Din sud-vestul Germaniei, drumul către Bregenz cu masina (în caz că nu vrei să îl faci pe lacul Konstanz, cu vaporul) traversează două granițe: cea dintre Germania și Elveția, și cea dintre Elveția și Austria.
După ce părăsești Alpii elvețieni, faci ocolul lacului și, la un moment dat, un punct de graniță aproape nevăzut iți semnalează că ai intrat deja pe teritoriul Austriei. Practic, din Germania până la Bregenz, in Austria, faci un ocol al unei jumătăți din suprafața de 571 de km2 a celui mai mare lac alpin.
Bregenz este una dintre cele zece mici localități care străjuiesc lacul. Și dacă Friedrichshafen este un oraș cu rezonanță pentru iubitorii de motoare din întreaga lume (de aici au plecat în lume dirijabilele Zeppelin sau minunățiile pe patru roți numite Maybach) Bregenz este un tărâm de basm pentru melomani.
La mijloc de iulie, aceste localități de la graniță cunosc cel mai mare aflux de turiști, și o dată cu ei, si vârful de încasări la bugetul local. Traficul nu este aglomerat însă: suntem în Zona Schengen. Ce lux să nu ai controale la granițe! Ce vârf de lucru trebuie să fi avut vameșii și polițiștii de frontieră, până ce această temerară idee a UE, de desființare a granițelor care despart națiunile europene (și pe care mulți nu par să o mai prețuiască, de vreme ce tot mai multe mișcari naționaliste cer reintroducerea controalelor) să ne facă viața atât de ușoară! Ce ar fi un festival ca Bregenz fără însumarea melomanilor din trei țări…și mai mult decât atât?
Distins in 2015 cu titlul de cel mai bun festival de operă din lume, Festivalului de la Bregenz a fost înființat după cel de-al doilea război mondial, în 1946, din dorința de a obloji cu artă rănile războiului și de a construi un pod al păcii peste neagra și dureroasa amintire a național-socialismului.
Ne aflăm în plin festival, început pe 20 iulie. Până pe 21 august, mii de melomani din toate colțurile lumii au în program un adevărat regal muzical: nu doar operă -Turadot (Giacomo Puccini), Hamlet (Franco Faccio), Don Giovanni (Wolfgang Amadeus Mozart) - dar și ateliere de operă, ateliere de muzică și poezie, lecții de canto (așa numitele „master class”) și operetă.
Însă dintre toate operele puse in scenă la Bregenz, cea care a adus cele mai mari elogii din partea presei de specialitate și care a înflăcărat inimile publicului este Turandot.
În peisajul magic în care sunetul se împrietenește ireal cu apa, cerul și focul, în care dansul iubirii te impresoară prin intermediul ecranelor care străjuiesc scena, „Nessun dorma”, cea mai cunoscută arie pucciniană, se cuibărește în sufletul fiecarui privitor, care o ia, ca un cadou nesperat, după spectacol, cu el acasă.
Scena, construita pe apă, la aproximativ zece metri de mal, imaginează Marele Zid Chinezesc luând forma unui dragon uriaș.
Construirea scenei, la care au lucrat 40 de firme din Austria, Elveția și Germania, a durat cinci luni. Imensa construcție, care cântărește 335 de tone, este susținută de 119 de butuci înfipți în nisipul de pe fundul lacului. Zidul Chinezesc, constituit din 650 de cărămizi, intre care sunt intercalate 59 de boxe, are o lungime de 72 de metri și o înălțime de 27.
La anumite scene, platforma se rotește, cu ajutorul a trei cilindri rotativi. Așa se face că artiștii își pun la grea încercare atât talentul actoricesc cât și tehnica vocală, fiind nevoiți să cânte fără greșeală chiar și atunci cand podeaua se rotește sau se balansează. În 40 de secunde, scena poate face o rotire de 180 de grade.
Pe parcursul spectacolului, scena se mișcă, se rotește, din apă țâșnesc flăcări, din laterale curg cascade cu apă, timp în care pe ecranele gigantice pot fi urmărite ochestra sau prim-planuri ale personajelor principale. Toată această desfășurare de forțe poartă semnătura regizorului Paolo Carigani si scenografului Marco Arturo Marelli.
În ultima sa operă, Puccini (despre care critcii spun că ar fi fost un barbat foarte romantic) îi dă spectatorului sarcina de a cauta printre arii fiorul dragostei adevărate. Cine nu o găsește, își pierde (sau, am putea spune, citind printre randuri) își irosește viața. Dialogurile pasionale lungi sau pe tonuri înalte dintre tenor si soprană zugrăvesc tocmai această dramă.
Puccini a lăsat Turandot neterminată. S-a oprit cu un an înainte să moară, lăsând generațiilor viitoare de regizori si spectatori calea deschisă către imaginarea unui final sau altul. Poate tocmai de aceea, Turandot ramane mereu și mereu o poveste a prezentului, care vorbește despre eterna temă a căutarii iubirii adevărate.