ani în urmă. Mai toți au fost uciși - au supraviețuit mai puțin de 400 - în lagărele de concentrare, în ghetto-ul de la Lodz din Polonia, în altele din statele baltice și pînă în cel de la Minsk, sau, pur și simplu, au fost omorîți în timpul călătoriei cu trenul.
Asociația pentru cooperare creștino-evreiască din Germania a fost creată în 1949, la inițiativa autorităților americane de ocupație, și are în prezent peste șapte mii de membri care se străduie să mențină vie memoria istoriei deoarece, îmi spunea cu o zi în urmă Michael Beseler, președintele Asociației din Offenbach:
„Cu o viață care se desfășoară într-un ritm atît de rapid, am început să uităm ce s-a petrecut cu 50-60 de ani în urmă. În multe privințe, oamenii nu mai fac legăturile necesare și activînd alături de evrei este mai ușor să păstrăm istoria aproape de sufletele noastre...”
Între alte activități, Asociația germană pentru cooperarea creștino-evreiască facilitează vizitarea Memorialului denumit de la Marea Hală a Pieței din Frankfurt. Ceea ce are în particular acest Memorial este faptul că o mare parte a sa se găsește înglobată în ansamblul arhitectonic al Băncii Centrale Europene și, în consecință, din motive de securitate, nu poate fi vizitat decît în cadrul unor tururi cu ghid și, aș spune, bine supravegheate.
În fapt, căpătînd terenul aferent, Banca Central Europeană a fost obligată să păstreze ca monument istoric Marea Hală de Legume și Fructe a Frankfurtului, o clădire datînd din 1928, și, pe atunci, una din cele mai moderne de acest gen din Europa, cu depozite frigorifice subterane, cu linii de cale ferată acoperite și rampe de descărcare etc., atrage atenția cercetătoarea Katja Janitschek, care face ghidajul.
În octombrie 1941, tocmai din cauza acestor instalații moderne, Gestapo-ul a închiriat de la autoritățile municipale depozitul subteran pe care l-a folost apoi ca loc de reunire a evreilor și de îmbarcare a lor pentru deportare.
Memorialul Deportării Evreilor de la Frankfurt: Grossmarkthalle
Transporturi succesive de pînă la o mie de persoane, femei, copii, bărbați, numeroase persoane în vîrstă, au fost organizate în depozitele subterane ale Halei, a cărei activitate, altfel, - de cea mai mare piață a Frankfurt-ului - a continuat nestingherită.
Evreii erau convocați și apoi transportați în coloane pe distanță de lungi kilometri, din ghetto-ul local - mersul cu tramvaiul le fusese interzis în baza legislației rasiale - pînă la Marea Hală. Mărturiile celor, puțini, care au scăpat cu viață - și care fac obiectul unei recent apărut volum în limba germană și engleză: The Memorial at Frankfurt Grosshallemarket. The Deportation of Jews 1941-1945/Memorialul de la Piața Marii Hale din Frankfurt. Deportarea evreilor 1941-1945* - documentează în detaliu procedurile birocratice naziste, cărora li se adaugau jafurile metodice și comportamentul inuman al gardienilor din SS sau SA în scurta perioadă trăită în subteranul Halei de mărfuri. Cei destinați deportării și, implicit, morții, erau dezbrăcați la piele pentru a fi controlați dacă nu ascundeau pietre prețioase sau bani, și obligați apoi să parcurgă patru puncte obligatorii, în care pe cartea de identitate li se aplica ștampila „evacuat”, erau puși să semneze acte de donație a tuturor bunurilor lor, iar, în cele din urmă, obligați să-și cumpere un bilet de tren pînă la stația anunțată de destinație: Theresienstadt, Lodz, Kovno (Kaunas), Riga, Minsk ș.a.m.d.
Memorialul de la Frankfurt - spre deosebire de cele de la Berlin, Hamburg, etc. - a fost construit foarte simplu, aproape prea discret pentru a fi luat în seamă de cei care nu știu de existența lui. Aleeile ce conduc spre unul din depozitele subterane ale Halei au înscrise pe ele citate scurte din diverse mărturii lăsate de deportați, scurte mesaje trimise rudelor înaintea plecării, din fragmente de jurnal, memorii scrise de cîțiva dintre supraviețuitori... Alte citate sînt săpate în pereții de beton ai depozitului subteran ce i-a găzduit pe evreii destinați morții.
În exteriorul terenului Băncii Central Europene, în cadrul Memorialului a fost restaurat un pod de pietoni peste calea ferată, ale cărei urme au fost și ele păstrate și puse în evidență de arhitecți și un turn de semnalizare al vechii Căi ferate.
Ferdinand Levi, unul din puținii deportați rămași în viață scria în memoriile sale: „În cursul întregii călătorii” - avea să fie dus în 1942 în lagărul din Theresienstadt - „am fost insultați și batjocoriți de mulțimi întărîtate. «Băteți-i pînă la moarte. De ce să risipiți cărbune prețios pentru a-i transporta cu trenul!»”. Deportările au continuat pînă în ultimul moment, pînă la 15 martie 1945, unsprezece zile doar înainte de sosirea trupelor americane.
Întreaga istorie este documentată exemplar de cercetătorii germani în nou apărut volum amintit și care îi are ca editori pe prof. Raphael Gross, în prezent directorul Institutului de Istorie și Cultură Evreiască „Simon Dubnow” din Leipzig, și pe istoricul Felix Semmelroth. Volumului i se adaugă o exemplară bază de date, consultabilă pe Internet, cu biografiile tuturor celor aproape 11 mii de evrei deportați de la Frankfurt. O mărturie și de politică culturală...
*The Memorial at the Frankfurt Grossmarkthalle. The Deportation of the Jews 1941-1945. Raphael Gross and Felix Semmelroth, eds. Munich-London-New York: Prestel, 2016. 242 pp. + ill.
